• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-05-26 22:47:15
  • Sursa:
Ungaria are nevoie de pana la 4 ani pentru a renunta la gazul rusesc, spune seful de cabinet al lui Viktor Orban Imagine

Ungaria are nevoie de 3 ani şi jumătate până la 4 pentru a renunţa la ţiţeiul rusesc şi să facă investiţii uriaşe pentru a-şi ajusta economia până când se ajunge la o înţelegere cu privire la toate chestiunile, şi nu poate sprijini embargoul petrolier propus de UE, a declarat joi şeful de cabinet al prim-ministrului ungar, citat de Reuters, potrivit Agerpres.

Şeful de cabinet al premierului Viktor Orban, Gergely Gulyas, a declarat pentru agenţia Reuters că nu perioada de tranziţie este cea mai mare problemă care stă în calea unui acord.

Comisia Europeană a propus în această lună noi sancţiuni împotriva Rusiei pentru invadarea Ucrainei, dar are nevoie de sprijinul unanim al tuturor celor 27 de state membre ale UE, iar Ungaria, fără ieşire la mare şi care depinde puternic de importurile de petrol ruseşti printr-o conductă, le-a blocat.

„Dacă toate celelalte condiţii sunt acolo, atunci 3,5 până la 4 ani ar fi suficient (...). Dar până la un acord cu privire la toate, nu există un acord cu privire la nimic”, a spus Gulyas în acest interviu.

Ungaria a declarat că va avea nevoie de aproximativ 750 de milioane de euro în investiţii pe termen scurt pentru modernizarea rafinăriilor şi extinderea unei conducte ce aduce petrol din Croaţia.

De asemenea, Budapesta a spus că o conversie pe termen lung a economiei sale departe de petrolul rusesc ar putea costa până la 18 miliarde de euro.

Gulyas a reiterat că Ungaria are nevoie de fonduri pentru a putea face această schimbare.

„Dacă Comisia poate oferi o soluţie pentru aceasta, atunci noi suntem deschişi (pentru a susţine sancţiunile), dacă nu, atunci cerem un opt-out”, a spus el. „Nu timpul este cea mai mare problemă. Această schimbarea tehnologică este posibilă până la 31 decembrie 2025 sau la jumătatea lui 2026”, a adăugat el.

UE încă speră să fie în măsură să convină asupra sancţiunilor vizând petrolul rusesc înainte de următoarea reuniune a Consiliului European săptămâna viitoare, a declarat preşedintele Consiliului Charles Michel.

Potrivit lui Gulyas, negocierile cu privire la eliberarea de fonduri către Ungaria din Fondul de Redresare al UE ar putea fi terminate „într-o oră” dacă există un acord asupra tuturor aspectelor semnificative. 

Comisia Europeană a refuzat aprobarea plăţii banilor meniţi să ajute la recuperarea economiilor din criza provocată de COVID-19 în Polonia şi Ungaria, acuzându-le că încalcă statul de drept.

Gulyas a spus că Ungaria a oferit un „răspuns constructiv” la toate chestiunile ridicate de Bruxelles.

„Din partea Comisiei, nu este o chestiune profesionistă, ci lipsa sau existenţa voinţei politice care va decide când ei semnează acordul cu Ungaria cu privire la Fondul de Redresare” post-pandemie, a declarat el.

Ministerul de Externe ucrainean îl va convoca pe ambasadorul Ungariei pentru a se plânge de remarcile „complet inacceptabile” ale premierului ungar Viktor Orban despre Ucraina, a anunţat Kievul vineri, relatează Reuters.

Economie 2023-01-27 21:46:23

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a afirmat, joi seară, că şi-ar dori ca România să se unească cu Republica Moldova, arătând, în context, că aceasta este calea „mai scurtă” pentru ca Republica Moldova să intre în Uniunea Europeană.

Economie 2022-12-01 22:24:11

Alegeri locale prevăzute la începutul lui septembrie au fost amânate în şapte localităţi din regiunea rusă Kursk, situată la frontiera cu Ucraina, în care are loc o ofensivă ucraineană fără precedent de la 6 august, anunţă miercuri autorităţile electorale ruseşti, informează AFP, preluată de news.ro.

Economie 2024-08-21 15:21:05

Guvernul va împuternici joi, printr-un memorandum, Ministerul Finanţelor în vederea contractării de asistenţă juridică pentru reprezentarea României în procesul pe care compania Pfizer l-a intentat statului român. Primul termen va avea loc pe 20 februarie.

Economie 2024-02-01 08:34:37

Un şofer care se deplasa cu viteza de 242 de kilometri pe oră pe Drumul Expres 12, în afara oraşului Piatra-Olt, depăşind cu peste 120 de kilometri pe oră limita maximă admisă, a fost sancţionat cu amendă şi reţinerea permisului pentru trei luni, au informat, luni, reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie (IPJ) Olt.

Economie 2024-02-12 13:53:36

Partidul de extremă dreapta maghiar Mi Hazank (Patria noastră), va revendica Transcarpatia, regiune în vestul Ucrainei, unde trăiesc circa 150.000 de etnici maghiari, dacă Ucraina îşi pierde statalitatea din cauza invaziei ruse, a declarat sâmbătă seara liderul partidului, Laszlo Toroczkai, citat de Reuters. Toroczkai a făcut aceste remarci la o conferinţă în care partidul - care are şase parlamentari în legislativul ungar, cu 199 de legiuitori - a fost gazda, printre alţii, a unor lideri de extremă dreaptă din AfD din Germania şi din Forumul Olandez pentru Democraţie."În ceea ce priveşte războiul din Ucraina, mesajul nostru este foarte simplu: încetarea imediată a focului, pacea şi o soluţionare prin discuţii", a afirmat Toroczkai într-un video postat pe site-ul partidului său, în care cere autonomie pentru etnicii maghiari din vestul Ucrainei."Dacă acest război se încheie cu pierderea statalităţii de către Ucraina, pentru că există şi această variantă, atunci, în calitate de unic partid ungar care a luat această poziţie, permiteţi-mi să semnalez că revendicăm Transcarpatia", a spus el, atrăgând aplauze din mulţime.Ministerul de Externe al Ungariei şi Ambasada Ucrainei la Budapesta nu au oferit un răspuns imediat la întrebările trimise prin e-mail pentru comentarii despre remarcile lui Torockzai.Într-un interviu din decembrie la radioul public, premierul ungar Viktor Orban şi-a exprimat sprijinul pentru suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei, potrivit unui rezumat al declaraţiilor sale publicat de purtătorul de cuvânt al guvernului Zoltan Kovacs.Ministrul de Externe ungar Peter Szijjarto urmează să se întâlnească luni în vestul Ucrainei cu omologul său ucrainean Dmitro Kuleba şi cu prim-ministrul Denis Şmîhal, pentru a pregăti terenul pentru o posibilă întâlnire între liderii celor două ţări.Budapesta a avut disensiuni cu Kievul din cauza faptului că, potrivit autorităţilor ungare, există restricţii ale drepturilor a aproximativ 150.000 de etnici maghiari de a-şi folosi limba maternă.

Economie 2024-01-29 10:17:09

Aproape 3.000 de persoane au vizitat Ambasada României în Statele Unite ale Americii, sâmbătă, cu ocazia „EU Open House” (“Ziua Porților Deschise”), cel mai mare eveniment de diplomație publică organizat la Washington de către ambasadele țărilor membre ale Uniunii Europene.

Economie 2022-05-16 10:58:22

Președintele brazilian Jair Bolsonaro a declarat joi că știe cum ar putea fi „rezolvat” războiul din Ucraina și că îi va prezenta soluțiile sale omologului ucrainean Volodimir Zelenski, cu care urmează să aibă o discuție telefonică săptămâna viitoare, relatează Reuters.

Economie 2022-07-15 09:31:32