"În urma cercetărilor preliminare efectuate de poliţişti a rezultat că trenul Interegio, care circula pe ruta Bucureşti - Suceava Nord, ar fi surprins şi accidentat un tânăr, în vârstă de 23 de ani, din localitatea Trifeşti, în condiţii ce vor fi stabilite în cursul cercetărilor. Din nefericire, echipajul medical sosit la faţa locului a declarat decesul tânărului", a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ, subinspectorul Ramona Ciofu.
Poliţiştii continuă cercetările în acest caz, într-un dosar penal privind săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă.
