• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-11-24 23:16:16
  • Sursa:
Ungaria va aproba aderarea Finlandei si Suediei la NATO Imagine

Premierul ungar Viktor Orban a declarat joi că Parlamentul de la Budapesta va ratifica aderarea Finlandei şi Suediei la NATO la începutul anului viitor, relatează Reuters.

Într-un briefing de presă după o reuniune a Grupului de la Vişegrad în Slovacia, Orban a precizat că guvernul său a decis deja că Ungaria va sprijini aderarea Finlandei şi Suediei şi că Parlamentul va include acest subiect pe agendă în prima sesiune de anul viitor, conform Agerpres.

„Ungaria cu siguranţă va sprijini aderarea lor. Guvernul a făcut-o deja, iar Parlamentul o va face la rândul său”, a spus premierul ungar.

Parlamentul îşi începe de obicei noua sesiune la mijlocul lunii februarie.

Ungaria şi Turcia sunt singurii membri ai NATO care nu au dat încă unde verde pentru aderarea Finlandei şi Suediei.

Guvernul ungar a înaintat propunerile legislative necesare în iulie, însă Parlamentul, unde partidul lui Orban, FIDESZ, are o majoritate de două treimi, nu a pus încă pe agendă cele două proiecte de lege pentru dezbatere şi aprobare.

Papa Francisc s-a rugat miercuri pentru miile de victime din Siria şi Turcia, în urma cutremurelor care au devastat cele două țări. Cel mai nou bilanț indică peste 11.000 de morți și zeci de mii de răniți. Suveranul pontif a făcut apel la întreaga comunitate internațională să sprijine eforturile de salvare şi recuperare, informează Reuters.

Economie 2023-02-08 16:01:34

Mai multe percheziţii au avut loc, marţi dimineaţă, în judeţul Prahova şi în municipiul Bucureşti într-un dosar care vizează construirea unui bloc în Ploieşti fără respectarea autorizaţiilor de construire şi falsificarea unor înscrisuri.

Economie 2023-03-21 13:31:24

Trei candidați la alegerile prezidențiale (George Simion, Diana Șoșoacă și Cristian Diaconescu) au fost prezenți duminică, 9 septembrie, la Serbările Naționale de la Țebea (județul Hunedoara). Evenimentul a fost însă marcat de scandal după ce tabăra AUR s-a întâlnit cu membrii SOS România.

Economie 2024-09-08 18:26:11

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a spus că relațiile cu Rusia ar trebui în cele din urmă să fie normalizate odată ce luptele se încheie în Ucraina, subliniind totodată necesitatea de a menține presiunea asupra Moscovei pentru a asigura progrese în negocierile de încetare a focului, informează Bloomberg.

Economie 2025-03-14 19:17:47

O femeie în vârstă de 77 de ani, din judeţul Dolj, a fost găsită moartă, luni, într-o fântână abandonată. Ea fusese dată dispărută cu câteva ore înainte de a fi descoperită.

Economie 2025-01-13 19:29:07

1925 - FONDATORUL CORULUI MADRIGALÎn localitatea Urleta, din județul Prahova, se năștea Marin Constantin, cel care a fondat, în 1963, Corul Madrigal, cel mai longeviv și de succes ansamblu coral din România. Marin Constantin a fost doctor în muzică, compozitor, dirijor și, pentru o vreme, director al Operei Naționale din București. A condus Corul Madrigal aproape 50 de ani.Este singurul român care a primit distincția UNESCO "Ambasador al Bunăvoinței". I-a fost înmânată la Paris în 1992. Marin Constantin a murit la 1 ianuarie 2011.2015 - ASASINAT POLITICBoris Nemțov, unul dintre liderii opoziției din Rusia, se plimba cu iubita lui prin centrul Moscovei când un asasin îl împușcă de 8 ori. Boris Nemțov moare pe loc. Cu câteva ore înainte să moară, anunțase un mare miting împotriva războiului pornit de Rusia în estul Ucrainei. Iubita ucraineancă a lui Nemțov a supraviețuit atacului.Putin a coordonat ancheta și în câteva zile a fost găsit "asasinul" - un cecen din garda lui Ramzan Kadârov. Opoziția din Rusia crede că cecenul este țapul ispășitor.1933 - PRETEXT PENTRU DICTATURĂÎn jurul orei 21, clădirea Reichstag din Berlin, sediul Parlamentului german, ia foc. În două ore, interiorul clădirii este distrus aproape complet de flăcări. Hitler ajunge în fața Reichstag și este întâmpinat de Goring, care îi spune că focul a fost pornit de comuniști. Un comunist olandez, găsit în clădire, este scos vinovat.Pe fondul incendiului, Hitler suspendă majoritatea drepturilor și libertăților civile în Germania. Naziștii încep să-i prigonească pe toți cei care nu susțineau cauza lor.

Economie 2023-02-27 08:46:06

Scandal la protestul transportatorilor și fermierilor de la marginea Capitalei. Jandarmii au intervenit după ce mai multe persoane au vrut să blocheze circulația pe ambele sensuri. Protestatarii se delimitează de grupul care a provocat agitație în Afumați și suspectează că au fost trimiși acolo să creeze haos.

Economie 2024-01-22 00:59:03

Fostul campion de raliu Titi Aur, expert în conducere defensivă, atrage atenția că există „mari probleme” privind educaţia rutieră în România. El este de părere că, atunci când „cocalarul român” va pune mâna pe o maşină autonomă, „sigur va modifica ceva el pe acolo”.

Economie 2022-06-22 12:09:48