• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2025-10-17 14:46:20
  • Sursa:
Unde pot face bucurestenii donatii de haine, jucarii, alimente ca sa ajute persoanele afectate de explozia din Rahova Imagine

Bucureştenii vor putea dona haine în stare bună, mâncare neperisabilă şi jucării pentru familiile afectate de explozia din Calea Rahovei nr. 317, Sector 5, a anunțat Direcţia Generală de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti.

„În urma exploziei devastatoare din Sectorul 5, familii întregi au rămas fără locuinţă şi multe persoane au nevoie urgentă de ajutor. Pentru a le sprijini, sâmbătă şi duminică sunt deschise centrele de donaţii ale DGASMB, între orele 8:00 - 20:00”, informează Direcţia Generală de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti, vineri, pe pagina sa de Facebook.

Vor fi deschise:

DGASMB face apel către toţi cei care pot să contribuie cu următoarele lucruri:

„Fiecare contribuţie contează enorm şi poate ajuta victimele să treacă mai uşor peste aceste momente extrem de dificile. Vă mulţumim pentru solidaritate şi generozitate”, a mai precizat sursa citată.

Administratorul public al Capitalei, Lucian Judele, a anunţat că echipele DGASMB sunt pe teren şi intervin pentru sprijinirea persoanelor evacuate.

Astfel, DGASMB a pus la dispoziţie: cazare temporară (camere disponibile în mai multe hoteluri din zonă); mâncare şi apă pentru toate persoanele evacuate; haine, încălţăminte, scutece şi produse de igienă, în special pentru copii.

„Spitalele aflate în coordonarea Primăriei Municipiului Bucureşti, prin ASSMB - Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti, asigură îngrijirea victimelor şi au fost mobilizate încă din primele momente. Le mulţumesc cadrelor medicale pentru profesionalism şi promptitudine”, a scris Judele, pe pagina sa de Facebook.

Vineri dimineaţa, o explozie puternică s-a produs într-un bloc de pe Calea Rahovei din Sectorul 5 al Capitalei.

Trei persoane au murit şi 13 au fost transportate la unităţi sanitare din Bucureşti.