Salonul Auto de la Geneva din acest an este unul al superlativelor, iar modelul GT Speed al celor de la Bentley nu face excepţie: atinge 330 de kilometri pe oră şi are un motor de şase litri care dezvoltă peste 630 de cai putere. Iar noul model Lamborghini Huracan este visul pasionaţilor de viteză, atingând 100 de kilometri pe oră în trei secunde. Viteza maximă este de 325 de kilometri pe oră. Producători ca Pagani, Zonda şi Maserati au prezentat şi ei modele la care visează mulţi iubitori de automobile.
Un moment special a fost anunţarea celei mai bune maşini a acestui an în Europa: Peugeot 308.
22 de jurnalişti din întreaga lume au avut de ales dintr-o listă de şapte autoturisme, din care au făcut parte, printre altele, mărci precum Mercedes, BMW, Skoda şi Citroen.
În afara volanului de dimensiuni reduse, sistemul i-cockpit al celor de la Peugeot se mai bazează pe trei elemente: ceasuri de bord modificate, o consolă centrală impunătoare şi un touchscreen de 9,7 inci.
Utima oară când Peugeot a câştigat titlul de Maşina Anului în Europa a fost în 2002. Premiul a fost luat atunci de modelul 307.
