• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-07-31 14:34:16
  • Sursa:
Ungaria e din nou oaia neagra a UE. A blocat adoptarea unei declaratii comune privind alegerile din Venezuela (Politico) Imagine

UE nu a reușit să adopte o poziție unitară în privința alegerilor contestate din Venezuela, după ce Ungaria și-a exprimat dreptul de veto pe o declarație în care exprima îngrijorarea cu privire la posibile „nereguli” în procesul de vot și cerea o mai mare transparență, scrie Politico. Șeful diplomației Uniunii Europene Josep Borrell a invocat că scrutinul prezidențial a fost „marcat de numeroase neajunsuri”.

Președintele venezuelean Nicolas Maduro a fost declarat câștigător al alegerilor prezidențiale din 28 iulie de către un organism electoral controlat de guvern, care i-a atribuit aproximativ 51% din voturi, în timp ce contracandidatul său Edmundo Gonzalez Urrutia a obținut 44%. Cu toate acestea, guvernul nu a putut să explice cum au fost calculate și verificate aceste rezultate.

Statele UE au vrut să adopte, luni, o declarație comună în care să își exprime îngrijorarea cu privire la rezultat, dar au fost împiedicate de poziția Budapestei, au declarat doi oficiali familiarizați cu discuțiile, pentru Politico.

Ulterior, șeful politicii externe a UE Josep Borrell a publicat declarația care afirmă că „rapoarte credibile de la observatori interni și internaționali indică faptul că alegerile au fost marcate de nereguli”.

Realizând că Ungaria va rămâne probabil intransigentă, Borrell a emis marți o declarație, în loc să caute sprijinul celor 27 de țări membre ale UE. „Datele pe care opoziția venezueleană le-a pus la dispoziția publicului oferă un rezultat radical diferit de cel anunțat” de autoritățile țării, a afirmat Borrell.

„Până când procesele verbale ale votului vor fi făcute publice și verificate, rezultatele alegerilor deja declarate nu pot fi recunoscute”, a adăugat șeful diplomației UE.

Veto-ul Ungariei subliniază un defect fundamental al politicii externe a UE, prin care deciziile, inclusiv posibile viitoare sancțiuni pentru Venezuela, trebuie să fie convenite în unanimitate de cele 27 de țări membre ale blocului comunitar. Acest lucru a determinat mai multe state cum ar fi Germania, să pledeze pentru luarea deciziilor de politică externă cu majoritate calificată.

Reprezentanții Guvernului ungar nu au putut fi contactați pentru a comentat motivul pentru care țara și-a exprimat dreptul de veto.

Pe 26 iunie, Ungaria a blocat o declarație comună a statelor Uniunii Europene de condamnare a recentelor interdicții din Rusia, împotriva mai multor posturi și site-uri europene, printre care și Digi24.ro.

De asemenea, aproape de finalul lunii februarie a acestui an, Ungaria a împiedicat statele membre ale UE să semneze o declaraţie comună pentru a marca doi ani de la invazia pe scară largă a Rusiei în Ucraina, potrivit unor surse citate de Bloomberg.

Opoziția a contestat rezultatele alegerilor din Venezuela și au făcut apel la venezueleni să se strângă, marți la Caracas, pentru a-i cere președintelui Maduro să accepte ceea ce ei au declarat a fi o victorie decisivă a contracandidatului Edmundo Gonzalez Urritia.

Noi proteste și violențe au avut loc în Venezuela, după ce preşedintele Nicolas Maduro a fost reales pentru al treilea mandat.

Un câmp energetic slab, invizibil, care înconjoară Pământul a fost în sfârșit detectat. Se numește câmp ambipolar și s-a vorbit despre el pentru prima dată acum 60 de ani, dar nimeni nu l-a măsurat până acum, relatează Science Alert.

Economie 2024-09-01 13:57:01

Sindicatul din cadrul IAR Ghimbav anunţă o grevă de avertisment, joi dimineaţă, pentru a exprima dezacordul cu dispoziţiile OUG privind reducerea cheltuielilor bugetare care prevăd că bonificaţia acordată prin Contractul Colectiv de Muncă la pensionare se plăteşte eşalonat, iar la noile negocieri ea să fie plafonată la maxim un salariu de bază.

Economie 2025-03-13 09:07:19

Răzbunare șocantă a unui copil din Mehedinți, care a dat foc la școală pentru că a fost lăsat repetent. Adolescentul de 14 ani a pornit focul în toaleta unității de învățământ din comuna Devesel, iar flăcările s-au extins rapid. Oamenii au sunat speriați la 112, iar mai multe mașini de pompieri au intervenit rapid ca să stingă incendiul.

Economie 2024-07-28 08:14:28

Când miliardarul Elon Musk o va intervieva, joi seară, pe lidera de extremă dreapta germană, Alice Weidel, pe X, autoritățile de reglementare a tehnologiei din Europa vor urmări cu atenție posibile încălcări ale legislației UE, potrivit Politico.

Economie 2025-01-09 11:20:43

O companie deținută de doi dintre cei mai importanți mega-donatori ai lui Donald Trump a adus în mod obișnuit zeci de muncitori din Mexic pentru a-și echipa depozitele din Wisconsin și din alte locații, chiar dacă aceștia nu par să aibă permisiunea de a lucra în SUA, arată o investigație The Guardian.

Economie 2024-12-20 17:11:03

Ministerul Economiei va analiza şi va dispune măsurile care se impun, în cazul în care instanţa va da dreptate băncilor în disputa lor cu Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), a declarat joi, ministrul Florin Spătaru. El spune că are încredere în ANPC, în profesionalismul oamenilor de acolo, „care au evidenţiat aceste practici anticoncurenţiale”.

Economie 2023-05-25 12:08:34

O femeie din București s-a trezit într-o situație halucinantă. Și-a găsit încuietoarea schimbată, iar în casă - o familie cu șase copii. Proprietara a chemat poliția, dar legea spune nu îi poate scoate pe oameni din casă fără ordin judecătoresc.

Economie 2024-03-21 08:09:58

România a exportat anul trecut cereale în valoare de 4,129 miliarde de euro, în scădere cu 4,1% în comparaţie cu 2022, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS).

Economie 2024-03-24 20:59:00