• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-11-20 20:35:17
  • Sursa:
Unitatea 2 a CNE Cernavoda, oprita in mod controlat, pentru lucrari de remediere a unui echipament Imagine

Unitatea 2 a CNE Cernavodă a fost oprită în mod controlat luni, pentru efectuarea unor lucrări de remediere a unui echipament inaccesibil cu reactorul în funcţiune, a anunţat Nuclearelectrica, într-un raport transmis Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

„SN Nuclearelectrica SA anunţă că Unitatea 2 a CNE Cernavodă a fost oprită în mod controlat în data de 20 noiembrie 2023. Oprirea controlată este necesară pentru efectuarea unor lucrări de remediere a unui echipament inaccesibil cu reactorul în funcţiune. Oprirea controlată a Unităţii 2, precum şi lucrările de remediere vor fi realizate în condiţii de siguranţă, în conformitate cu procedurile specifice ale CNE Cernavodă aplicabile în aceste situaţii şi nu au impact asupra securităţii nucleare a reactorului, personalului unităţii, populaţiei şi mediului înconjurător”, se arată în document, potrivit Agerpres. 

Cazurile de hepatită misterioasă la copii, detectate până acum în 35 de ţări, nu au legătură cu Covid-19 şi ar putea fi provocate de o combinare a două virusuri revenite în urma pandemiei, arată un studiu preliminar prezentat luni în Marea Britanie. 

Economie 2022-07-25 18:49:51

Poliția îl caută intens în zona orașului Glasgow din Scoția pe un bărbat devenit suspectul principal în cazul morții unei profesoare însărcinate.

Economie 2023-04-28 10:09:18

Premierul maghiar Viktor Orban le-a cerut marți autorităților sârbe să îi elibereze pe cei trei polițiști kosovari, arestați săptămâna trecută într-o zonă de frontieră dintre cele două țări, transmite Reuters.

Economie 2023-06-20 18:08:33

Președintele României, Klaus Iohannis, a declarat miercuri, în cadrul unei conferințe de presă din timpul vizitei sale în Belgia, că negocierile pentru aderarea României la Spațiul Schengen continuă pe toate planurile, adăugând că cea mai bună variantă este ca România şi Bulgaria să intre impreună în spațiul de liberă circulație, contrazicându-l pe premierul Marcel Ciolacu, care a declarat că Bucureștiul ar putea să ia în considerare decuplarea de Bulgaria.

Economie 2023-11-08 13:00:07

Jeff Beck, unul dintre cei mai influenți chitariști ai tuturor timpurilot, a murit la vârsta de 78 de ani. El a făcut o formă de meningită bacterială, care i-a fost fatală, a anunțat familia sa pe rețelele sociale, potrivit Reuters.

Economie 2023-01-12 08:51:27

Sudul Europei a ajuns să ardă la propriu din cauza unui val de căldură extremă, cauzat de un fenomen meteo denumit Cerberus. Căldura toridă a lovit deja mai multe țări. Mai mulți turiști s-au prăbușit în Grecia și Italia, iar un muncitor a murit în apropiere de Milano. Potrivit meteorologilor, în perioada următoare temperaturile vor depăși 40 de grade în majoritatea zonelor de pe continent. Situația este la fel de dramatică și în SUA, care se confruntă cu o căldură sufocantă, transmite The Guardian.

Economie 2023-07-14 23:56:27

Tatăl tenismanului sârb Novak Djokovic a fost filmat în compania unor suporteri care arborau drapele pro-ruse în timpul turneului Australian Open. Scenele au fost descrise drept „ruşinoase” de către ambasadorul Ucrainei la Canberra.

Economie 2023-01-26 10:11:16

Rusia a pregătit un plan de a furniza cereale Africii care ar bloca accesul Ucrainei la piața globală, după ce Moscova s-a retras săptămâna aceasta din acordul susținut de ONU, potrivit unor surse citate de Financial Times.

Economie 2023-07-22 08:00:59