• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-06-19 16:42:28
  • Sursa:
Un rapper cunoscut a murit pe scena, in timpul concertului Imagine

Rapperul american Big Pokey a murit după ce s-a prăbușit pe scenă, în timpul unui concert pe care îl susținea în Texas.

Artistul, al cărui nume real era Milton Powell, cânta sâmbătă la un eveniment organizat într-un club. La un moment dat, fanii l-au văzut căzând pe spate, potrivit BBC News.

O parte din cei prezenți s-au grăbit să-i acorde primul ajutor rapperului de 48 de ani, înainte ca acesta să fie dus la un spital, unde a murit după câteva ore.

„A fost foarte iubit de familia lui, de prieteni și de fanii săi loiali”, a transmis impresarul lui într-un comunicat.

Momentul în care rapperul cade pe scenă a fost surprins și pe o filmare care a fost distribuită pe rețelele sociale.

Cauza morții rapperului nu a fost făcută publică.

Powell a fost membru fondator al Screwed Up Click, un grup foarte important de hip-hop din Houston. A fost, de asemenea, inițiatorul unor proiecte muzicale de gen care au câștigat o mare popularitate.

 

 

Poliţiştii din București au reţinut doi bărbaţi în vârstă de 35 de ani, cercetaţi pentru şantaj, respectiv instigare la şantaj. Unul dintre ei și-a înscenat propria răpire, pentru a obține bani de la mama lui, care tocmai luase pensia.

Economie 2023-01-07 12:33:58

Un incendiu a izbucnit, joi seara, la Centrul de Informare şi Documentare NATO, amplasat în campusul Universităţii de Stat din Moldova (USM), iar autorităţile suspectează că ar fi fost vorba despre un „act intenţionat”.

Economie 2024-02-09 23:22:00

Preşedintele SUA Joe Biden a discutat, joi, cu emirul Qatarului şi cu preşedintele Egiptului despre un acord pentru o încetare a focului „imediată şi de durată” de cel puţin şase săptămâni în Fâşia Gaza, în schimbul eliberării ostaticilor, a anunţat Casa Albă într-un comunicat, relatează AFP, potrivit Agerpres. 

Economie 2024-02-29 22:18:54

Departamentul de Stat al SUA a aprobat vânzarea de sisteme radar de supraveghere aeriană Sentinel pentru România. Guvernul României a solicitat achiziționarea a până la patru sisteme radar Sentinel AN/MPQ-64 F1.

Economie 2024-10-07 23:00:41

Guvernul Ciolacu se reuneşte miercuri, de la ora 17:00, în şedinţă pentru Legea privind noile măsuri fiscale, pentru care Guvernul îşi va asuma răspunderea în Parlament, care va fi discutată în primă lectură. Potrivit calculelor Coaliţiei, săptămâna viitoare, marţi sau miercuri, premierul vreau să vină în faţa Legislativului cu proiectul de asumare a răspunderii, potrivit News.ro. 

Economie 2023-09-20 15:35:28

Fapte precum războaiele, politica sau situaţia economică ne tulbură existenţa şi realizăm cât de mult ne limitează. Reflexul general este să dăm vina pe alţii pentru ceea ce ne deranjează sau ne afectează. Putem să avem aşteptări sau, putem să fim sinceri cu noi înşine şi să admitem că întotdeauna mai avem ceva de învăţat. Iar cei care au răspunsuri la orice şi le ştiu pe toate sunt de evitat.

Economie 2023-12-26 20:51:34

Ministerul rus de Externe a reacționat, vineri, după ce România a expulzat un diplomat din cadrul Ambasadei Rusiei de la București și susține că „va da un răspuns adecvat”, relatează agenția de presă rusă TASS.

Economie 2024-05-24 15:49:02

Un tânăr de 22 de ani s-a înecat la Vama Veche, în mare, duminică după amiază, iar alte patru persoane aflate în pericol de înec au fost salvate la timp. Echipajele de intervenție nu au mai putut face nimic pentru tânărul scos inconștient din valuri.

Economie 2023-09-10 17:52:24