Unul dintre TIR-uri ar fi părăsit banda sa - dintr-un motiv încă necunoscut - și a intrat pe contrasens, lovindu-se frontal de celălalt, scrie sursa menționată, citând Actu17.fr. Impactul a fost atât de violent, încât două victime au fost aruncate din cabină, iar celelalte două au trebuit scoase de echipele de descarcerare.
Cele două vehicule implicate în accident sunt înmatriculate în Franța și transportau diverse bunuri. Până în prezent, s-a reușit stabilirea identitatății unui singur șofer, un bărbat de origine română. Autoritățile așteaptă încă identificarea celorlalte trei victime, mai scrie publicația franceză.
În urma accidentului a izbucnit și un un incendiu puternic, care a necesitat intervenția masivă a pompierilor: aproximativ 75 de angajați ai serviciilor de urgență și 20 de vehicule de intervenție.
A fost deschisă o anchetă pentru a determina circumstanțele exacte ale acestei tragedii. Primele ipoteze sugerează o nerespectare a regulilor de circulație și o viteză excesivă, dar detaliile precise și cauzele accidentului urmează să fie confirmate.
