"De multe ori s-a intamplat în târguri vorbesc de Germania acum să găsesc câte o piesă care stătea trântită nebăgată în seamă. De exemplu o cască românească sau așa ceva, nemții ca nemții țineau de ale lor. Așa am găsit o cască românească din primul război mondial" , povesteşte Dan Johan von Szomraky, colecționar.
Mai târziu s-a dovedit că acea cască a aparținut unui militar aflat în garda regelui Ferdinand. Colecționarul se poate mândri astăzi și cu uniforma de gală a aghiotantului regelui.
"Uniforma este toată de paradă inclusiv aici în lateral suportul de la sabie centura originală, chipiul este foarte foarte frumos mi-a plăcut are F-urile de la Ferdinand", spune Dan Johan von Szomraky, colecționar.
Cea mai veche sabie aflată în colecție este de la începutul anilor 1900 și a fost un cadou din partea regelui Franz Iosif al Austriei pentru unul dintre militarii săi.
Johan plănuiește acum să își deschidă propriul muzeu și promite că exponatele sale vor putea fi vizitate gratuit.
