• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-07-17 16:29:55
  • Sursa:
Uniunea Europeana vrea ca achizitiile comune de gaze sa devina o masura permanenta Imagine

Uniunea Europeană își dorește să facă din achizițiile comune de gaze o măsură de criză destinată să împiedice statele membre să supraliciteze între ele pentru a-şi asigura aprovizionarea. Comisia Europeană vrea ca aceasta să devină o trăsătură permanentă a strategiei energetice a blocului comunitar după războiul din Rusia, transmite Bloomberg. Platforma mai poate fi utilizată pentru achiziționarea hidrogenului sau a mineralelor rare necesare tehnologiilor verzi.

Comisia Europeană a propus prelungirea acestei iniţiative pentru a include şi achiziţionarea de hidrogen şi gaze decarbonizate, precum biometanul, potrivit unui document consultat de Bloomberg News. De asemenea, iniţiativa ar putea include şi alte materii prime energetice sau servicii, precum captarea şi stocarea carbonului.

Participarea la platforma de achiziţii comune ar urma să fie voluntară, exceptând situaţia unei noi crize energetice când blocul ar putea decide să facă obligatorie agregarea cererii. În continuare, însă, gazele naturale ruseşti vor fi excluse de la participarea la licitaţiile organizate de Comisia Europeană, notează Agerpres.

"Această excludere este motivată de războiul demarat de Rusia şi utilizarea energiei ca o armă, iar obiectivul este diversificarea dincolo de combustibilii fosili ruseşti", se precizează în documentul comunitar.

Aceste măsuri arată că, în opinia Bruxelles-ului, măsura de criză destinată evitării creşterilor mari de preţuri la energie înregistrate anul trecut a avut succes şi oferă un model pentru cooperarea viitoare. Cele două licitaţii pentru achiziţii comune de gaze derulate până acum au reuşit să aducă laolaltă cumpărători şi vânzători pentru o cantitate totală de 23 de miliarde de metri cubi de gaze, echivalentul a 15% din livrările care, înainte de declanşarea războiului din Ucraina, veneau în fiecare an din Rusia.

Vicepreşedintele Comisiei Europene, Maros Sefcovic, a evocat posibilitatea ca această platformă să fie utilizată şi pentru achiziţionarea de hidrogen şi de asemenea să fie model pentru achiziţionarea de minerale rare necesare pentru tehnologiile verzi.

Propunerea ar urma să fie inclusă în viitorul Pachet de decarbonizare a pieţelor hidrogenului şi gazelor, care în prezent este negociat de statele membre şi Parlamentul European, se menţionează în documentul consultat de Bloomberg. Companiile ar urma să fie obligate să dezvăluie anumite informaţii după negocierile derulate prin intermediul platformei, însă vor trebui să dezvăluie doar volumul, durata şi contrapărţile din orice acord. Preţul plătit pentru gazele livrate nu ar urma să fie făcut public.

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a avertizat gruparea islamistă Hamas că „nu va exista mâncare gratis” după suspendarea intrării ajutoarelor umanitare în Fâşia Gaza. Declarația vine în contextul în care nu s-a ajuns la niciun acord cu privire la următoarea fază a încetării focului, potrivit EFE.

Economie 2025-03-02 15:55:27

Coreea de Nord a transmis vineri că nu are „nimic de discutat” cu Japonia, după ce un diplomat japonez aflat la post în China a încercat să contacteze un omolog nord-coreean, relatează AFP, citată de Agerpres.

Economie 2024-03-29 21:03:37

În Thailanda, un pod s-a prăbușit peste mașinile de pe o autostradă, în timpul reparațiilor. Două persoane au murit și mai multe au fost rănite.

Economie 2022-08-01 15:36:35

Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, a afirmat că suferinţa unor copii este şi din cauza părinţilor, referindu-se la faptul că unii fac nunţi în post, ceea ce reprezintă un blestem, un păcat, iar alţii se duc duminica la târg, în loc să meargă la biserică şi încalcă un legământ pe care l-au făcut cu Dumnezeu, scrie News.ro.

Economie 2024-10-24 21:31:59

Investitorul pe bursă Rakesh Jhunjhunwala, supranumit „Warren Buffett al Indiei” şi care avea o avere netă de şase miliarde de dolari, a murit duminică la vârsta de 62 de ani, a anunţat familia sa.

Economie 2022-08-14 13:00:50

Liberalii au anunţat că, între 6 şi 7 martie, vor organiza la Romexpo, ongresul Partidului Popular European dinaintea alegerilor europarlamentare. La eveniment vor participa peste 2.000 de delegaţi din peste 40 de ţări, printre care vor fi şefi de state şi de guverne, preşedinţii de partide din partea PPE, dar şi comisarii europeni care fac parte din familia politică a popularilor europeni.

Economie 2024-01-12 17:22:37

Un inel uriaș care emitea o lumină roșie bizară și care arăta ca dintr-un film științifico-fantastic a apărut de curând pe cerul nopții deasupra Italiei, informează Live Science. Discul straniu a apărut și a dispărut în câteva fracțiuni de secundă, ceea ce înseamnă că cei mai mulți oameni au ratat spectacolul de lumină.

Economie 2023-04-08 15:11:18

Rata inflației din Argentina a crescut la peste 100% pentru prima dată de la criza economică de la începutul anilor '90, transmite agenția de statistică a țării. Doar la carne, prețul a crescut cu peste 20% într-o singură lună, scrie BBC.

Economie 2023-03-15 10:01:24