De trei zile, doi tineri erau căutați atât de pe mare, cât și din aer cu un elicopter. Ieri, echipele de intervenție au observat că între stabilopozi se află o persoană înecată.
Nicu Serafim, șeful echipei de salvamari Costinești: În jurul orei 12 cineva ne-a anunțat că a văzut ceva suspect, ne-am deplasat acolo și l-am găsit. Era băgat între stabilopozi. Au venit cei de la scafandri, iar cu ajutorul lor am reușit să îl scoatem de acolo.
Reporter: Credeți că valurile puternice l-au aruncat?
Nicu Serafim: Absolut! Bineînțeles! Erau atâta valurile, treceau peste stabilopozi, acum, cum era, a rămas înfipt undeva între ei.
Tânărul avea 21 de ani, era din Vaslui și venise pe litoral să lucreze. Marți seara a intrat împreună cu un prieten în apă și nu s-au mai întors.
Prietenul tânărului găsit mort: Ne-am schimbat și am venit la apă. Mai era un coleg de-al nostru cu ei și noi am încercat să îi salvăm. Am intrat în apă după el. El a intrat până aici (la brâu) în apă și i s-a făcut rău. Celui care a fost scos acum i s-a făcut rău și l-a luat valul.
Reporter: Și celălalt a încercat să îl salveze?
Tânăr: Exact!
Alertă e pe tot litoralul. Vântul bate cu putere, iar salvamarii au arborat din nou steagul roșu. Unii turiști nu țin cont însă de recomandări.Spun că nu le e frică, deoarece știu să înoate.
Turist: Nu mi-e teamă!
Reporter: Știi să înoți bine?
Turist: Da!
Reporter: Dar chiar și așa, salvamarii spun că nu e bine!
Turist: Trebuie să le fie teamă celor care nu știu să înoate. Nu cred că e cazul.
Turist: Foarte frumoasă (marea . n.r.), cum se vede!
Reporter: Nu e agitată?
Turist: Numai bună! Nu e! E puțin, dar merge! Bună, frumoasă!
Reporter: Dar știți că salvamarii spun e arborat steagul roșu!
Turist: Avem o limită.
Ștefan Sandu, salvamar: Nu am mai putut să ținem turiștii în frâu. În primă fază i-am lăsat până la brâu și văd că momentan s-au băgat cu totul. Nu mai e nicio șansă să-i scoatem, doar să fim foarte atenți.
De la începutul sezonului estival, 12 persoane și-au pierdut viața în mare, printre care și un salvamar, iar una este în continuare dispărută.
