• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-10-22 11:23:22
  • Sursa:
Uniunea Europeana vrea sa prelungeasca plafonarea gazelor naturale pentru a evita o criza la iarna. „Nu stim ce se va intampla” Imagine

Comisia Europeană analizează o posibilă prelungire a unui plafon, impus în luna februarie, la preţul gazelor naturale, pe fondul îngrijorărilor că sabotajul conductei din Marea Baltică şi conflictul din Orientul Mijlociu ar putea duce la o nouă creştere a preţurilor la iarnă, informează Financial Times, potrivit Agerpres. 

În cel mai grav moment al crizei energetice provocate de reducerea livrărilor de gaze ruseşti, preţurile au ajuns până la un maxim istoric de 300 de euro pentru un Megawatt oră, chiar dacă pentru o perioadă scurtă de timp. În cele din urmă, statele membre au căzut de acord că un plafon va intra în vigoare dacă preţurile ating nivelul de 180 de euro pentru un Megawatt oră timp de trei zile consecutive.

Într-o prezentare trimisă ambasadorilor statelor membre UE şi consultată de Financial Times, Executivul comunitar susţine că „nu există indicii referitoare la existenţa unor efecte negative”, după intrarea în vigoare a plafonării şi, în plus, preţul gazelor naturale este acum cu aproape 90% sub nivelul la care era anul trecut.

Plafonarea preţului gazelor naturale a fost adoptată în primăvară după mai multe săptămâni de discuţii tensionate între statele membre, în condiţiile în care Germania şi Austria s-au opus iniţial de teamă că măsura va distorsiona pieţele şi va agrava problemele cu aprovizionarea. Însă în documentul Comisiei Europene se precizează că plafonarea nu a avut un impact asupra importurilor de gaze în blocul comunitar.

Mai mulţi diplomaţi europeni au declarat pentru Financial Times că, în pofida scăderii preţurilor la energie şi a faptului că gradul de umplere a depozitelor de gaze din UE este la un nivel record, aprovizionarea cu gaze a iarnă ar putea fi afectată de războiul dintre Israel şi Hamas precum şi de potenţialele sabotaje ale infrastructurii de gaze.

„Nu ştim ce se va întâmpla în acest an. Avem situaţia din Israel şi nu ştim cum asta va afecta importurile din Orientul Mijlociu”, a declarat un diplomat european. Sursele au adăugat că recenta sabotarea unei conducte de gaze din Marea Baltică este un alt motiv de îngrijorare şi că „ar fi bine să avem o poliţă de asigurare”.

Potrivit Financial Times, Germania se numără printre un grup de zece state membre care au semnat un document iniţiat de Austria, în care se cere un accent mai mare pe energia din surse regenerabile, inclusiv o majorare a ţintei UE, conform căreia în 2030 ponderea energiei din surse regenerabile ar trebui să fie de 42,5%, până la 45%.

În acest document, trimis zilele trecute la Bruxelles, mai este cerută de asemenea prelungirea unei legislaţii separate care permite statelor membre să accelereze procedurile de acordare de autorizaţii pentru parcuri de centrale eoliene şi fotovoltaice. „Războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei scoate la lumină vulnerabilitatea Europei din cauza dependenţei sale de energia non-regenerabilă şi importurile de materii brute vitale. Această dependenţă este un risc de securitate care alimentează inflaţia, cu efecte negative asupra coeziunii sociale şi competitivităţii”, se precizează în document.

De asemenea, Germania şi Franţa presează Comisia să prelungească prevederile privind ajutoarele de stat care permit guvernelor să acorde un sprijin semnificativ consumatorilor care se confruntă cu preţuri mari la energie din cauza războiului. Aceste măsuri ar urma să expire la 31 decembrie 2023.

Executivul comunitar urmează să prezinte luna viitoare o propunere în care să confirme care din măsurile de urgenţă în domeniul energiei, printre care se numără plafonarea preţului gazelor, măsurile referitoare la acordarea de autorizaţii sau reglementările referitoare la împărţirea livrărilor de gaze între statele membre, ar trebui prelungite, susţine Financial Times. 

Sudul Europei a ajuns să ardă la propriu din cauza unui val de căldură extremă, cauzat de un fenomen meteo denumit Cerberus. Căldura toridă a lovit deja mai multe țări. Mai mulți turiști s-au prăbușit în Grecia și Italia, iar un muncitor a murit în apropiere de Milano. Potrivit meteorologilor, în perioada următoare temperaturile vor depăși 40 de grade în majoritatea zonelor de pe continent. Situația este la fel de dramatică și în SUA, care se confruntă cu o căldură sufocantă, transmite The Guardian.

Economie 2023-07-14 23:56:27

Se apropie vacanța de vară și mulți elevi și-ar dori, poate, să meargă într-o tabără. Nu au foarte multe variante la dispoziție. În ultimii 30 de ani indiferența și incompetența autorităților au pus pe butuci zeci de tabere pentru copii. Este și cazul celor cinci centre de odihnă din jurul Capitalei. Toate arată ca după bombardament. Un morman de ruine în mijlocul pădurii. Explicațiile celor responsabili sunt halucinante: câteva documente nu au mai ajuns de la o instituție la alta și nu au putut face investiții. Urmăriți un nou episod al campaniei Statul la stat.

Economie 2022-06-10 09:54:07

Ploile torenţiale care afectează nordul Chinei de o săptămână au lăsat în urmă cel puţin 10 morţi şi 18 dispăruţi, sâmbătă, în provincia Hebei, învecinată capitalei Beijing, conform autorităţilor, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Economie 2023-08-05 16:00:30

Câştigul salarial mediu brut este estimat să crească în 2022 cu 10,6%, până la un nivel de 6.120 lei, însă, pe fondul inflaţiei accentuate, câştigul salarial real probabil va scădea cu circa 2%, potrivit Prognozei pe termen mediu 2022-2026, varianta de toamnă, publicată de Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză (CNSP).

Economie 2022-10-28 19:22:11

Junta militară care a preluat puterea în Niger a reținut luni încă trei politicieni de rang înalt, extinzând astfel arestările și sfidând apelurile internaționale de a restabili regimul democratic, relatează Reuters.

Economie 2023-07-31 22:59:30

Un român în vârstă de 57 de ani a fost reținut în Italia după ce a furat multă brânză de la un magazin din Milano. Când a fost prins, bărbatul l-a luat la bătaie pe agentul de pază.

Economie 2023-09-02 19:58:41

Ucraina vrea arme și garanții de securitate pentru a-i arăta Moscovei că nu poate câștiga războiul, scrie POLITICO. Președintele ucrainean Volodimir Zelenski și-a prezentat miercuri așa-numitul său „plan de victorie” Parlamentului ucrainean, menit să aducă o pace justă în războiul cu Rusia, grație ajutorului și garanțiilor aliaților săi.

Economie 2024-10-16 19:23:51

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că, deși relația sa cu Donald Trump este dificilă, consideră că administrația fostului președinte american este mai iritată de Vladimir Putin decât de el. Zelenski a subliniat că spune adevărul, chiar dacă este neplăcut, spre deosebire de liderul rus, care ar spune lucruri „frumoase” dar false, relatează POLITICO.

Economie 2025-05-28 10:59:21