Boris Elțîn își câștigase, la vremea sa, o reputație pentru neprevăzut, de la a ordona un atac cu tancuri asupra parlamentului rebel, până la a dirija beat o orchestră militară în Germania. Cu toate acestea, a păstrat una dintre cele mai mari surprize ale sale pentru final.

„Eu plec. Am făcut tot ce am putut”, a spus președintele Elțîn, într-un discurs televizat, de Anul Nou, în 1999, în timp ce lumea se pregătea să sărbătorească noul mileniu. Liderul bolnav al Rusiei mai avea încă o jumătate de an din cel de-al doilea mandat și nimeni nu se așteptase să renunțe mai devreme, scrie The Times.

„De ce să te agăți de putere încă șase luni când țara are un lider puternic care poate fi președintele ei, un om în care aproape toți rușii își pun speranțele în viitor? De ce să-i stai în cale?” spuse el.

În culise aștepta succesorul lui Elțîn ales cu atenție, un fost ofițer KGB și fost șef al serviciului de securitate FSB pe nume Vladimir Putin. Deși Putin era prim-ministru de doar patru luni, gradul său de aprobare crescuse vertiginos după ce a condus campania militară brutală a Rusiei în Cecenia, o republică în principal musulmană care voia independența față de Moscova.

„Libertatea de exprimare, libertatea de conștiință, libertatea presei și drepturile de proprietate, aceste principii fundamentale ale unei societăți civilizate vor fi protejate de stat”, a promis Putin, adresându-se națiunii pentru prima dată în calitate de președinte.

A fost o promisiune pe care Putin avea s-o încalce în mod repetat în următorii 25 de ani, în timp ce a condus Rusia într-un conflict în spirală cu Occidentul și și-a cuprins propria țară într-un val de teroare politică care nu a mai fost văzut de la epurările lui Iosif Stalin.

Pentru Mihail Kasianov, care a ocupat funcția de prim-ministru al Rusiei între 2000 și 2004, Putin cel modern este de nerecunoscut față de președintele al cărui guvern l-a condus cândva.

„Acum este o persoană complet diferită în comportamentul său, precum și în atitudinile sale politice. Construiam un stat democratic și ne apropiam de Europa și de lumea occidentală. Dar Putin a dat totul peste cap”, a declarat el pentru The Times.

„Putin doar pretindea că este un adept al principiilor democratice. Dar el a rămas agent KGB înăuntru. Mi-am dat seama de asta abia mai târziu, când a început să-și schimbe politicile”, a spus Kasianov, care trăiește în exil în Europa și este un critic vocal al războiului Rusiei împotriva Ucrainei.

Marat Gelman, un fost consilier al Kremlinului, a spus că Putin a suferit o transformare dramatică după ce și-a asigurat realegerea în 2004.

„Nimeni nu avea idee pe atunci cum era cu adevărat”, a spus Gelman în timpul celui de-al treilea mandat al lui Putin. „I-am descoperit adevărata natură abia după ce a câștigat un al doilea mandat. S-a dovedit că și acei oameni care credeau că îl cunosc, de fapt, nu știau nimic despre el.”

Putin nu a dat nicio indicație în public în timpul primilor săi ani la putere cu privire la obsesiile violente față de Ucraina care aveau să ducă în cele din urmă la cel mai mare război din Europa din 1945. Cu toate acestea, în culise, existau indicii că nu a fost în stare să accepte vecinul mai mic al Rusiei ca un stat cu adevărat independent.

În timpul discuțiilor comerciale și energetice dintre Kiev și Moscova de la începutul anilor 2000, Putin și-a exprimat supărarea față de respectul pe care oficialii guvernului rus îl acordau Ucrainei, a spus Kasianov.

„Mi-a spus «de ce îi tratezi ca pe niște egali?»” La acea vreme, am văzut-o ca pe o lipsă de prietenie, cel puțin. Abia mai târziu am înțeles că era ceva mai mult. El nu considera Ucraina un stat independent sau cu drepturi depline.”

În 2004, protestatarii de la Kiev au forțat o reluare a alegerilor prezidențiale care au fost afectate de frauda electorală, aducându-l la putere pe Viktor Iuşcenko, un lider pro-occidental. Revoluția Portocalie, așa cum a devenit cunoscută, l-a făcut pe Putin să se teamă pentru propria sa securitate.

„A provocat o revoluție în conștiința lui și a decis că trebuie să devină adevăratul Putin. Adică un ofițer KGB pentru care viața și drepturile omului nu valorează nimic. Menținerea la putere a devenit principalul său obiectiv”, a spus Kasianov.

Alți critici spun că Putin și-a dezvăluit adevăratele culori imediat. La doar patru zile după inaugurarea sa în mai 2000, poliția fiscală a percheziționat NTV, cel mai mare post de televiziune independent al țării. NTV l-a înfuriat pe noul lider al Rusiei cu acoperirea necenzurată a războiului din Cecenia, precum și cu un spectacol satiric numit Kukli [n.r. în traducere, Marionete] care îl descrie pe Putin ca pe un gnom malefic. În decurs de un an, NTV fusese închis. În doi ani, nu mai exista niciun post de televiziune în Rusia care să nu fie sub controlul Kremlinului.

„Există un motiv pentru care Putin și-a început conducerea prin închiderea canalelor independente de televiziune. Știa că regimul său nu se poate baza decât pe minciună și pe represiune. Aceștia sunt cei doi piloni ai regimului Putin”, a declarat Vladimir Kara Murza, un politician rus de opoziție și fost deținut politic. Tatăl său a fost prezentator la NTV.

În ciuda împlinirii a 25 de ani de la ascensiunea lui Putin la putere, Kremlinul nu a dat semne că intenționează să marcheze această dată. De asemenea, Putin a menționat puțin până acum această ocazie, spunând doar la conferința de presă anuală din această lună că domnia sa a „salvat” Rusia de dominația occidentală.

În schimb, relațiile dintre Rusia și Occident au fost prietenoase în timpul primului mandat al lui Putin. Prima sa vizită în străinătate după ce a devenit președinte a fost în aprilie 2000 la Londra, unde Tony Blair, premierul britanic, l-a salutat ca pe un reformator, în ciuda atrocităților ruse din Cecenia.

După atacul terorist din 11 septembrie din New York, Putin a fost primul lider mondial care l-a sunat pe președintele Bush. El s-a interesat, de asemenea, cu privire la o posibilă aderare a Rusiei la NATO, potrivit lui George Robertson, fostul șef al alianței militare occidentale.

În 2003, Putin a plecat în Marea Britanie pentru a se întâlni cu Regina Elisabeta a II-a. În timp ce cobora din avionul său privat pe un covor roșu, a fost întâmpinat de Prințul Charles, viitorul rege, înainte de a fi plimbat în centrul Londrei. Putin și soția sa, Liudmila, au fost apoi duși la Palatul Buckingham cu o trăsură deschisă trasă de cai.

Întrebat anul trecut despre atitudinile sale anterioare față de Europa și Statele Unite, Putin a spus că inițial a fost „naiv” în ideile sale despre Occident și că nu a înțeles pe deplin ceea ce a catalogat drept dorința sa adânc înrădăcinată de confruntare cu Moscova.

Cu toate acestea, Kasianov a spus că schimbarea lui Putin în retorică și politici are parțial o explicație mult mai simplă: liderul rus a devenit în cele din urmă furios pe Occident pentru ceea ce credea că este eșecul său de a-i arăta nivelul necesar de respect.

„Problema respectului pentru Putin este o chestiune de principiu; este ceva foarte sensibil pentru el. Când țările occidentale l-au criticat pentru încălcările drepturilor omului în Rusia, Putin a văzut acest lucru ca pe o lipsă de respect și a decis să-și crească importanța în lume, astfel încât Occidentul să-l respecte nu pentru faptele sale pozitive, ci pur și simplu pentru faptul că el există și că are un buton nuclear”, a explicat el.

„Acest lucru este valabil și pentru războiul din Ucraina. Nu are nevoie în mod special de teritoriile ucrainene, dar are nevoie de respect din partea Americii. El visează să decidă soarta lumii împreună cu președintele SUA. El trebuie să fie respectat personal și toată lumea trebuie să țină cont de părerea lui și de cea a țării sale. Aceasta a fost întotdeauna o parte a caracterului său.”

În timp ce personalitățile din opoziție spun că este aproape imposibil de măsurat adevărata profunzime a sprijinului pentru Putin în interiorul Rusiei, în contextul în care criticarea războiului din Ucraina este o ofensă în temeiul noilor legi draconice, nu există nicio îndoială că Putin se bucură de sprijinul unei mari proporții din tara.

Mulți dintre cei care se opun guvernării sale au fugit din Rusia, temându-se de arestare sau chiar de moarte. Cu toate acestea, în ciuda riscurilor, nu toată lumea a putut sau vrea să plece.