• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-04-19 16:20:40
  • Sursa:
Unul dintre ultimii opozanti ai lui Putin ramas in Rusia a fost condamnat definitiv la 8 ani de inchisoare pentru discreditarea armatei Imagine

O curte de apel rusă a confirmat miercuri pedeapsa de opt ani şi jumătate de închisoare contra opozantului Ilia Iaşin, pentru criticile sale la adresa ofensivei Moscovei în Ucraina, în plină agravare a campaniei de reprimare din Rusia, informează AFP, potrivit Agerpres.

Condamnarea pronunţată în primă instanţă în luna decembrie „rămâne neschimbată”, a indicat judecătorul.

În vârstă de 39 de ani, Ilia Iaşin a fost găsit vinovat de difuzarea de „informaţii false” cu privire la armata rusă.

„Sentimentul de a avea o superioritate morală faţă de hoţii şi criminalii care au luat puterea îmi dă forţă. Ei ştiu că nu mi-e frică de ei”, a declarat Iaşin în timpul audierii, potrivit unei transcrieri publicate de echipa sa pe Telegram.

Opozant carismatic, el a fost condamnat pentru că denunţase, într-o intervenţie în direct pe YouTube, „moartea civililor” în oraşul ucrainean Bucea, din apropiere de Kiev, unde armata rusă a fost acuzată că a recurs la execuţii.

Procesul său fusese urmărit cu mare interes în Rusia, întrucât Iaşin era unul dintre ultimii opozanţi ruşi de prim plan care nu a plecat din ţară sau care nu a fost încarcerat.

Luni, un alt reprezentant cunoscut al opoziţiei ruse, Vladimir Kara-Murza, a fost condamnat la 25 de ani de închisoare, pentru mai multe acuzaţii, printre care şi cea de „înaltă trădare”.