• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-07-13 18:25:18
  • Sursa:
Uniunea Europeana va permite tranzitul marfurilor sanctionate spre Kaliningrad, cu exceptia celor militare Imagine

Uniunea Europeană va permite Rusiei să continue tranzitul feroviar de mărfuri sancționate către Kaliningrad pe teritoriu european (n. red. - Lituania), însă mărfurile ce servesc scopurilor militare vor fi interzise, a anunțat, miercuri, Comisia Europeană.

Lituania, țara care era tranzitată de mărfurile rusești destinate exclavei rusești Kaliningrad, va putea bloca doar transporturile feroviare cu anumite mărfuri, cele care ar putea să aibă utilitate militară și destinate unui scop militar. Rusia poate transporta alte mărfuri aflate sub incidenţa sancţiunilor, precum produse din fier şi oţel, în cantităţi obişnuite, au precizat surse diplomatice, citate de Agerpres.

Transportul terestru pe teritoriul UE rămâne interzis.

Instrucţiunile trimise către statele membre ale UE sunt menite să atenueze tensiunile în creştere între Rusia şi Lituania, care a restricţionat, la mijlocul lui iunie, tranzitul de mărfuri aflate pe lista de sancţiuni a blocului european, precum oţelul şi fierul. Kremlinul a amenințat cu represalii.

Autorităţile de la Vilnius au explicat că au impus restricţii începând cu 20 iunie, într-un efort de consolidare a măsurilor punitive care au urmat invadării Ucrainei de către Rusia în date de 24 februarie.

Lunea trecută, Lituania a extins restricţiile asupra comerţului prin teritoriul său către exclavă, în contextul aplicării treptate a sancţiunilor Uniunii Europene anunţate anterior împotriva Rusiei.

Mai exact, Lituania a extins lista mărfurilor al căror tranzit către şi dinspre regiunea Kaliningrad urma să fie suspendat în temeiul sancţiunilor impuse Rusiei de UE. Noile restricţii prevedeau interzicerea transportului de beton, lemn, alcool şi a produselor chimice industriale pe bază de alcool.

Preşedintele Lituaniei, Gitanas Nauseda, a declarat, luna trecută, că aşteaptă din partea Comisiei Europene să clarifice cu „mai multă precizie” cum trebuie aplicate sancţiunile împotriva Rusiei, el susţinând că noile tensiuni cu Rusia provocate de restricţiile aplicate de Lituania tranzitului către Kaliningrad nu sunt „o temă bilaterală între Lituania şi Rusia, ci una între UE şi Rusia”.

O explozie cauzată de acumularea de gaze a avut loc, sâmbătă dimineață, la parterul unui bloc de garsoniere din Târgu Jiu. În urma exploziei, o femeie în vârstă de 77 de ani a fost grav rănită. Totodată, mai multe apartamente și autoturisme au fost avariate.

Economie 2024-12-14 11:03:59

45.000 de spectatori au fost prezenți miercuri seara pe Arena Națională, unde timp de aproape 2 ore s-au bucurat - în ciuda unei ploi torențiale - de un nou concert susținut la București de formația Depeche Mode. Concertul face parte din turneul „Memento mori”, titlul celui mai recent album Depeche Mode, lansat în primăvara acestui an. Pe lângă piesele de promovare ale noului album, fanii au putut asculta și marile hituri ale formației, din anii 1980-1990.

Economie 2023-07-27 17:44:34

Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, aflat luni la Bucureşti, s-a întâlnit şi cu ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, care i-a prezentat Centrul operaţional de coordonare al Poliţiei de Frontieră Române, "unul din reperele activităţii Ministerului Afacerilor Interne pentru asigurarea securităţii europene şi pentru controlul şi supravegherea frontierei externe a Uniunii Europene".

Economie 2023-03-27 20:45:43

30 de camioane cu ajutoare, donate de americani, ajung în Ucraina prin hub-ul umanitar de la Suceava, prin implicarea Consulului Onorific al României în Utah. Transportul este primul ajutor umanitar din SUA prin hub-ul românesc, transmite Ambasada României în SUA.

Economie 2023-01-12 14:51:33

Parchetul peruan a anunţat deschiderea unei anchete, pentru fapte de 'genocid', împotriva preşedintei Dina Boluarte şi a mai multor înalţi responsabili pentru reprimarea manifestaţiilor antiguvernamentale în care au murit 40 de persoane începând din decembrie 2022.

Economie 2023-01-11 09:30:30

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) transmite că Ambasada României la Ankara a fost notificată de către membri de familie cu privire la situația unui grup de 9 studenți români în cadrul programului Erasmus. Aceștia se află în Kayseri, zonă în care, potrivit informațiilor disponibile, cutremurele nu au provocat distrugeri materiale semnificative.

Economie 2023-02-06 21:24:40

Pompierii români dislocaţi în Franţa au acţionat, vineri, în prima lor misiune din această ţară, unde au intervenit pentru limitarea propagării unui incendiu la clădirile de locuit şi au acţionat pentru lichidarea focarelor ascunse pe o suprafaţă de aproximativ 2,5 km pătraţi, informează IGSU.

Economie 2022-08-13 00:12:17

BBC a avut acces în backstage la unul dintre ultimele concerte ale celebrei artiste Kylie Minogue, a stat de vorbă cu ea și ne povestește cum a fost. Un reportaj emoționant despre aproape 40 de ani în industrie, fani, momente și cancer la sân. 

Economie 2024-10-13 14:18:59