• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-08-26 13:14:28
  • Sursa:
Ungaria acorda licenta pentru construirea a doua noi reactoare rusesti la centrala nucleara de la Paks Imagine

Autoritatea pentru Energie Atomică din Ungaria a acordat licenţă de construcţie pentru două noi reactoare la centrala atomică de la Paks. Reactoarele sunt construite cu tehnologie rusească, de grupul Rosatom.

Situată la 100 de kilometri sud de Budapesta, centrala nucleară de la Paks a fost construită în anii '80 de sovietici şi furnizează aproape 40% din necesarul de electricitate al Ungariei.

În luna decembrie 2014, Rusia şi Ungaria au semnat contractul pentru construcţia a două noi unităţi la centrala nucleară de la Paks, fiecare cu o capacitate de 1,2 Gigawaţi. Conform calendarului iniţial, construcţia urma să înceapă în 2018 pentru ca prima unitate să fie finalizată în 2025, potrivit Reuters, preluată de Agerpres.

În pofida întârzierilor semnificative, contractul acordat fără licitaţie grupului rus de stat Rosatom este dat ca exemplu al legăturilor strânse dintre premierul ungar Viktor Orban şi preşedintele Rusiei, Vladimir Putin. Iniţial, proiectul a fost întârziat de o procedură îndelungată de evaluare derulată de Uniunea Europeană şi concentrată pe modalitatea de finanţare.

Autoritatea pentru Energie Atomică din Ungaria a anunţat joi seara pe site-ul său că actuala centrală nucleară de doi Gigawaţi de la Paks poate fi extinsă cu două noi reactoare, în aşteptarea noilor licenţe.

Energia nucleară nu este supusă sancţiunilor UE.

Planurile pentru cele două noi reactoare nucleare servesc intereselor strategice ale Ungariei, a afirmat în mai ministrul ungar al Afacerilor Externe şi Comerţului, Peter Szijjarto, după întâlnirea cu conducerea Rosatom.

Conform acordului semnat în 2014 între Moscova şi Budapesta, pentru finanţarea proiectului ce va fi realizat de compania rusă Rosatom, Ungaria va primi din partea Rusiei un împrumut în valoare de 10 miliarde de euro, care va fi returnat de statul ungar până în anul 2046, cu o rată anuală a dobânzii cuprinsă între 3,9% şi 4,9%.

Arhiepiscopul Ganswein, secretarul personal al fostului suveran Pontif, a relatat ultimele cuvinte ale fostului papă Benedict, rostite în timpul nopții cu câteva ore înainte de a muri, potrivit Vatican News.

Economie 2023-01-02 12:15:07

Vladimir Putin a mers în Orientul Îndepărtat pentru un nou așa-zis turneu electoral și a făcut afirmații absurde, menite să-i mobilizeze sprijinul înainte de alegerile trucate din acest an. Dictatorul rus a afirmat că economia Rusiei este „prima din Europa” după ce „a depășit-o pe cea a Germaniei” și că „se clasează pe locul cinci în lume”.

Economie 2024-01-11 11:44:05

O fetiţă de doi ani, mama acesteia şi doi adulţi au suferit arsuri la mâini şi picioare în urma unui incendiu care a avut loc marţi într-un apartament din oraşul Aninoasa. Cu toții au fost transportați pentru îngrijiri medicale la spitalul din Petroşani, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Hunedoara. Aproximativ 30 de locatari din blocul în care a izbucnit incendiul s-au autoevacuat.

Economie 2023-01-03 13:38:41

O polițistă din Carolina de Sud a salvat o femeie care fusese luată ostatică în propria mașină, și care a reușit să-i spună în șoaptă, în mod repetat, „Ajută-mă!”. Răpitorul stătea pe locul din dreapta șoferiței când polițista a oprit mașina în trafic, pentru că trecuse pe culoarea roșie a semaforului, relatează BBC.Ofițerul Kayla Wallace a oprit un SUV alb pe 28 mai, după ce acesta a trecut pe roșu într-o intersecție. După ce vehiculul a tras pe dreapta, polițista s-a apropiat de femeia aflată la volan.

Economie 2023-06-09 19:57:56

Guvernul Ungariei a solicitat o derogare pentru proiectul centralei nucleare Paks 2 de la sancţiunile impuse de SUA, relatează hirado.hu. Budapesta consideră că acestea au fost impuse „din răzbunare politică de Administraţia americană anterioară” (Biden -n.r), considerând că îngreunează progresul investiţiei - a declarat, joi, la Budapesta, Péter Szijjártó, ministrul ungar al Afacerilor Externe şi al Comerţului Exterior.

Economie 2025-02-28 14:09:49

Un canal rusesc de Telegram a lansat informația că Bashar al Assad ar fi fost otrăvit în Rusia, stârnind speculații online despre soarta dictatorului sirian după ce acesta a fugit la Moscova în urma ofensivei rebelilor care au cucerit Damascul, potrivit Newsweek.

Economie 2025-01-03 13:24:40

Şeful serviciului de informaţii al armatei ucrainene (GUR), Kirilo Budanov, crede că în acest an ar putea avea loc o încetare a focului în războiul cu Rusia, transmite miercuri Reuters.

Economie 2025-02-20 15:35:53

Selecţionerul echipei naţionale de fotbal, Edward Iordănescu, a declarat, miercuri seara, după egalul cu Slovacia (1-1) şi calificarea în optimile de finală ale EURO 2024, că acesta este momentul primei reprezentative şi seara României.

Economie 2024-06-26 22:06:35