• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2025-06-15 21:43:09
  • Sursa:
Un sef al Garzii Revolutiei Iraniene a fost ucis de raidurile israeliene. Benjamin Netanyahu: „Regimul iranian s-ar putea prabusi” Imagine

Premierul israelian, Benjamin Netanyahu, a anunţat duminică uciderea şefului serviciilor secrete ale Gărzii Revoluţiei Iraniene, Mohamad Kazemi, şi a adjunctului acestuia, Hassan Mohaqeq, la Teheran, transmite Fox News. Într-un interviu acordat postului american de televiziune, liderul de la Tel Aviv a precizat că schimbarea regimului în Iran „ar putea fi cu siguranță rezultatul” eforturilor Israelului în regiune.

„Acum câteva momente i-am prins pe şeful serviciilor de informaţii şi pe adjunctul său la Teheran, pentru că acum piloţii noştri sunt deasupra orașului şi atacăm situri militare şi nucleare”, a declarat Netanyahu într-un interviu acordat Fox News.

„Am distrus principala instalaţie de la Natanz. Este principala uzină de îmbogăţire a uraniului)”, a declarat Benjamin Netanyahu.Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) a declarat vineri că partea supraterană a uzinei pilot de îmbogăţire a uraniului Natanz a fost distrusă de loviturile israeliene. 

În interviul acordat Fox News, Benjamin Netanyahu a fost întrebat dacă schimbarea regimului în Iran face parte din eforturile Israelului.

„Acesta ar putea fi cu siguranță rezultatul, deoarece regimul iranian este foarte slab”, a spus el, subliniind că „80% din popor” dorește să îl răstoarne.

El a precizat, de asemenea, că „poporul persan și poporul evreu au avut o prietenie străveche”, adăugând că „decizia de a acționa, de a se ridica în acest moment este a poporului iranian”.

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a acordat un interviu în direct postului Fox News din SUA. El l-a lăudat pe Donald Trump de mai multe ori, spunându-i gazdei Bret Baier că el și președintele american sunt „complet coordonați”. Donald Trump a declarat sâmbătă că SUA nu sunt implicate în conflict.

Bret Baier, gazda Fox News, l-a întrebat pe Netanyahu cât de mult a afectat Israelul capacitatea nucleară a Iranului până acum.

„Cred că i-am dat înapoi destul de mult”, spune Netanyahu. „Cred că au fost complet surprinși”.

El adaugă că Israelul a asigurat o „autostradă liberă către Teheran”, referindu-se la superioritatea aeriană a forțelor aeriene israeliene începând de vineri. „Acum putem alege țintele de care avem nevoie în Teheran și în alte locuri”.