• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2025-06-13 17:00:51
  • Sursa:
Una dintre cutiile negre ale Boeingului 787-8 Dreamliner al Air India, prabusit joi, a fost gasita Imagine

Anchetatori au găsit vineri una dintre cutiile negre ale avionului Boeing 787-8 Deamliner aparţinând companiei Air India, care s-a prăbuşit joi într-un cartier rezidenţial la Ahmedabad, în nord-vestul Indiei, un accident soldat cu cel puţin 265 de morţi, relatează AFP, potrivit News.ro.

„Echipe de la conducerea Aviaţiei Ciivle indiene au recuperat o cutie neagră la locul catastrofei”, a declarat sub protecţia anonimatului AFP un reprezentant al poliţiei.

Unul dintre cei 242 de pasageri ai zborului 171 a supravieţuit în mod miraculos prăbuşirii, care a avut loc imediat după decolarea către Aeroportul Gatwick, la Londra.

Vishwash Kumar Ramesh, un britanic de origine indiană, era aşezat pe un loc partea stângă, în faţă - 11A -, lângă o ieşire de urgenţă.

Avionul s-a prăbuşit joi, la mai puţin de un minut după decolare, la ora locală 13.39 (11.39, ora României), potrivit Aviaţiei Civile indiene.

El a emis un semnal de ajutor imediat ce a plecat de la sol, după care s-a prăbuşit dincolo de aeroport.

Potrivit Aviaţiei Civile indiene, zborul 171 Air India a îmbarcat 230 de pasageri - 169 de indieni, 53 de britanici, şapte portughezi şi un canadian - şi 12 membri ai echipajului.

Prăuşirea la Ahmedabad este una dintre cele mai grave din istoria Indiei, o ţară în care traficul aerian a crescut exponenţial în ultimii ani.

În 1996, zborul 763 Saudi Arabian Airlines a intrat în coloziune, în zbor, în apropiere de New Delhi, cu zborul 1907 Kazakhstan Airlines.

Cele 349 de persoane care se aflau la bordul celor două avioane au murit în cea mai sângeroasă coliziune înregistrată vreodată.

Începând din 2000, în lume au avut loc şase catastrofe aeriene cu peste 200 de morţi.

Un Boeing 787 Dreamliner al companiei aeriene Norse Atlantic a intrat în istorie, devenind primul avion de acest tip și cel mai mare de până acum care a aterizat în Antarctica, transmite FlighRadar24.

Economie 2023-11-19 17:55:16

Rusia va opera schimbări la doctrina sa nucleară ca răspuns la acţiunile Occidentului legate de conflictul din Ucraina, a declarat duminică viceministrul de externe Serghei Riabkov, citat de TASS, transmite Reuters.

Economie 2024-09-01 16:52:28

Forțele ruse avansează în Ucraina în cel mai rapid ritm de la începutul invaziei din 2022, cucerind în ultima lună o zonă care are jumătate din mărimea Londrei Mari, spun analiștii și bloggerii de război, conform Reuters.

Economie 2024-11-26 10:53:39

Pasiunile Reginei Elisabeta a II-a au fost la fel de statornice și longevive precum domnia sa. Una dintre ele este iubirea pentru cai, pe care a cultivat-o în copilărie, a crescut cu fiecare an și s-a stins doar odată cu dispariția ei. Și nu a fost doar un hobby de vacanță. S-a tradus în zeci de curse câștigate de caii reginei. Dar pentru Elisabeta, cifrele au fost mai puțin importante - a contat cel mai mult legătura specială cu aceste animale nobile.

Economie 2022-09-17 14:41:36

USR nu poate face campanie pentru alt candidat la prezidențiale, potrivit unor surse Digi24. Decizia a fost luată de Biroul Electoral Central după o sesizare depusă de AUR. BEC a mai dispus înlăturarea unor materiale de propagandă ale USR pentru Nicuşor Dan, de pe o platformă mare.

Economie 2025-04-12 20:58:39

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a ordonat guvernului său să înceapă să lucreze la „hub-ul gazier” din Turcia propus de omologul său rus Vladimir Putin pentru a exporta gazul rus spre Europa, informează vineri media turce, citate de AFP.

Economie 2022-10-14 15:23:51

AUR a înființat o Academie Politică pentru a pregăti viitorii ocupanți ai funcțiilor de demnitate publică. Primul nivel de studii al Academiei se numește Curs de Inițiere politică și costă doar 300 de lei. Doritorii au nevoie doar de o diplomă de Bacalaureat și o copie după buletin. La Școala politică a Tinerilor AUR desfășurată zilele trecute la Neptun, lectori au fost Dan Puric, Sorin Constantinescu și Marian Munteanu. 

Economie 2023-09-25 10:32:22

După 70 de ani de domnie, regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii este omniprezentă în viața britanicilor, care îi simt zilnic prezența fie direct - prin portretele de pe monede, bancnote, timbre -, fie indirect - prin diverse simboluri regale aplicate pe o serie de obiecte sau produse comerciale. Odată cu dispariția ei, aceste portrete și simboluri vor fi înlocuite cu cele ale regelui Charles al III-lea, scrie BBC.

Economie 2022-09-09 17:16:17