• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-03-14 18:10:45
  • Sursa:
Un profesor de la Universitatea Transilvania din Brasov este acuzat ca a agresat sexual mai multe studente Imagine

Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de un profesor de la Universitatea Transilvania, bănuit de săvârşirea unor infracţiuni de agresiune sexuală.

Conform unui comunicat citat de Agerpres, procurorul de caz a dispus luarea măsurii controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile, timp în care bărbatul nu are dreptul să-şi exercite funcţia de profesor universitar.

"În data de 31 mai 2022, în jurul miezului nopţii şi în timp ce se afla în incinta unei facultăţi de stat din municipiul Braşov, inculpatul, persoană de sex masculin în vârstă de 55 de ani şi profesor universitar, profitând de autoritatea pe care o exercita asupra persoanei vătămate studentă în anul I la facultatea respectivă şi aflată la finalul unei şedinţe de pregătire, a surprins-o pe aceasta în timp ce se îndrepta către ieşire şi a atins-o cu mâna pe sâni, fără acordul acesteia. În seara zilei de 30 iulie 2023 şi în timp ce se afla în incinta aceleiaşi facultăţi, inculpatul, profitând din nou de autoritatea pe care o exercita asupra unei alte persoane vătămate, studentă în anul II la facultatea respectivă, în timpul unei şedinţe de pregătire, fără acordul acesteia, a atins-o cu mâna pe fese, iar la finalul şedinţei a încercat să o ia în braţe şi să o sărute", se arată în comunicatul transmis, joi, de Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov.

În septembrie anul trecut, în mediul virtual au apărut informaţii despre faptul că cel puţin două studente l-au reclamat pe un profesor de la Facultatea de Rezistenţa Materialelor la conducerea UniTBV că le-ar fi agresat sexual. Conform plângerilor depuse de studente, actele de agresiune sexuală s-ar fi petrecut în biroul acestuia, în timpul unor ore de "pregătire". La acel moment, conducerea UniTBV a confirmat că organele de cercetare penală au deschis o anchetă in rem în acest caz. La începutul lunii ianuarie, Comisia de Etică a UniTBv a propus desfacerea contractului de muncă al profesorului, sancţiune care poate fi pusă în aplicare doar la rămânerea sa definitivă, după finalizarea analizei contestaţiei de către Consiliul de Etică şi Management Universitar.

Odată cu majorarea pensiilor cu 12,5 procente de la 1 ianuarie este depăşit „acel ultra-vehiculat” procent de 40 privind majorarea pensiilor, a declarat ministrul Muncii, Marius Budăi, luni seara, la Antena 3 CNN.

Economie 2023-01-09 22:53:34

Poliția sud-coreeană a reținut un bărbat nord-coreean care a încercat să intre în Coreea de Nord, țară de unde plecase, scrie BBC. Bărbatul a fost prins pe Podul Unirii care desparte cele două Corei, după ce a ignorat soldații care i-au cerut să oprească și a intrat cu autobuzul într-o baricadă.

Economie 2024-10-02 15:57:28

Poliţia Română atrage atenţia asupra unui nou tip de fraudă, care devine tot mai răspândit, denumit Romance Fraud. E vorba despre doctori falși care susțin că se află la război și își caută iubirea pe internet, iar mai apoi cer bani celor care le cad în plasă. Autoritățile au fost sesizate de  mai multe persoane, atât din țara noastră, cât și din Europa.

Economie 2023-12-10 18:38:22

Duminică, 8 ianuarie 2023, au avut loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc, după ce la tragerile loto de joi, 5 ianuarie, Loteria Română a acordat 12.268 de câștiguri în valoare totală de peste 940.000 de lei.

Economie 2023-01-08 18:47:37

Fostul președinte american Donald Trump, condamnat penal la sfârşitul lui mai în dosarul Stormy Daniels, cere ca pronunţarea pedepsei sale să fie amânată de la jumătatea lui septembrie până după alegerile prezidenţiale de la 5 noiembrie, potrivit unei cereri depuse de către un avocat al acestuia.

Economie 2024-08-15 23:58:22

Pacienții bolnavi de leucemie în fază terminală care nu răspund la tratamente au acum o nouă șansă să se vindece mulțumită unei pilule experimentale numite revumenib, informează Euronews.

Economie 2023-03-24 12:36:06

Askhab Uspanov, originar din Cecenia, ar fi murit în arestul poliției, după ce a fost reținut în legătură cu atacul terorist de la Moscova, a scris agenția independentă de știri rusă Agentsvo pe 1 aprilie, citând-o pe mama lui Uspanov, scrie Kiev Independent.

Economie 2024-04-02 11:27:49

Ministerul de Externe al Chinei a respins luni plângerile Taiwanului privind zboruri repetate ale dronelor chinezești în apropierea insulelor controlate de Taipei, ceea ce a determinat Taiwanul să-i numească „hoți” pe chinezi, potrivit Reuters.

Economie 2022-08-29 18:25:34