• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-02-07 16:56:20
  • Sursa:
Unul din cei mai mari infractori sexuali din Regatul Unit, un fost politist din Londra, a fost condamnat la 32 de ani de inchisoare Imagine

Fostul poliţist britanic David Carrick, în vârstă de 48 de ani, a fost condamnat marţi la cel puţin 32 de ani de închisoare pentru 49 de agresiuni sexuale, transmite Reuters.

Carrick, care a lucrat în comandamentul pentru protecţia parlamentarilor şi diplomaţilor, în cadrul poliţiei metropolitane londoneze, şi-a folosit poziţia de forţă pentru a-şi intimida multe dintre victime. El le spunea că nimeni nu le va crede doar pe cuvânt dacă vor acuza un agent al Scotland Yard, au arătat procurorii, citați de Agerpres.

Acuzatul a recunoscut că din 2003 până în 2020 a comis 49 de infracţiuni legate de 12 victime, "un catalog de violenţe şi atacuri sexuale brutale", după cum s-a consemnat la dosar. Printre altele, el se face vinovat de 24 de violuri, fiind astfel, după cum remarcă Reuters, unul din cei mai mari infractori sexuali din Regatul Unit.

Faptele fostului agent creează noi presiuni asupra Poliţiei Metropolitane - cunoscută ca Met sau Scotland Yard - care suferă încă de pe urma mai multor scandaluri în ultimii ani. Dintre acestea, AFP reaminteşte cazul londonezei Sarah Everard, în vârstă de 33 de ani, care a fost răpită, violată şi ucisă de un poliţist în 2021.

Judecătoarea Bobbie Cheema-Grubb de la Curtea Regală din districtul londonez Southwark l-a condamnat pe Carrick la închisoare pe viaţă, fără posibilitate de eliberare condiţionată timp de cel puţin 32 de ani.

Poliţiştii au avut de rezolvat primele acuzaţii împotriva colegului lor înainte ca acesta să înceapă pregătirea în cadrul poliţiei metropolitane. Din 2000 până în octombrie 2021, când a fost inculpat pentru prima dată, Carrick fusese implicat în nouă incidente, fiind acuzat inclusiv de hărţuire. El a fost concediat abia luna trecută, iar poliţia şi-a cerut scuze că nu a detectat mai devreme modelul său de conduită abuzivă.

Duminică, comisarul-adjunct Barbara Gray şi-a cerut scuze pentru răul făcut victimelor lui Carrick. "Nu le-am ajutat şi nu am reuşit să identificăm un bărbat din rândurile Serviciului Poliţiei Metropolitane care a comis cele mai groaznice infracţiuni", a recunoscut ea, adăugând că acesta "nu ar fi trebuit să fie agent de poliţie".

Comandamentul „Vlad Țepeș”, din care fac parte cele șase persoane reținute de DIICOT sub acuzația de trădare, urmărea întoarcerea la un sistem de guvernare cu un partid unic, eliminarea „agenților diversioniști”, refacerea legăturilor cu Federația Rusă și China, inclusiv recuperarea teritoriilor din Ucraina. În același timp, gruparea propunea și o structură de conducere formată și din „consilii ale bătrânilor” sau „comitete ale moșilor”.

Economie 2025-03-06 14:16:48

Israelul va rămâne cel mai puternic aliat al Statelor Unite în Orientul Mijlociu, indiferent de rezultatul alegerilor prezidenţiale din 5 noiembrie, a declarat luni premierul israelian Benjamin Netanyahu înainte de a pleca spre Washington, unde urmează să se adreseze Congresului, relatează Reuters, potrivit Agerpres. 

Economie 2024-07-22 18:13:27

Zece mii de nurci sunt în prezent în libertate, în statul american Ohio, după ce persoane necunoscute au intrat într-o fermă care le creştea pentru blană şi au deschis uşile cuştilor. Iniţial, aproximativ 40.000 de animale au evadat, însă majoritatea au rămas în curtea fermei şi au fost recuperate de angajaţi.

Economie 2022-11-17 10:32:36

Marina militară mexicană a capturat aproape 10 tone de metamfetamină lichidă ascunsă în 11.520 de sticle de tequila care urmau să meargă la export, informează CNN.

Economie 2023-04-26 11:28:14

Premierul Nicolae Ciucă anunță, într-un mesaj publicat pe Facebook, că a primit răspuns la scrisoarea trimisă președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, referitor la criza cerealelor ieftine din Ucraina. Premierul anunță un nou pachet financiar destiant fermierilor și „măsuri preventive” luate de Comisie pentru anumite categorii de cereale produse în Ucraina.

Economie 2023-04-19 17:32:34

Un bărbat beat a scăpat ca prin minune, doar cu câteva zgârieturi, după ce a căzut între șine în fața unui tren care venea cu viteză.

Economie 2023-11-11 10:14:56

China a transformat în ultimele decenii insula Hainan, poreclită „Hawaii-ul chinezesc”, într-o uriașă fortăreață cu instalații militare de peste 50 de miliarde de dolari. Insula asemănătoare ca mărime cu Taiwanul a devenit una dintre cele mai militarizate regiuni din China și punctul de lansare a incursiunilor agresive ale armatei chineze în apele contestate din Marea Chinei de Sud, scrie The Washington Post.

Economie 2024-11-03 07:47:24

Documentele legate de cererea de viză a prințului Harry pentru Statele Unite au fost făcute publice, în urma deciziei unei instanțe din SUA, relatează BBC. Deși informațiile sunt atent redactate, acuzațiile lansate de Heritage Foundation sugerează că prințul a ascuns utilizarea anterioară de droguri, inclusiv cocaină și marijuana, ceea ce ar fi trebuit să-l descalifice pentru obținerea vizei. În timp ce procesul de desecretizare a documentelor continuă, un judecător a ordonat publicarea acestora în urma unei cereri de acces la informații depusă de asociație.

Economie 2025-03-19 12:18:58