• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2025-06-13 16:08:00
  • Sursa:
Un zid s-a prabusit la statia de metrou Piata Sudului, din cauza infiltratiilor de apa Imagine

Incident grav în stația de metrou Piața Sudului. Un zid s-a surpat din cauza infiltrațiilor de apă, în urma ploilor abundente de la începutul săptămânii.

În urma furtunii de luni, apa a pătruns în subteran fie pe scările de acces, cum a fost cazul la Piața Unirii sau în stația Râul Doamnei, fie prin infiltrațiile canalizării de la suprateran chiar pe șinele metroului, cum a fost cazul din apropierea stației de metrou Dristor.

La Piața Sudului însă, din cauza infiltrațiilor de apă, un zid de sub peron s-a prăbușit. Este vorba despre un zid despărțitor dintr-o cameră tehnică prin care trec mai multe cabluri.

Tot în aceași zi, mai multe izolatoare au luat foc. S-a întâmplat la Universitate, acolo unde minute în șir stația a fost plină de fum.

Conducerea Metrorex susține că s-a intervenit prompt, fără a fi necesară oprirea circulației. Acele izolatoare au fost înlocuite, iar spațiul în care s-a prăbușit acel perete a fost curățat joi noapte, iar în această noapte ar urma să fie din nou ridicat.