• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-05-28 22:48:03
  • Sursa:
UPDATE. Cod portocaliu pentru Bucuresti, deja afectat de o furtuna puternica: semafoare daramate, copaci doborati, trafic dat peste cap Imagine

O furtună puternică, însoțită de grindină și ploaie torențială, s-a abătut sâmbătă după-amiază asupra Bucureștiului și a creat probleme în special în vestul Capitalei. Vântul a dărâmat mai mulți stâlpi cu semafoare, iar traficul este dat peste cap. Ruperea de nori a ținut câteva minute, timp suficient ca șoselele să se umple de apă și să se rupă copaci. Locuitorii au fost avertizați printr-un mesaj RO-Alert că urmează un nou episod de vreme severă în orele serii.

ACTUALIZARE ORA 22:30 Bulevardul Tineretului din sectorul 4 al Capitalei a fost complet inundat, în mai puțin de o oră de precipitații. După cum putem observa în imagini, apa trece peste capota unei mașini care traversează zona. Circulația mașinilor a fost îngreunată zeci de minute, până vidanjele au îndepărtat apa de pe carosabil. Nu este prima oară când se întâmplă asta. Aproape la fiecare ploaie, apa le creează probleme atât șoferilor, cât și pietonilor care traversează bulevardul Tineretului.

ACTUALIZARE 21:00 Locuitorii din vestul Capitalei au primit un mesaj RO-Alert, în care sunt avertizați că un nou episod de vreme severă este așteptat între orele 21:00 și 0:00. Oamenii sunt sfătuiți să stea în casă, să evite deplasările și să se pună la adăpost.

ANM a transmis o avertizare cod portocaliu pentru municipiul București valabilă în intervalul orar respectiv. Vor fi Temporar averse, ce vor avea și caracter torențial, iar prin acumulare se vor înregistra cantități de apă de 15-20 l/mp și izolat peste 25 l/mp, în condițiile în care în ultimele 3 ore, în unele cartiere, s-au înregistrat cantități de apă de 15-25 l/mp.

ACTUALIZARE 20:55 ISU a transmis un bilanț actualizat al pagubelor făcute de furtună:

ACTUALIZARE 20:40 Apar noi imagini cu ravagiile furtunii în Capitală. Un bloc dintr-o zonă rezidențială nou construită din cartierul Militari a rămas fără acoperiș după furtuna din această seară. Oamenii care locuiau la ultimul etaj au fost nevoiți să strângă apa din case:

O terasă din cartierul Drumul Taberei a fost inundată complet de ploaia torențială. Oamenii ieșiseră să socializeze, însă au fost surprinși de furtună:

Știre inițială:

În Sectorul 6, au fost rupți 29 de copaci, iar 19 automobile sunt avariate.

Pe bulevardul Preciziei, tramvaiele nu circulă, întrucât s-a acumulat apă pe șosea și au căzut copaci pe carosabil.

Conform ISUBIF, pe mai multe artere au existat copaci doborâţi pe carosabil, dar şi pe maşini (pe Şoseaua Alexandriei şi pe strada Romaniţei), iar pe alte străzi - arbori în pericol să cadă. Totodată, pe mai multe străzi au fost situaţii în care, pe clădiri, elementele de construcţie riscau să se desprindă. Pe strada Intrarea Filmului, un acoperiş a fost parţial desprins de vânt, iar pe strada Humuleşti, demisolul unei locuinţe a fost inundat.

Pe Drumul Onisiei a căzut un stâlp, iar pe strada Bârgarilor s-a produs un scurtcircuit la un stâlp de iluminat.

Vestea bună este că, deocamdată, nu sunt informații că ar fi persoane rănite.

Traficul a fost îngreunat de ploaie și pe autostrada București - Pitești, unde unii șoferi au fost obligați să tragă pe banda de urgență ca să evite pericolul unui accident.

Cazuri gestionate de ISUBIF ca urmare a codului meteo:

Compania Apa Nova transmite că este pregătită să intervină în caz de posibile acumulări de apă, potrivit unui comunicat:

„Având în vedere avertizările meteorologice emise de către Administrația Națională de Meteorologie în intervalul de 28.05.2021 – 30.05.2021, respectiv Cod Galben pentru Municipiul București și Cod Portocaliu pentru județele limitrofe, care previzionează pentru Capitală ploi în cantitate de 10-20 l/mp, izolat 30 l/mp, iar pentru zonele limitrofe, de 50-90 l/mp, este posibil să se înregistreze acumulări de apă în principal în zonele depresionare ale orașului. Luând în calcul lucrările majore de investiții privind reabilitarea colectorului A0, este posibilă accentuarea efectului de acumulare a apei în zonele deservite de acesta, ca urmare a depășirii capacității de transport, în special în zonele Tineretului, Olteniței și, adiacent, Splaiul Unirii.

Compania Apa Nova, furnizorul de servicii de apă și canalizare pentru Municipiul București, este pregătită să intervină cu 17 hidrocurățitoare, 56 autoutilitare, 31 echipamente de pompare și un personal format din 140 specialiști. Echipele sunt amplasate preventiv în teren în zonele cu potențial risc de acumulare. De asemenea, Apa Nova colaborează în toată această perioadă cu Poliția Rutieră, Administrația Străzilor și Societatea de Transport București, în scopul minimizării impactului evenimentului pluviometric asupra locuitorilor Capitalei.

Pentru orice sesizare, bucureștenii pot contacta operatorul rețelei de canalizare la: - 021.207.77.77 - Call Center: - prin live-chat pe site-ul companiei la: https://www.apanovabucuresti.ro/contact - prin aplicația mobilă Apa Nova: - Google Play: https://play.google.com/store/apps/details?id=ro.apanovabucuresti.app&hl=en - AppStore: https://apps.apple.com/ro/app/apa-nova-bucuresti/id1466080435”

 

Secretarul General Adjunct al NATO, Mircea Geoană, consideră că, în cazul Republicii Moldova, „a rămâne în zona gri nu e o garanție de securitate, ci este o invitație la insecuritate”. 

Economie 2023-07-07 14:29:48

Aglomerație infernală la ieșirea din țară. Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II este aglomerat, joi, pe sensul de ieşire din ţară, unde sute de maşini stau în coloană pe autostradă, iar timpul de aşteptare pentru trecere este de minimum 80 de minute.

Economie 2023-07-20 13:45:31

Premierul desemnat al Georgiei, Iralki Kobahidze, a acuzat marţi Ucraina că încearcă să extindă războiul cu Rusia, după ce la frontieră a fost interceptat un transport de explozibili, transmite Reuters, potrivit Agerpres. 

Economie 2024-02-06 20:42:43

China s-a oferit să sprijine Ungaria, un partener strategic de lungă durată, în materie de securitate publică, dincolo de relaţiile comerciale şi de investiţii, în timpul unei rare întâlniri între premierul ungar Viktor Orban şi ministrul securităţii publice din China,Wang Xiaohong, aflat într-o vizită la Budapesta, chiar într-un moment în care noi ţări europene bat la uşa NATO pe fondul invaziei Rusiei în Ucraina, informează luni Reuters.

Economie 2024-02-19 11:10:22

Un bărbat în vârstă de 22 de ani din Comuna Cristești, județul Botoșani a fost condamnat definitiv la doi ani și jumătate de închisoare cu suspendare pentru proxenetism, după ce a racolat două tinere în vârstă de 17 și 19 ani și le-a îndemnat să se prostitueze.

Economie 2024-09-17 12:58:27

Candidatul coaliției la alegeri Crin Antonescu își va depune candidatura la prezidențiale duminică, 9 martie, potrivit surselor politice Digi24. Este prima candidatură care va fi depusă la scrutinul din luna mai, pe 15 martie fiind termenul limită pentru înregistrarea acestora.

Economie 2025-03-04 11:53:58

Președintele partidului AUR, George Simion, a publicat, vineri, o scrisoare adresată lui Elon Musk prin care îl invită la București. Simion reclamă anularea alegerilor prezidențiale din noiembrie 2024 și susține că „Europa privește acum România ca pe un experiment”.

Economie 2025-02-21 11:22:23

ANM a emis joi o avertizare cod galben de ploi torențiale, vânt puternic și descărcări electrice, valabilă în jumătate de țară. Florina Georgescu, director în cadrul ANM, a declarat în direct la Digi24 că vremea va rămâne instabilă și că, începând din weekend, urmează o răcire accentuată, cu temperaturi cu peste 10°C mai mici și ninsori la munte.

Economie 2025-05-08 10:45:36