• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-03-24 11:22:50
  • Sursa:
Un politist din Bucuresti a cerut 15.000 de euro sa ajute o femeie sa obtina doua permise auto Imagine

Victor Daniel Popescu, agent de poliţie judiciară în cadrul Secţiei 21 din Capitală, a fost trimis în judecată de procurorii DNA pentru trafic de influenţă, după ce a fost prins în timp ce primea 10.000 euro mită de la o femeie, căreia îi promisese că o va ajuta să obţină fraudulos două permise de conducere.

Potrivit DNA, în cursul zilei de 14 martie, poliţistul ar fi pretins de la o femeie suma de 15.000 de euro, pentru a-şi trafica influenţa pe care pretindea că o are asupra unor funcţionari publici, însărcinaţi cu eliberarea permiselor de conducere, promiţând cu aceeaşi ocazie că îi va determina pe aceştia să faciliteze obţinerea în mod fraudulos, de către aceasta şi fratele ei, a documentelor respective, scrie Agerpres.

A doua zi, poliţistul ar fi primit de la persoana respectivă suma de 10.000 euro, reprezentând o primă tranşă din suma pretinsă iniţial, ocazie cu care a fost prins de anchetatori.

Ulterior, poliţistul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.

Dosarul se va judeca la Tribunalul Bucureşti.

ANM a publicat prognoza meteo pentru intervalul 8 aprilie - 6 mai. Meteorologii estimează că temperaturile vor rămâne mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă şi în prima săptămână a lunii mai, de Paşte.

Economie 2024-04-05 08:28:57

Topul liceelor după media de admitere are pe primele poziţii patru colegii din Capitală - ”Tudor Vianu”, ”Sfântul Sava”, ”Gheorghe Lazăr” şi ”Spiru Haret”, transmite Ministerul Educației preluat de News.ro

Economie 2023-07-19 15:20:55

Guvernul finlandez intenţionează să ridice vârsta rezerviştilor la 65 de ani, ceea ce ar creşte numărul de rezervişti cu 125.000 până în 2031, potrivit unui comunicat publicat miercuri, citat de AFP.

Economie 2025-05-14 20:09:56

Plenul Parlamentului a votat, marţi seară, pentru numirea unor noi membri în conducerea Autorităţii de Supraveghere Financiară. Alexandru Petrescu a fost ales în funcţia de preşedinte, cu 287 de voturi ”pentru”, potrivit News.ro.

Economie 2023-12-19 23:31:56

Alexandru Nazare critică „eschivele” ministrului Câciu în cazul taxării profiturilor speculative ale OMV și spune că „mutarea responsabilității de la un minister la altul nu facilitează încasarea taxei de 1 miliard de euro”. De asemenea, senatorul liberal crede că este „puțin probabil să fi avut loc” consultări ministeriale, sau „să fi existat o analiză temeinică” înainte de emiterea ordonanței. „Singura soluție este discuția la nivel politic cu Comisia Europeană”, conchide Nazare.

Economie 2023-02-09 22:22:08

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, anunţă că peste 76% dintre absolvenţii de liceu care au susţinut examenul de Bacalaureat au promovat, rata de promovare fiind comparabilă cu cea de anul trecut. Cea mai ridicată rată de promovare s-a înregistrat în rândul absolvenţilor liceelor teoretice.

Economie 2024-07-08 12:10:52

Președintele Klaus Iohannis a transmis duminică un mesaj de Ziua Forțelor Terestre, „una dintre cele mai importante categorii de forțe ale Armatei României”, în care subliniază rolul important pe care îl joacă „în asigurarea securității țării noastre și a Flancului Estic al NATO”. Șeful statului amintește că țara noastră a decis mărirea bugetului Apărării la 2,5% din PIB, ceea ce va ajuta la modernizarea dotării armatei.

Economie 2023-04-23 12:04:47

Nicușor Dan s-a înscris în cursa electorală pentru funcția de președinte al României în calitate de independent, așa cum a reușit să câștige anul trecut Primăria Capitalei. În campania de la locale, Nicușor Dan a obținut donații de peste un milion de lei de la diverse persoane fizice, pe care nu le-a menționat în declarația de avere depusă în acest an.  

Economie 2025-03-14 11:49:18