• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-03-28 15:57:33
  • Sursa:
Un vehicul rusesc deteriorat s-a desprins de pe Statia Spatiala Internationala si a revenit pe Pamant Imagine

Un vehicul rusesc deteriorat, care nu a avut la bordul său un echipaj uman, s-a desprins marţi de pe Staţia Spaţială Internaţională (ISS) şi a revenit pe Terra. Echipajul care trebuia să revină pe Pământ cu modulul defect va mai petrece câteva luni în spațiu.

Vehiculul Soiuz MS-22 s-a desprins de ISS la ora 09:57 şi a realizat „o aterizare automată, asistată de paraşute” după mai puţin de două ore, la 11:46 GMT, în apropierea oraşului Jezkazgan din Kazahstan, a anunţat agenţia spaţială americană (NASA), citată de DPA, potrivit Agerpres.

Locul aterizării se află la câteva sute de kilometri de cosmodromul Baikonur, precizează Reuters.

Aterizarea vehiculului spaţial a fost difuzată în direct pe site-ul agenţiei spaţiale ruse (Roscosmos).

Deşi nu a avut niciun astronaut la bord, vehiculul rusesc a transportat echipamente de cercetare şi rezultatele unor experimente ştiinţifice realizate pe ISS.

Revenirea pe Pământ a cosmonauţilor ruşi Serghei Prokopiev şi Dmitri Petelin şi a astronautului american Frank Rubio la bordul Soiuz MS-22 a fost considerată mult prea riscantă, după descoperirea în urmă cu trei luni a unei scurgeri de lichid din sistemul de răcire al vehiculului rusesc. Acea scurgere a fost cauzată cel mai probabil de impactul cu un micrometeorit.

Cei trei astronauţi, care au ajuns pe ISS în septembrie 2022 cu ajutorul vehiculului Soiuz MS-22, vor reveni în luna septembrie pe Terra la bordul vehiculului înlocuitor Soiuz MS-23, care s-a conectat la ISS în luna februarie.

Un velier aflat în pericol de scufundare pe Marea Neagră, în zona Vama Veche, cu cinci persoane la bord, a fost remorcat şi dus în condiţii de siguranţă în Portul Turistic Mangalia de către un echipaj al Agenţiei Române de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare.

Economie 2023-09-26 11:24:33

Martina Sanchez-Wilson a fost încoronată câștigătoare la categoria adulți a competiției de îmbrățișat copaci din Scoția. Neobișnuitul concurs este la a doua ediție și se organizează în asociere cu Campionatul Mondial de Îmbrățișat Copaci ce se desfăsoară anual în Finlanda, notează BBC.

Economie 2023-08-01 10:36:14

Un bărbat de 59 de ani, autoproclamat lider spiritual al unei comunităţi din localitatea Dumbrava de Sus, județul Hunedoara, a fost arestat pentru 30 de zile, fiind acuzat de viol, șantaj și împiedicarea accesului copiilor la educație.

Economie 2022-05-27 14:22:58

Incendiul de pădure din judeţul Mehedinţi, care a izbucnit în 9 august, a fost stins de către pompieri, relatează News.ro.

Economie 2024-08-15 14:42:02

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, susţine că niciun angajat din instituţia pe care o conduce şi din unităţile subordonate nu va fi dat afară în urma reorganizării, chiar dacă fondul de salarii din bugetul MADR a fost redus cu 5% în acest an.

Economie 2025-02-04 19:16:21

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat, luni, referindu-se la situaţia TAROM, că şansa companiei de a fi salvată este planul asumat cu Comisia Europeană (CE), de la care nu trebuie să se facă „rabat”.

Economie 2022-08-22 17:09:14

Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, a declarat la Digi24 că, pentru Gara de Nord, care este "o rușine națională", a cerut celor de la CFR să scoată la licitație pe fonduri europene refacerea acesteia. Însă, văzând în presă suspiciunile privind consorțiul de firme căruia i-a fost atribuit contractul, ministrul a trimis Corpul de control să facă verificări și așteaptă raportul care va elucida ce se întâmplă acolo.

Economie 2023-10-03 13:37:09

Ghețarul Thwaites, supranumit „ghețatul apocalipsei”, din cauza riscului ridicat de a se descompune, prezintă riscul de a se topi într-un ritm accelerat în anii următori, avertizează oamenii de știință, ceea ce ar amenința nivelul oceanului planetar. Ghețarul, care poate crește nivelul oceanului planetar cu o jumătate de metru, se erodează de-a lungul bazei sale aflate sub apă, pe măsură ce planeta se încălzește. Într-un studiu publicat în revista Nature Geoscience, oamenii de știință au cartat gradul de topire a ghețarului, sperând să învețe din trecutul acestuia cum se va comporta în viitor, scrie CNN.

Economie 2022-09-06 10:12:02