Ocean Viking „intenționează să ceară Franței acord pentru a debarca într-un port sigur” și este așteptat să ajungă în apele internaționale din apropierea insulei Corsica în jurul zilei de joi, a spus reprezentantul organizației, Alessandro Porro, într-un comunicat.
Într-un mesaj pe Twitter, SOS Mediterranee a adăugat: „După tăcerea Italiei, cerem autorităților maritime franceze să permită intrarea într-un port celor 234 de supraviețuitori de pe Ocean Viking”.
Noul guvern de extremă-dreapta italian, care a depus jurământul luna trecută, s-a angajat să acţioneze împotriva migranţilor care vin pe mare din Africa de Nord spre Europa. Peste 87.000 de persoane au debarcat în Italia în acest an, dintre care 14% au fost salvate de nave umanitare, conform ministerului de interne.
Liderul Partidului Democrat, de opoziție, Enrico Letta, a acuzat guvernul, într-o postare pe Twitter, că încalcă tratatele internaţionale. PD susţine că Matteo Piantedosi trebuie să dea explicaţii în parlament.
Ministerul norvegian de externe a precizat, joi, că nu îşi va asuma nicio responsabilitate pentru persoanele salvate de nave private care circulă sub pavilion norvegian în Marea Mediterană.
Germania a insistat, într-o notă diplomatică adresată Italiei, asupra faptului că organizaţiile de caritate „au o contribuţie importantă la salvarea de vieţi” şi a cerut guvernului de la Roma „să le ajute cât mai curând posibil”.
