• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-06-26 19:48:12
  • Sursa:
Un turist care si-a scrijelit numele pe Colosseumul din Roma ar putea fi condamnat la inchisoare Imagine

Un turist care şi-a scrijelit numele pe Colosseumul din Roma riscă o pedeapsă cu închisoarea şi o amendă considerabilă, au anunţat luni oficiali italieni, transmite agenţia ANSA. 

Tânărul turist - încă neidentificat - care a vandalizat Colosseumul scrijelind cu cheia numele lui şi al iubitei sale („Ivan+Haley 23”) pe unul dintre zidurile Amfiteatrului Flavian, riscă o amendă de cel puţin 15.000 de euro şi închisoare de până la cinci ani, conform oficialilor. 

Unii trecători au filmat scena, care ar fi avut loc la data de 23 iunie. Imaginile au ajuns pe reţelele sociale, iar poliţia a fost alertată, notează ANSA, preluată de Agerpres.

Toate țestoasele născute pe plajele din Florida în ultimii patru ani sunt femele, ca urmare a valurilor de căldură înregistrate în această perioadă în regiune, avertizează oamenii de știință americani. Dacă un ou de broască țestoasă este ținut sau incubat la temperaturi de sub 27,7 grade Celsius, din acesta va ieși un pui-mascul. În schimb, dacă temperatura este de peste 31 de grade, din acel ou va ieși un pui de sex feminin, informează CNN.

Economie 2022-08-04 16:09:55

1984 - VÂNĂTORII DE FANTOME

Economie 2024-06-08 15:17:24

Trei evenimente publice organizate în acest weekend vor devia mai multe linii de transport din centrul Capitalei, a transmis, joi, într-un comunicat de presă, Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti-Ilfov (TPBI).

Economie 2023-04-20 15:19:22

Preşedintele francez Emmanuel Macron va încuraja din tribună echipa națională a Franței care va juca în această seară cu Maroc, în semifinala Cupei Mondiale. Președintele francez va absenta la summitul care se desfășoară la Bruxelles, iar cancelarul german Olaf Scholz îi va ține locul, informează Agerpres care citează AFP.

Economie 2022-12-14 14:28:27

Germania își va asuma mai multă responsabilitate pentru apărarea Europei prin construirea celei mai mari armate din UE, a declarat miercuri cancelarul conservator Friedrich Merz într-un discurs amplu în Bundestag, scrie Politico.

Economie 2025-05-14 16:35:20

Familia lui Michael Schumacher a primit despăgubiri de 200.000 de euro din partea editorilor unei reviste care a publicat un „interviu” cu fostul pilot de Formula 1, care a fost generat de inteligenţa artificială.

Economie 2024-05-23 10:41:04

Jucătorii de fotbal vor putea de acum înainte să semnaleze un gest sau un cuvânt rasist arbitrului făcând un X cu mâinile, a anunţat vineri FIFA. Decizia face parte din lupta împotriva discriminării care subminează fotbalul, potrivit AFP.

Economie 2024-05-17 13:10:32

Un bărbat care a stat la închisoare mai mult de 34 de ani, după ce a fost condamnat la 400 de ani pentru jaf armat, a fost eliberat săptămâna aceasta, stabilindu-se că a fost condamnat pe nedrept.

Economie 2023-03-16 14:40:24