• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-10-17 13:03:52
  • Sursa:
Un tanar din Bihor a murit dupa ce a fost prins sub un tractor Imagine

Un tânăr în vârstă de 27 de ani a murit, luni, după ce a fost prins sub un tractor, în localitatea Avram Iancu, județul Bihor.

Potrivit ISU Bihor, luni, în jurul orei 10.10, pompierii au fost solicitaţi să intervină pentru extragerea unei persoane prinsă sub un tractor, în localitatea Avram Iancu.

La locul producerii evenimentului au fost mobilizate în cel mai scurt timp un echipaj de pompieri militari din cadrul Detaşamentului Salonta, cu o autospecială de intervenţie cu modul de descarcerare si un echipaj medical al Serviciului de Ambulanţă Judeţean.

Pompierii militari au acţionat pentru extragerea victimei, care a fost predată ulterior echipajelor medicale.

"Din nefericire, bărbatul, în vârstă de 27 de ani, prezenta leziuni incompatibile cu viaţa, medicul declarând decesul acestuia", a precizat, în comunicat, subofiţerul de informare al ISU Bihor, Alina Butaci, potrivit Agerpres.

Israelul se confruntă cu una dintre cele mai mari scăderi economice din istoria sa după declanșarea conflictului militar cu teroriștii Hamas. Declinul economiei israeliene vine pe fondul paralizării sectorului de business după ce oamenii au fost obligați să-și evacueze locuințele, iar sute de mii de rezerviști au fost chemați la război, relatează Bloomberg, citat de Agerpres.

Economie 2024-02-19 19:29:17

În ciuda problemelor sale judiciare, fostul preşedinte al Statelor Unite Donald Trump nu se dezminte ca om de afaceri şi nu vrea să rateze nicio ocazie de a face bani, după cum relatează The Block, o platformă media specializată în monede digitale.

Economie 2023-12-13 17:26:42

Fostul premier Petre Roman s-a prezentat miercuri dimineaţă la Parchetul General pentru a fi audiat în dosarul Mineriadei din iunie 1990, în care este acuzat de săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii. El neagă că ar fi avut vreo implicare. Ion Iliescu a fost audiat și el în dosar, dar procurorii au mers acasă la el, deoarece fostul președinte nu se poate deplasa. După îndeplinirea formalităților, Parchetul General a anunțat că cei doi foști lideri postrevoluționari au fost inculpați în dosarul Mineriadei, în care sunt acuzați de infracțiuni contra umanității.

Economie 2025-01-15 15:26:44

Record de temperatură în București. Miercuri, 18 ianuarie, au fost înregistrate 20 grade Celsius, maxima absolută atinsă în Capitală în ultimii 22 de ani. 

Economie 2023-01-18 14:27:29

Un eveniment despre care se știe că a mai avut loc doar de trei ori în istoria vieții pe Pământ tocmai a fost documentat din nou. O bacterie marină a fost înglobată în organismul său gazdă, algal, co-evoluând cu acesta suficient de mult timp pentru a putea fi considerată acum o organită, parte a mașinăriei celulare a algei. Acest lucru înseamnă că aceste alge sunt primele eucariote (organisme cu ADN-ul într-un nucleu legat de membrană) cunoscute ca având un organit capabil să fixeze azotul, notează IFLScience.com.

Economie 2024-04-29 07:18:20

Vitamina B2, cărbune activat şi Nori (o algă comestibilă uscată, folosită în bucătăria japoneză) sunt doar o parte dintre componentele primei baterii reîncărcabile şi complet comestibile ce a fost creată de Institutul Tehnologic Italian (IIT) din Milano, invenţie descrisă în publicaţia Advanced Materials, transmite ANSA.

Economie 2023-04-16 13:45:15

Săptămâna trecută, preşedintele ucrainean a anunţat că doi cetăţeni chinezi au fost capturaţi în timp ce luptau în estul Ucrainei. Luni, cei doi au susţinut o conferinţă de presă, relatează Kyiv Independent, și au povestit cu lux de amănunte cum și de ce s-au înrolat, cum este viața ca soldat în armata rusă și cum au fost capturați.

Economie 2025-04-15 11:59:30

Mai multe sectoare de râuri din opt bazine hidrografice vor intra luni dimineaţa sub cod galben de inundaţii, avertizarea fiind în vigoare până marţi la prânz, a anunţat, duminică, Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor, informează Agerpres.

Economie 2023-03-26 17:05:23