• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-06-19 14:49:37
  • Sursa:
Un politist din Baile Herculane s-a impuscat accidental cu arma din dotare, chiar in sediul politiei Imagine

Un polițist din Băile Herculane a ajuns la spital, după ce s-a împușcat, din greșeală, în picior cu pistolul din dotare. Bărbatul a fost preluat de urgență de un echipaj de ambulanță și transportat la spital, unde primește îngrijiri medicale.

Incidentul a avut loc miercuri, în jurul prânzului, chiar în sediul poliției din Băile Herculane.

"În jurul orei 13:00, un polițist de la Poliția Stațiunii Băile Herculane, aflat în timpul serviciului, în sediul poliției, s-a împușcat accidental cu armamentul din dotare, fiind rănit în zona piciorului. În prezent acesta este conștient, a fost preluat de un echipaj al Serviciului de Ambulanță și transportat de urgență la spital", transmit reprezentanții IPJ Caraș-Severin.

În urma accidentului, care se putea sfârși tragic, superiorii lui au dechis o amplă anchetă.

"Conducerea inspectoratului a dispus ca o echipă complexă din cadrul inspectoratului să se deplaseze la sediul poliției, pentru stabilirea tuturor cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, în funcție de rezultatul verificărilor urmând a fi dispuse măsurile care se impun", a mai transmis IPJ Caraș-Severin.