• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-05-31 14:05:54
  • Sursa:
Unitate fara Orban. Cum a santajat liderul de la Budapesta UE. Ungaria, exceptata de la embargo Imagine

În lupta lor împotriva războiului Rusiei din Ucraina, liderii UE s-au predat luni prim-ministrului ungar Viktor Orbán, capitulând în fața cererilor acestuia de a acorda Budapestei o scutire aproape totală de la un nou embargo asupra petrolului rusesc, transmite publicația Politico Europe.

După ce liderul guvernului maghiar a împiedicat timp de 26 de zile interdicția propusă, luni seară șefii de stat și de guvern din UE au revendicat o victorie prin adoptarea unui al șaselea pachet de sancțiuni împotriva Moscovei, în încercarea de a consolida pedeapsa regimului de la Kremlin pentru invadarea vecinului său. 

Compromisul la care au ajuns liderii europeni a scutit Bruxelles-ul de rușinea de a nu reuși să implementeze un embargo despre care s-a vorbit atât de mult. 

În același timp, oficialii și diplomații au recunoscut că Orban a reușit să pună interesele Ungariei înaintea efortului colectiv al UE de amenda acțiunile agresive ale președintele rus Vladimir Putin, scriu jurnaliștii de la Politico.

„Dacă te uiți la cum s-au desfășurat lucrurile în ultima lună, da, el (Viktor Orban) a primit multe și i-a ținut ostatici pe toți”, a declarat un diplomat UE sub rezerva anonimatului despre eforturile de obstrucționare ale premierului maghiar. 

Luni seară, Orban însuși a postat pe Facebook o scurtă declarație. „S-a ajuns la un acord. Ungaria este scutită de embargo privind petrolul”, a transmis liderul autoritar de la Budapesta.

Președintele Consiliului UE, Charles Michel, a salutat acordul, într-o postare pe Twitter, și a precizat că embargoul se aplică imediat pentru mai mult de două treimi din importurile de petrol din Rusia, tăind astfel o sursă uriașă de finanțare pentru mașina de război a Kremlinului.

„Presiune maximă asupra Rusiei pentru a pune capăt războiului”, a comentat Charles Michel, care subliniază, printr-un tag, că unitatea UE rămâne  astfel intactă.

Și președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a salutat compromisul la care au ajuns liderii europeni și a confirmat că în felul acesta, până la sfârșitul anului, se va renunța la importurile de petrol din Rusia în proporție de 90 la sută.

La rândul său, cancelarul german Olaf Scholz subliniază că unitatea UE a fost menținută. „Am convenit asupra unor noi sancțiuni de mare amploare împotriva Rusiei. Va exista un embargo asupra marii majorități a importurilor de petrol rusesc”, a scris cancelarul pe Twitter.

Importurile prin conducta Drujba, care aprovizionează şi Ungaria, vor fi scutite într-o primă etapă. Aceasta a permis Budapestei să ridice dreptul de veto care bloca de câteva săptămâni adoptarea celui de-al şaselea pachet de sancţiuni al UE la adresa Rusiei. Consumul intern al Ungariei, care nu are ieşire la mare, depinde într-un procent de 65% de petrolul transportat prin conducta Drujba.

Charles Michel, Ursula von der Leyen și unii lideri naționali au insistat că Consiliul European va revizui „cât mai curând posibil” cea mai importantă scutire a Ungariei, și anume permisiunea ca petrolul rusesc să continue să curgă prin secțiunea de sud a conductei Drujba. De altfel, prim-ministrul olandez Mark Rutte a spus chiar că șefii de stat și de guvern vor relua problema chiar la următorul lor summit, spre sfârșitul lunii iunie.

„Nu subestimăm toate dificultățile”, a spus Michel la conferința de presă de după summit. „Știm că am avut nevoie de câteva săptămâni înainte de a putea lua o astfel de decizie. Dar cred că este un semnal foarte puternic pe care l-am trimis astăzi, pentru că în ultimele ore, în ultimele zile, au existat speculații cu privire la riscul lipsei de unitate a Uniunii Europene. Cred că, mai mult ca oricând, este important să arătăm că suntem capabili să fim puternici, că suntem capabili să fim fermi, că suntem capabili să fim duri pentru a ne putea apăra valorile și pentru a ne apăra interesele noastre”, a mai subliniat președintele Consiliului European. 

Oficialii europeni au spus că vor lucra pentru a îmbunătăți infrastructura care ar permite Ungariei să primească mai mult petrol printr-o conductă alternativă din Croația, moment în care excepția Budapestei ar putea fi eliminată treptat.

Când au fost interpelați de jurnaliști cu privire la corectitudinea unei țări din UE care nu participă efectiv la interdicție, oficialii au insistat că Ungaria se confruntă cu probleme speciale de „securitate a aprovizionării”, deoarece nu are porturi maritime și, prin urmare, nu poate prelua  livrările de petrol de la un petrolier. 

În plus, conducta Drujba trece prin Ucraina, făcând-o vulnerabilă la sabotaj sau daune cauzate de război. Pentru a ține seama de acest factor, liderii UE au convenit în concluziile lor scrise că „în cazul întreruperilor bruște ale aprovizionării, vor fi introduse măsuri de urgență pentru a asigura securitatea aprovizionării Ungariei”. Asta înseamnă că Ungaria ar putea achiziționa petrol suplimentar în cazul în care aprovizionarea sa normală prin conducte ar fi întreruptă. 

Citește și: Rusia și-a mărit „ușor” producția de petrol

Mai mulți oameni de știință sud-africani trimiși în Antarctica pentru a studia clima continentului înghețat sunt complet singuri timp de cel puțin zece luni, pentru că banchizele de gheață și vremea extremă fac imposibilă intrarea sau ieșirea. Când vremea o permite, durează aproximativ două săptămâni pentru a ajunge la stația de cercetare a Antarcticii de pe stânca înghețată, la aproximativ 4.000 de kilometri de punctul cel mai sudic al Africii. Având în vedere izolarea lor, un e-mail sosit de la baza Sanae IV, săptămâna trecută, a provocat o alarmă imediată, scrie The Times.

Economie 2025-03-18 08:40:02

Forțele armate ale Serbiei rămân în alertă maximă din cauza „utilizării forței brutale de către Aljbin Kurti și trupele sale împotriva populației sârbe din Kosovo și Metohija”, a decis Consiliul de Securitate Națională al Serbiei, după o întâlnire care a avut loc sâmbătă, potrivit agenției Novosti.

Economie 2023-05-27 14:47:58

Peste 50.000 de tineri din 146 de ţări non-UE şi-au depus candidatura în cadrul Programului anual de burse oferite de România, prin Ministerul Afacerilor Externe (MAE), în anul universitar 2023-2024, informează MAE într-un comunicat transmis Agerpres.

Economie 2023-03-07 17:45:25

Malnutriția reprezintă cea mai gravă criză a sănătății copiilor, iar schimbările climatice nu vor face decât să agraveze lucrurile, potrivit co-fondatorului Microsoft Bill Gates și al unui raport al fundației pe care acesta o conduce.

Economie 2024-09-17 12:08:43

Sorin Oprescu nu este singurul politician român condamnat la închisoare care fuge din țară și reușește astfel să evite să fie închis. Gazetarul Cristian Tudor Popescu crede că fostul edil al Capitalei încearcă să tragă de timp așa cum au făcut înaintea lui și alți foști politicieni.

Economie 2022-05-17 18:49:20

Ministrul de Externe britanic, David Cameron, i-a comunicat premierului Benjamin Netanyahu necesitatea unei soluţii cu două state, după ce prim-ministrul Israelului a respins cererile aliaţilor pentru un stat palestinian.

Economie 2024-01-25 08:57:44

DeepSeek caută să își consolideze avantajul acasă, în China. Start-up-ul a inițiat luna trecută o vânzare de peste 1.000 de miliarde de dolari pe piețele globale de acțiuni cu un model AI la preț redus care a depășit performanțele multor concurenți occidentali, potrivit Reuters.

Economie 2025-02-26 00:18:58

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a declarat miercuri că partidul lucrează la acest proiect prezidenţial care să îl înglobeze pe liderul PNL Nicolae Ciucă. El a precizat că personal crede în acest proiect prezidenţial, şi-l doresc, dar în situaţia în care vor merge împreună PSD şi PNL, vor vedea şi vor analiza. Stroe a mai spus că oferta, dacă va fi una comună, va fi una complexă, care va include premier şi multe alte funcţii importante, inclusiv funcţia de comisar european.

Economie 2024-03-27 21:11:37