• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-02-01 18:03:46
  • Sursa:
UNRWA, Agentia ONU pentru Refugiatii Palestinieni, ar putea sa se inchida daca finantarea nu va fi reluata Imagine

Agenţia Naţiunilor Unite pentru refugiaţi palestinieni (UNRWA) a transmis joi că cel mai probabil va fi forţată să-şi închidă operaţiunile în Orientul Mijlociu, inclusiv în Gaza, până la sfârşitul lunii februarie dacă finanţarea nu va fi reluată, informează Reuters.

O serie de ţări, inclusiv Statele Unite, Germania şi Marea Britanie, au întrerupt finanţarea agenţiei de ajutor în urma acuzaţiilor conform cărora unii membri ai personalului UNRWA au fost implicaţi în atacurile Hamas din 7 octombrie în sudul Israelului.

„Agenţia rămâne cea mai mare organizaţie de ajutorare într-una dintre cele mai grave şi complexe crize umanitare din lume”, a declarat comisarul general al UNRWA, Philippe Lazzarini, citat într-un comunicat.

Citiți și:Opt țări și-au suspendat ajutorul pentru agenția pentru palestinieni a ONU. Elveția încă așteaptă mai multe informații

România suspendă contribuțiile pentru organizația ONU pentru refugiații palestinieni

„Dacă finanţarea rămâne suspendată, cel mai probabil vom fi forţaţi să ne închidem operaţiunile până la sfârşitul lunii februarie nu numai în Gaza, dar şi în întreaga regiune”, a adăugat el potrivit Reuters, citată de Agerpres.

Ofensiva israeliană lansată în urma atacurilor, în care aproximativ 1.200 de persoane au fost ucise şi 253 luate ostatici, a strămutat cea mai mare parte a populaţiei din Gaza, a lăsat multe case şi infrastructura civilă în ruine şi a provocat o lipsă acută de alimente, apă şi medicamente.

Grupurile de ajutorare şi alte agenţii ale ONU au îndemnat donatorii să susţină în continuare UNRWA, iar şeful Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) avertizând miercuri că întreruperea finanţării ar avea „consecinţe catastrofale” pentru populaţia din Gaza.

Autorităţile israeliene cer de mult timp ca agenţia să fie desfiinţată, argumentând că misiunea ei este depăşită şi stimulează sentimentul antiisraelian, ceea ce UNRWA neagă cu fermitate.

Citiți și: Netanyahu acuză că Agenția ONU pentru Refugiații Palestinieni este „total infiltrată” de Hamas. Misiunea UNRWA trebuie să se încheie

Miercuri, prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu şi-a reiterat apelul de a înceta mandatul UNRWA şi de a-l înlocui cu alte agenţii de ajutorare ale ONU sau non-ONU.

UNRWA, în mod oficial Agenţia Naţiunilor Unite de Ajutorare şi Lucrări pentru Refugiaţii din Palestina în Orientul Apropiat, a fost înfiinţată în 1949 de Adunarea Generală a ONU după războiul din jurul fondării Israelului ca stat evreiesc, când 700.000 de palestinieni au fugit sau au fost alungaţi din casele lor.

Ea are angajaţi 30.000 de palestinieni pentru a satisface nevoile civice şi umanitare a 5,9 milioane de descendenţi ai acelor refugiaţi - în Fâşia Gaza, în Cisiordania şi în vaste tabere din ţări arabe învecinate.

Cel puţin 78 de persoane s-au înecat şi multe altele sunt date dispărute după ce un vas cu o capacitate de 80 de locuri care ar fi transportat însă 278 de oameni s-a răsturnat joi dimineaţă la doar câteva sute de metri de malul lacului Kivu din Republica Democrată Congo, chiar sub ochii rudelor şi prietenilor pasagerilor, informează The Guardian, preluată de news.ro.

Economie 2024-10-04 17:41:53

Secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, a îndemnat marţi Grecia şi Turcia să-şi rezolve neînţelegerile din Marea Egee, pe fondul escaladării tensiunilor între cele două ţări vecine.

Economie 2022-06-14 17:27:20

Un bărbat de 32 de ani din comuna bistriţeană Zagra a fost prins de poliţişti şi arestat, acesta fiind căutat de autorităţile spaniole pentru a fi cercetat într-un dosar de omor, potrivit unui comunicat de presă remis vineri de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Bistriţa-Năsăud.

Economie 2023-12-15 17:54:07

Un copil mic, sub 5 ani, din Las Vegas a fost internat în stare critică după ce a găsit o armă în locul de joacă de la grădiniță. Pistolul a fost aruncat de un adolescent care fugea de poliție, fiind urmărit după ce a deschis focul într-un autobuz, au anunțat vineri autoritățile, transmite The Guardian.

Economie 2023-11-04 17:10:49

Femeia al cărei bebeluș de două luni a ajuns în stop cardio-respirator, malnutrit și deshidratat la Spitalul de Pediatrie Ploieşti nu a fost refuzată la spitalul din Urlați, unde a mers prima dată, așa cum acuzase aceasta inițial, arată ancheta Prefecturii Prahova.

Economie 2023-05-12 14:52:38

Șeful armatei ucrainene, generalul Oleksandr Sîrski, a anunțat joi că, de la începutul anului 2025, armata rusă a pierdut aproape 5.000 de piese de artilerie și peste 900 de tancuri. Pierderile mari în militari și echipamente militare ale armatei ruse au fost provocate în special de dronele kamikaze ucrainene, a spus Sîrski. Totodată, serviciile britanice de informații militare estimează că rușii au pierdut, din ianuarie și până în prezent, în jur de 138.000 de militari.

Economie 2025-04-17 17:49:30

Ungaria nu a aprobat alocarea unui noi tranșe de asistență militară pentru Ucraina, în valoare de 500 de milioane de euro, din Fondul European pentru Pace (EPF), a declarat marți un purtător de cuvânt al guvernului de la Budapesta, potrivit Reuters.

Economie 2023-05-17 10:13:39

Aproximativ 60 de persoane sunt date dispărute în centrul Nepalului după ce o alunecare de teren a aruncat două autobuze într-un râu vineri dimineață, au transmis autorităţile locale.

Economie 2024-07-12 12:21:58