• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-06-27 14:05:27
  • Sursa:
Un tanar de 23 de ani a murit intr-un salon de tatuaje dintr-un mall din Timisoara Imagine

Un tânăr de 23 de ani, client la un salon de tatuaje dintr-un mall din Timişoara, a murit, vineri, după ce i s-a făcut rău în incinta salonului. Acolo au ajuns echipaje medicale şi poliţişti, care au constatat decesul bărbatului, scrie News.ro. Conform procedurilor, a fost deschis dosar penal pentru ucidere din culpă.”La data de la 12.04.2024, în jurul orei 16:45, poliţiştii Secţiei 4 Timişoara au fost sesizaţi cu privire la faptul că într-o societate comercială dintr-un complex comercial de pe raza municipiului Timişoara, unui tânăr în vârstă de 23 de ani i s-ar fi făcut rău în incinta unui salon de tatuaj”, a transmis IPJ Timiş.Medicii de pe ambulanţă care au ajuns acolo au declarat decesul tânărului.De asemenea, poliţiştii au întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă, conform procedurilor.

Tratamentul pancreatitei acute presupune măsuri medicale specifice, precum drenajul colecţiilor asociate acestei boli. Despre procedurile care au ca scop recuperarea pacientului, discutăm cu conf. dr. Mădălina Ilie, medic primar Gastroenterologie.

Economie 2023-03-22 08:46:40

Papa Francisc a confirmat vineri că intenţionează să efectueze în septembrie o vizită în Mongolia, o ţară cu mai puţin de 1.500 de catolici dar care are o importanţă strategică pentru Biserica Catolică deoarece se învecinează cu China, relatează Reuters.

Economie 2023-04-14 17:40:24

Iranul a lansat un atac cu rachete asupra Israelului. SUA anunțaseră cu câteva ore înainte că au indicii că Iranul se pregătește să lanseze un atac „iminent” cu rachete balistice asupra Israelului, relatează BBC, Potrivit unui înalt oficial de la Casa Albă, acțiunea Teheranului „va avea consecințe grave”. Același lucru spune și Israelul, rezervându-și dreptul de a acționa atunci când va considera oportun. Televiziunea de stat iraniană anunță că pentru prima oară Teheranul a folosit rachete hipersonice Fatah în acest atac la adresa Israelului.

Economie 2024-10-02 23:10:22

Responsabilitatea privind sistarea apei calde în mai multe zone din Capitală intră exclusiv în sarcina Termoenergetica, având în vedere că avaria s-a produs în reţeaua de termoficare operată de Termoenergetica Bucureşti, informează, marţi, Electrocentrale Bucureşti SA (ELCEN).

Economie 2024-08-27 21:10:09

ACTUALIZARE 21 :00„UBS a anunțat astăzi preluarea Credit Suisse”, a declarat Banca Națională Elvețiană într-un comunicat. „Această preluare a fost posibilă cu sprijinul guvernului federal elvețian, al Autorității de Supraveghere a Piețelor Financiare Elvețiane și al Băncii Naționale Elvețiene”, a adăugat banca centrală.

Economie 2023-03-19 21:36:59

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a sesizat organele de urmărire penală, după ce o contabilă ar fi virat unor apropiați salarii lunare fără să fie angajați ai instituției. 

Economie 2024-10-22 15:37:19

Actriţa Daisy Ridley a vorbit pentru prima dată în mod public despre diagnosticarea sa cu boala Basedow-Graves, o maladie autoimună care le afectează în principal pe femeile tinere şi de vârstă mijlocie, informează miercuri BBC.

Economie 2024-08-07 15:15:49

Florea Dascălu, directorul de întreținere de la compania națională de drumuri, care ar fi luat  mită aproape 40.000 de lei, a fost arestat preventiv duminică seara. Decizia a fost luată de magistrații Tribunalului Timiș, la cererea procurorilor DNA. Potrivit legii, Florea Dascălu ar urma sa fie suspendat luni din funcție de directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). 

Economie 2022-10-24 08:28:07