• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-06-08 17:36:19
  • Sursa:
Un ursulet gasit in stare critica dupa ce a cazut de pe o stanca s-a recuperat complet dupa 2 ani de la incident Imagine

Un pui de urs care a fost găsit la câteva zile după ce a căzut de pe o stâncă înaltă s-a recuperat complet, după 2 ani, la Sanctuarul de Urși de la Zărnești, județul Brașov. Ea suferise răni grave, și când a fost găsită „era mâncată de larve, la propriu”. Botezată Kenya, ursoiaca este considerată de salvatori „miracolul din Libearty”.

„8 Iunie 2020. Un ursuleț foarte mic a căzut de pe o stâncă înaltă, în zona barajului Vidraru, din Argeș. Corpul ei micuț a ajuns în apă, unde s-a lovit de alte stânci, până când a rămas blocată pe una dintre ele. Acolo, un bolovan s-a rostogolit peste ea și a rănit-o grav.

Abia după două zile un turist a avut curaj să se apropie, să vadă de unde se aude plânsul. A sunat imediat la 112. Cinci ore mai târziu, micuța a ajuns la AMP Libearty în stare foarte gravă. Nu cântărea mai mult de 6 kilograme, adică aproape jumătate din greutatea normală pentru cele 4 luni de viață.

Era mâncată de larve, la propriu. Următoarele 48 de ore au fost critice, dar a luptat pentru viața ei și a reușit să se ridice pe picioare. Totuși, veștile doctorului nu erau bune. Nu vedea cu ochiul drept, nu auzea cu urechea dreaptă și își pierdea echilibrul.

Cu tratament medical adecvat și lapte special preparat pentru ea, starea ei de sănătate s-a îmbunătățit zi de zi.

Astăzi, mititica cu blană de catifea, este complet recuperată. Poartă numele de Kenya și o considerăm „miracolul din Libearty”.

Joe Biden a încheiat un acord de securitate cu Volodimir Zelenski pentru următorii 10 ani, la summitul G7 din Italia, joi, dar viitorul acestuia este pus la îndoială. Inițiativa vine în timp ce președintele SUA își propune să se prezinte drept liderul incontestabil al Occidentului, înainte de alegerile prezidențiale din noiembrie, dar o victorie a lui Trump ar putea pune punct la orice înțelegere făcută de administrația Biden.

Economie 2024-06-14 10:40:41

Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu și ministrul ungar al Afacerilor Externe și Comerțului Exterior Peter Szijjarto au semnat, miercuri, un memorandum pentru restabilirea legăturii feroviare între Timişoara şi Szeged. Printre altele, cei doi au mai discutat despre înființarea unui drum de legătură între localitățile Cenad și Magyarcsanád prin podul peste râul Mureș, iar oficialul ungar a reiterat faptul că Ungaria sprijină aderarea deplică a României la spațiul Schengen, în perioada președinției rotative a Consiliului UE deținută de țara sa timp de șase luni.

Economie 2024-07-29 14:32:29

Ucraina a stabilit două rute prin Polonia şi România pentru a exporta cereale şi a preveni o criză alimentară globală, însă blocajele au încetinit lanţul de aprovizionare, a declarat, duminică, viceministrul ucrainean de Externe, potrivit Reuters.

Economie 2022-06-12 15:32:55

Autoritățile locale din Târgu Jiu au plătit 1,3 milioane de lei pentru un sens giratoriu prost făcut. Lucrările au început în luna iulie, iar acum s-a trecut la turnarea asfaltului. Chiar dacă autoritățile spun că lucrarea este una de excepție, șoferii se plâng că sensul îi pune în pericol. 

Economie 2023-10-28 09:44:49

Campania Digi24 “Avem același sânge” a ajuns până acum în 16 județe și peste 3.000 de oameni s-au alăturat demersului Digi24. Apelul nostru către dumneavoastră este și mai puternic acum pentru că în perioada concediilor numărul donatorilor scade dramatic, dar bolile nu iau pauză.

Economie 2023-07-21 13:43:35

Potrivit oamenilor de știință, centurile de copaci și lacurile mari elimină aer mai rece, ceea ce poate scădea temperatura urbană cu 0,5C.

Economie 2024-08-02 13:25:02

Președintele Consiliului Județean Neamț, Ionel Arsene, condamnat definitiv la 6 ani și 8 luni de închisoare cu executare, este „considerat exclus din partid” de către conducerea PSD, dar nu a fost făcut un anunț în acest sens deoarece nu se dorește „asocierea cu un penal", au declarat surse din conducerea social-democraților pentru Digi24.ro.

Economie 2023-03-11 00:57:28

Trebuie să creăm o legislaţie de mediu echilibrată şi coerentă la nivelul Uniunii Europene, astfel încât să nu reprezinte sarcini administrative şi investiţionale imposibil de realizat pentru fermieri, a transmis, joi, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Barna Tanczos.

Economie 2023-03-16 20:40:42