• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2025-01-21 11:05:06
  • Sursa:
Un tren cu pasageri a luat foc in mers pe ruta Arad-Nadlac. Calatorii s-au autoevacuat de urgenta Imagine

30 de persoane s-au autoevacuat de urgență, după ce trenul cu care circulau a luat foc în apropierea localității Pecica, în timp ce circula pe ruta Arad-Nădlac. Incendiul a avut loc marți dimineața, în jurul orei 8:45, iar autoritățile au intervenit pentru a stinge focul izbucnit la compartimentul motor al trenului.

ACTUALIZARE 11:00: Pompierii au finalizat cercetările în cazul incendiului care a izbucnit marţi la locomotiva unui tren automotor care a rămas blocat în zona oraşului Pecica, fiind vorba de un scurtcircuit, fără ca în urma incidentului să existe răniţi."Cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind un scurtcircuit. Niciun călător din cei aproximativ 30 care s-au autoevacuat nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.", a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţe (ISU) Arad, Ruxandra Klein.

Știrea inițială: „Incendiu izbucnit la compartimentul motor al unui tren (automotor), în apropierea localităţii Pecica. Trenul circula pe ruta Arad - Nădlac. Intervin pompierii militari din cadrul Detaşamentului Arad cu o autospecială de stingere şi o ambulanţă SMURD. La locul evenimentului acţionează şi pompierii voluntari din cadrul SVSU Pecica”, a transmis ISU Arad.

În tren se aflau 30 de persoane care s-au autoevacuat de urgenţă, printre care și copii. Incendiul nu a provocat victime, iar pasagerii au ieșit din tren în condiții de siguranță.

În plus, primăria din localitate a pus la dispoziție un alt mijloc de transport pentru a ajunge la destinație.

„Toţi cei 30 de călători s-au autoevacuat în condiţii de siguranţă şi vor fi preluaţi cu un mijloc de transport pus la dispoziţie de către primăria din localitate”, a transmis ISU Arad.

Incendiul se manifesta cu degajări de fum la nivelul compartimentului motor. Momentan flăcările au fost stinse, iar acum pompierii urmează să stabilească exact cauza incendiului. Cel mai probabil este vorba de un scurtcircuit electric.

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie pentru Germania, unde până vineri seară sunt organizate greve care vor afecta transportul aerian pe aeroporturile din München şi Hamburg.

Economie 2025-02-27 21:38:51

Sute de pensionari au stat ore întregi la ghișeele caselor teritoriale de pensii. Au primit deciziile de recalculare încă de vineri, și au constat că pensiile nu s-au majorat ori că s-au produs erori. Mulți dintre ei au venit la ghișee pentru a cere lămuriri sau chiar recalculări.

Economie 2024-08-19 21:40:39

O fetiţă în vârstă de doar două zile, aflată în stare critică din cauza unei afecţiuni cardiace, a fost transferată, vineri seară, cu un elicopter şi cu avionul SMURD de la Galaţi la Cluj-Napoca, pentru a fi îngrijită la Institutul Inimii.

Economie 2024-06-27 14:38:31

NATO și-a bazat cel mai amplu exerciţiu de apărare antiaeriană din Europa pe învăţămintele trase din folosirea dronelor în războiul din Ucraina. Experții militari au spus în repetate rânduri că utilizarea dronelor în Ucraina a schimbat faa războiului modern.

Economie 2025-03-26 10:05:47

Este alertă în Munții Făgăraș. În urma ploilor, drumul care face accesul spre Stâna lui Burnei şi spre Vârful Moldoveanu a fost rupt din cauza ploilor. Salvamontiștii fac apel la cei care aveau în plan să ajungă la Vârful Moldoveanu să renunțe și caută turiștii care au rămas blocați în zonă. 

Economie 2024-08-18 11:55:02

Premierul Nicolae Ciucă a declarat vineri că a discutat cu oficiali europeni despre aderarea României la Schengen, în cadrul vizitei pe care a efectuat-o la Bruxelles, spunând că mai rămân de clarificat unele aspecte pentru ca autorităţile olandeze să fie convinse că ţara noastră îndeplineşte condiţiile pentru a fi primită în spaţiul de liberă circulaţie.

Economie 2022-10-28 12:01:27

Coreea de Nord a testat joi o nouă rachetă balistică intercontinentală cu combustibil solid, cea mai avansată din arsenalul său, a anunţat vineri agenţia de stat nord-coreeană KCNA. Coreea de Sud a monitorizat zborul rachetei, care ar fi ajuns la o altitudine de peste 7.500 de kilometri.

Economie 2024-11-01 09:06:45

Porturile USB-C şi alte informaţii neoficiale despre seria iPhone 15 par a fi confirmate de prototipurile descoperite şi analizate de o publicaţie americană, scrie News.ro

Economie 2023-05-30 10:33:53