Israelul a declarat vineri dimineață că a lovit ținte nucleare iraniene pentru a bloca Teheranul să dezvolte arme atomice, iar presa iraniană și martori oculari au relatat explozii, inclusiv la principala facilitate de îmbogățire a uraniului a țării. Premierul israelian Benjamin Netanyahu a afirmat că atacurile vizează să afecteze infrastructura nucleară a Iranului, fabricile de rachete balistice și capacitățile sale militare, scrie Reuters.

Programul nuclear al Iranului este răspândit în mai multe locații. Deși amenințarea unor atacuri aeriene israeliene planează de decenii, doar unele dintre aceste locații au fost construite în subteran. Statele Unite și Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) a ONU cred că Iranul a avut un program nuclear militar coordonat și secret, pe care l-a oprit în 2003. Republica Islamică neagă că ar fi avut vreodată un astfel de program sau că ar avea intenția de a dezvolta unul.

Teheranul a acceptat restricții asupra activităților sale nucleare în schimbul ridicării sancțiunilor internaționale în cadrul unui acord semnat în 2015 cu marile puteri mondiale. Acel acord s-a destrămat după ce Donald Trump, aflat atunci în primul mandat de președinte, a retras Statele Unite din înțelegere în 2018, iar Iranul a început să renunțe la respectarea restricțiilor în anul următor.

Iranul își extinde programul de îmbogățire a uraniului încă de la prăbușirea acordului, reducând așa-numitul „timp de evadare”, adică perioada necesară pentru a produce suficient uraniu îmbogățit la nivel militar pentru o bombă nucleară, de la cel puțin un an (sub acordul din 2015) la doar câteva zile sau puțin peste o săptămână. Producerea efectivă a unei bombe ar dura mai mult. Cât de mult, este o chestiune aflată în dezbatere.

Iranul îmbogățește în prezent uraniu până la o puritate de 60%, aproape de nivelul de 90% necesar pentru armament nuclear, în două locații. Teoretic, are suficient material îmbogățit la acel nivel încât, dacă ar fi rafinat în continuare, ar ajunge pentru șase bombe, potrivit standardelor Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA).

Situată în deșertul iranian, la aproximativ 250 de kilometri sud de Teheran, uzina de la Natanz este cea mai importantă instalație de îmbogățire a uraniului din Iran. Construită parțial sub pământ pentru a fi protejată împotriva eventualelor atacuri aeriene, facilitatea găzduiește mii de centrifuge, unele de generație veche (IR-1), altele mai avansate (IR-4, IR-6), utilizate pentru a îmbogăți uraniul – un proces esențial pentru funcționarea reactoarelor nucleare, dar care poate fi redirecționat și către dezvoltarea armelor nucleare.

Complexul Natanz găzduiește două instalații:

Un grup de opoziție iranian aflat în exil a dezvăluit în 2002 că Iranul construia în secret instalația de la Natanz, declanșând un conflict diplomatic între Occident și Iran care continuă și azi.

FEP a fost construită pentru îmbogățirea la scară comercială și poate găzdui 50.000 de centrifuge. În prezent, aproximativ 16.000 sunt instalate acolo, dintre care circa 13.000 sunt în funcțiune, îmbogățind uraniu până la 5% puritate. Diplomați familiarizați cu situația descriu FEP ca fiind situată la aproximativ trei niveluri subterane, ceea ce ridică semne de întrebare privind cât de multă pagubă ar putea produce un atac aerian israelian.

Centrifugele de la FEP au fost avariate și prin alte mijloace, inclusiv printr-o explozie și o pană de curent în aprilie 2021. Iranul a susținut că a fost un atac israelian.

Instalația PFEP, aflată deasupra solului, găzduiește doar câteva sute de centrifuge, dar aici Iranul îmbogățește uraniu până la 60% puritate.

De-a lungul ultimelor două decenii, uzina nucleară de la Natanz s-a transformat dintr-o instalație aproape necunoscută într-un simbol al ambițiilor nucleare ale Iranului și un focar al tensiunilor geopolitice globale.

Programul nuclear iranian este oficial destinat exclusiv scopurilor civile, cum ar fi producerea de energie sau utilizări medicale. Totuși, suspiciunile legate de o eventuală dezvoltare a unei arme nucleare au fost alimentate de faptul că Iranul nu a anunțat existența uzinei în timp util, încălcând obligațiile internaționale.

O a doua problemă a fost că după retragerea SUA din Acordul nuclear din 2018 (JCPOA), Iranul a crescut nivelul de îmbogățire a uraniului mult peste limita de 3,67% stabilită de tratat, ajungând, potrivit AIEA, chiar și la 60%, foarte aproape de nivelul necesar pentru o bombă nucleară.

De-a lungul timpului, Natanz a fost ținta mai multor operațiuni de sabotaj, majoritatea atribuite indirect Israelului:

Israelul vede în programul iranian o amenințare existențială și a anunțat vineri dimineață că a atacat ținte nucleare iraniene pentru a împiedica Teheranul să dezvolte arme atomice, iar presa și martorii iranieni au raportat explozii, inclusiv la principala instalație de îmbogățire a uraniului din țară.

Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a declarat că atacurile vizează afectarea infrastructurii nucleare, a fabricilor de rachete balistice și a capacităților militare ale Iranului și a confirmat că instalația de îmbogățire a uraniului din Natanz a fost o țintă.

Organizația pentru Energie Atomică a Iranului (AEOI) a confirmat pe X că centrala nucleară Natanz din centrul Iranului a suferit daune majore în urma atacurilor cu rachete ale Israelului.

Situată de cealaltă parte a orașului Qom, Fordow este o instalație de îmbogățire construită în interiorul unui munte, ceea ce îi oferă o protecție mai mare împotriva bombardamentelor decât FEP.

Acordul din 2015 interzicea Iranului să îmbogățească uraniu la Fordow. În prezent, acolo funcționează aproximativ 2.000 de centrifuge, majoritatea fiind modele avansate IR-6, dintre care până la 350 îmbogățesc uraniu la 60%.

Statele Unite, Marea Britanie și Franța au anunțat în 2009 că Iranul construia Fordow în secret de ani de zile și nu informase AIEA. Președintele american de atunci, Barack Obama, a declarat: „Dimensiunea și configurația acestei instalații nu sunt compatibile cu un program pașnic.”

Iranul are un mare centru de tehnologie nucleară la periferia orașului Isfahan, al doilea ca mărime din țară. Acesta include:

Diplomații spun că Iranul depozitează uraniu îmbogățit la Isfahan. Tot aici există echipamente pentru producerea de metal de uraniu, un proces sensibil din punct de vedere al proliferării nucleare, deoarece poate fi folosit la realizarea nucleului unei bombe atomice.

AIEA a precizat că la Isfahan există mașini pentru fabricarea pieselor de centrifugă, descriind locația în 2022 ca fiind „nouă”.

Iranul are un reactor de cercetare cu apă grea, parțial construit, cunoscut anterior sub numele de Arak și acum redenumit Khondab. Reactoarele cu apă grea prezintă un risc de proliferare deoarece pot produce plutoniu, utilizabil – la fel ca uraniul îmbogățit – pentru a crea nucleul unei bombe atomice.

În baza acordului din 2015 construcția a fost oprită, iar miezul reactorului a fost scos și umplut cu beton pentru a deveni inutilizabil.

Reactorul urma să fie redesenat pentru a minimiza producția de plutoniu și să nu genereze plutoniu de calitate militară în regim normal de funcționare. Iranul a informat AIEA că intenționează să înceapă operarea reactorului în 2026.

Facilitățile de cercetare nucleară ale Iranului din Teheran includ un reactor de cercetare.

Bushehr este singura centrală nucleară operațională a Iranului, aflată pe coasta Golfului Persic. Aceasta utilizează combustibil rusesc, care este returnat în Rusia după folosire, ceea ce reduce riscul de proliferare nucleară.