• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-06-20 12:13:34
  • Sursa:
Un sucevean beat a uitat unde a pus fanul cules si a sunat la politie sa-l raporteze furat. Unde au gasit politistii balotii de paie Imagine

Un bărbat din comuna suceveană Fântâna Mare a sunat la poliție să reclame că i-au fost furați peste 40 de baloți de fân pe care îi strînsese de pe un teren care îi aparține. Ulterior, a recunoscut că se îmbătase și a uitat unde a lăsat fânul cules.

Polițiștii de la Secția Vadu Moldovei au fost sesizați telefonic, vinerea trecută, de un bărbat din Fântâna Mare că în ziua respectivă a mers la un teren pe care îl deține în proprietate pentru a strânge fânul, iar ulterior, în timp ce era plecat să caute o mașină pentru transport, cei 46 de baloți de fân au dispărut, scrie Monitorul de Suceava.

Polițiștii au început căutările chiar în acea seară, iar sâmbătă dimineață, în timpul patrulării la Fântâna Mare, au identificat, la o distanță de aproximativ 500 metri, pe un teren paralel, un număr aproximativ egal de baloți.

Polițiștii l-au chemat pe reclamant la fața locului. Proprietarul a declarat că și acel teren îi aparține și a făcut o confuzie pe fondul consumului de alcool din ziua precedentă.

Polițiștii urmează să-l amendeze pentru „alarmarea publicului, a organelor specializate pentru a interveni în caz de pericol ori a organelor de menţinere a ordinii publice, prin darea semnalelor de pericol sau, după caz, prin solicitarea intervenţiei la faţa locului, fără motiv întemeiat”.

Zăpada din Alpii europeni dispare rapid şi este înlocuită de vegetaţie, potrivit imaginilor surprinse din satelit, care arată influența schimbărilor climatice.

Economie 2022-06-03 10:43:12

Întreaga lume, inclusiv Ucraina, doreşte ca Rusia să se alăture liderilor mondiali la un al doilea summit de pace - planificat pentru sfârşitul acestui an - pentru a pune capăt războiului din Ucraina, a declarat preşedintele Volodimir Zelenski într-un interviu pentru presa franceză.

Economie 2024-08-01 07:31:25

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat, sâmbătă, că Rusia nu va putea să înlocuiască dreptul internaţional cu teroare, cu crize sau cu orice fel de intimidare. „Ucraina va câştiga acest război. Lumea va câştiga acest război. Adevărul va câştiga acest război”, a menţionat el.

Economie 2023-08-06 00:09:26

Dmitri Medvedev a amenințat din nou, luni, cu lovituri nucleare împotriva capitalelor occidentale, făcând referire la noile declarații ale președintelui francez, Macron, care a spus că ar trimite trupe în Ucraina, relatează Business Insider.

Economie 2024-05-08 11:56:23

Speranţele privind reîntoarcerea echipajului internaţional al navei cargo capturate de Houthi în noiembrie scad. Un diplomat filipinez afirmă că nu se aşteaptă la o eliberare până când nu se termină războiul din Gaza, iar rebelii Houthi susţin că soarta marinarilor se află acum în mâinile Hamas, scrie CNN.

Economie 2024-03-15 08:43:11

Ultima navă cu cereale urmează să plece azi din Ucraina în baza acordului care permite exportul de cereale ucrainene în condiții de siguranță în Marea Neagră. Anunțul făcut de ONU a venit cu o zi înainte ca acordul să expire, în condițiile în care Rusia nu vrea să-l prelungească dacă nu primește facilități pentru exportul îngrășămintelor și cerealelor sale, relatează Reuters.

Economie 2023-05-17 10:19:25

Ministrul Justiției, Alina Gorghiu, a anunțat, joi, că de la 1 octombrie vor putea fi monitorizați cu brățări electronice inculpaţii aflați sub control judiciar. De asemenea, în cazurile de violență domestică, agresorii împotriva cărora a fost emis ordin de protecție, vor fi și ei supravegheați electronic de către autorități.

Economie 2024-06-13 14:38:38

Birourile Parchetului European (EPPO) din Timişoara şi Bucureşti au desfăşurat percheziţii la Arad şi în alte locuri, într-o anchetă cu privire la o presupusă fraudă la un proiect finanţat prin Programul Operaţional Regional 2014-2020, estimată la peste trei milioane de euro din fonduri nerambursabile de la Uniunea Europeană şi din surse naţionale.Potrivit anchetatorilor, administratorul întreprinderii beneficiare - al cărei nume nu este divulgat de EPPO - a falsificat declaraţii ale unor lucrări care nu au fost executate în întregime, scrie News.ro.

Economie 2024-03-12 22:47:35