• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-02-15 08:00:57
  • Sursa:
Un robot a efectuat prima simulare in spatiu a unei interventii chirurgicale controlate de pe Pamant Imagine

Un robot chirurgical instalat pe Stația Spațială Internațională a efectuat sâmbătă prima simulare a unei operații în spațiu controlate de la distanță de chirurgi aflați pe Pământ, potrivit CNN.

Robotul, cunoscut sub numele de spaceMIRA – Miniaturized In vivo Robotic Assistant – a efectuat mai multe operații pe țesut simulat în laboratorul orbital, fiind controlat de la distanță de chirurgi aflați la 400 de kilometri distanță în Lincoln, Nebraska.

Această realizare este un pas înainte în procesul de dezvoltare de tehnologii care ar putea fi folosite în spațiu în misiunile de lungă durată cu echipaj uman, dar și în locuri inaccesibile de pe Pământ.

Obiectivul Statelor Unite de a explora tot mai adânc spațiul cosmic include și posibilitatea unor călătorii care ar putea dura ani de zile – o călătorie dus-întors până la Marte ar putea dura doi ani în total, potrivit NASA.

Robotul proiectat de Virtual Incision cântărește ceva mai puțin de 1 kilogram, iar designul său compact de dimensiunea unui microunde îl face un instrument ușor și perfect pentru călătoriile în spațiu.

Instrumentul folosește două brațe pentru a imita mișcările unui om – mână stângă pentru a apuca și cea dreapta pentru a tăia.

„Îi oferă mâini mai mici și ochi chirurgului [de pe Pământ] și îi permite să efectueze multe proceduri foarte puțin invazive”, a explicat cofondatorul și directorul de tehnologie al companiei, Shane Farritor, care a participat la dezvoltarea tehnologiei timp de 20 de ani.

SpaceMIRA a fost transportat până pe SSI la bordul unei rachete Falcon 9 de la SpaceX care a decolat din Florida la finalul lunii ianuarie.

Șase chirurgi au luat parte la operația simulată de robot, iar fiecare demonstrație, care a presupus tăierea unei anumite bucăți de țesut, s-a încheiat cu succes.

Una dintre problemele cu care oamenii se confruntă când încearcă să controleze de pe Pământ un robot aflat în spațiu este timpul necesar comenzii trimise să ajungă la robot.

Această întârziere a fost de aproximativ 0,85 de secunde, potrivit unuia dintre chirurgii care au participat la demonstrație.

„La un pacient viu, dacă există sângerare, este treaba mea să opresc imediat sângerarea”, a explicat doctorul Michael Jobst, unul dintre primii chirurgi care au folosit robotul MIRA pe Pământ în studii clinice efectuate pe oameni.

„Cinci secunde ar fi o eternitate în chirurgie, iar o fracțiune sau o jumătate de secundă va fi semnificativă. Așa că asta a fost o mare provocare”, a spus Jobst. Chiar și cu întârzierea înregistrată în cazul experimentului desfășurat cu spaceMIRA, chirurgii și-au îndeplinit sarcinile.

Descoperirile care au fost posibile cu ajutorul tehnologiei MIRA sunt foarte utile și în cazul operațiilor efectuate pe planeta noastră, în special în zone rurale sau pe câmpul de luptă.

„Există multe locuri în SUA... care nu au acces la specialiști și dacă ai putea să efectuezi o operație de la distanță (telechirurgie) ca aceasta, unde ai putea avea un expert dintr-un oraș mai mare care se conectează la o zonă rurală și ajută cu unele proceduri chirurgicale, cred că asta are avantaje mari”, a mai spus Farritor.

SpaceMIRA este cu 7,6 centimetri mai scurt decât un instrument asemănător proiectat pentru a fi folosit pe Pământ, dar are aceeași formă și funcțiune.

Mediile sondajelor din 21 de state au evoluat în favoarea lui Donald Trump în ultima lună, potrivit modelului analistului Nate Silver, scrie Newsweek.

Economie 2024-10-22 16:58:43

Veniturile realizate de Rusia din exporturile de petrol şi gaze au scăzut cu aproape 40% în luna ianuarie, pe măsură ce plafoanele de preţuri şi sancţiunile occidentale au redus veniturile generate de Kremlin de pe urma celor mai profitabile exporturi ale sale, a anunţat, marţi, Agenţia Internaţională a Energiei (IEA), informează Reuters.

Economie 2023-02-28 16:41:40

Ministrul Energiei Virgil Popescu anunță, într-un mesaj publicat pe Facebook, că Guvernul va modifica legea care stabilește prețul la energie astfel încât să fie eliminată obligativitatea de a depune o declarație a celor care au mai multe locuri de consum. Mesajul ministrului vine după ce PSD a transmis într-un comunicat de presă că va solicita în Coaliție eliminarea declarației. Astfel, prețul va fi plafonat pentru toate locurile de consum, inclusiv pentru cei care stau în chirie, dacă se încadrează în plafoanele stabilite de cel mult 255 de kWh. Declarațiile vor trebui depuse în continuare de familiile cu cel puțin trei copii, familiile monoparentale și persoanele cu dizabilități care au nevoie de aparatură medicală pentru a beneficia de un preț de 0,68 lei/kWh, indiferent de consumul înregistrat.

Economie 2022-12-20 15:14:51

ACTUALIZARE. ISU Iași precizează că unul dintre cei doi pescari a murit, iar al doilea a fost resuscitat și este în comă la spital.

Economie 2023-08-07 14:19:22

Un cardiolog cunoscut în SUA spune că e aproape imposibil să urmezi toată viața o dietă „perfectă”, însă există o serie de schimbări inteligente pe care le poate face oricine în regimul alimentar, care ajută la menținerea sănătății inimii, fără a elimina satisfacția gustului.

Economie 2022-11-28 11:03:29

Primarul general Nicușor Dan îl acuză pe Sebastian Burduja, liderul organizației PNL București, că nu votează proiectul de buget al Capitalei din cauza alegerilor de anul acesta. „Consider că acest blocaj e afectat de perioada pre-electorală, același buget l-am propus în 2023 și s-a votat și în 2022. Nu văd care e diferența”, a declarat Nicușor Dan, la Digi24. Burduja îl contrazice și susține că în realitate nu există un dialog cu edilul Capitalei. 

Economie 2024-03-14 16:33:04

ACTUALIZARE 23:30 Operatorul ucrainean de stat din domeniul energiei nucleare Energoatom a declarat că o linie electrică de înaltă tensiune de la centrala sa nucleară din Zaporojie (sud-est) a fost lovită vineri de bombardamentele ruseşti, dar centrala funcţionează în continuare şi că nu au fost detectate emisii radioactive, relatează Reuters.

Economie 2022-08-05 23:48:02

Conturile implicate în campania de promovare a lui Călin Georgescu de pe TikTok, de dinaintea alegerilor prezidențiale din noiembrie, anulate între timp, erau asociate unor adrese de e-mail din Federația Rusă, potrivit unor date din ancheta procurorilor Parchetului General, obținute de Digi24.

Economie 2025-02-28 13:59:04