• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2025-02-13 14:20:39
  • Sursa:
Un politist a fost retinut pentru ca l-ar fi favorizat pe „Sacalul”, suspectul in cazul crimelor de la Constanta, dupa un accident Imagine

Un poliţist din Năvodari a fost reţinut pentru 24 de ore, fiind acuzat de procurori că l-ar fi ajutat pe bărbatul suspectat că a ucis, în vara anului trecut, două femei care ofereau servicii sexuale şi le-a abandonat trupurile. Poliţistul a fost sesizat că bărbatul a produs un accident, dar nu a înregistrat plângerea, informează news.ro. În plus, ştia că suspectul nu are permis de conducere.

Reprezentanţii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa au anunţat, joi, că procurorii au început urmărirea penală a lui Grigore- Geluş Popa, agent şef principal de poliţie în cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa – Serviciul Siguranţă Transporturi TF-TN Năvodari, acuzat pentru săvârşirea infracţiunilor de favorizarea făptuitorului şi de abuz în serviciu.

”Din probatoriul administrat până în prezent a rezultat, ca stare de fapt prezumtivă, că la data de 15 iulie 2024, având calitatea de agent de poliţie rutieră în cadrul Poliţiei Oraşului Năvodari, compartimentul rutier, după ce a fost sesizat de către deţinătoarea unui autoturism parcat cu privire la tamponarea vehiculului său în oraşul Năvodari, deşi l-a identificat pe autorul tamponării în persoana numitului M.N. (judecat în prezent pentru uciderea a două tinere pe litoral în vara anului 2024) şi a constatat că acesta nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, l-a ajutat să împiedice tragerea la răspundere penală pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, au afirmat procurorii.

Ei au adăugat că poliţistul nu s-a sesizat cu privire la faptul că bărbatul respectiv nu avea permis de conducere, ” ba, dimpotrivă, l-a sfătuit pe făptuitorul identificat să găsească o altă persoană care deţine permis de conducere şi care să declare în mod neadevărat că ea a condus autoturismul implicat în tamponare”.

Poliţistul mai este acuzat şi că nu a înregistrat în evidenţele poliţiei sesizarea despre accidentul rutier.

”Totodată, nu a înregistrat în evidenţele Poliţiei Oraşului Năvodari nici sesizarea despre accidentul rutier şi a întârziat soluţionarea dosarului administrativ privind tamponarea auto, deşi i-a eliberat autoarei sesizării autorizaţie pentru repararea autoturismului avariat”, a mai precizat sursa citată.

Poliţistul a fost reţinut pentru 24 de ore şi urmează să fie prezentat Judecătoriei Constanţa cu propunere de arestare preventivă.

Bărbatul care fusese ajutat de poliţist este cercetat de procurori pentru uciderea a două femei, ale cărora cadavre au fost găsite în stare avansată de putrefacţie, în 2 iulie 2024 şi în 4 septembrie 2024. Victimele au fost cunoscute de bărbat prin intermediul unor anunţuri postate pe internet prin care ele ofereau servicii sexuale. Anchetatorii au stabilit că bărbatul a furat maşinile victimelor, după ce le-a omorât.

Sute de persoane au manifestat, duminică, la Akron, în statul american Ohio, după difuzarea unei înregistrări video cu poliţişti care trag cu armele într-un bărbat de culoare. Jayland Walker a fost ucis pe 27 iunie de oamenii legii de care acesta a fugit atunci când au încercat să-l oprească pentru o contravenție rutieră. 

Economie 2022-07-04 10:59:12

Un medicament folosit pentru a trata durerea moderată până la severă (Tramadol) se va afla pe lista "preparatelor aflate sub control naţional", prevede un proiect de ordonanţă.

Economie 2024-01-10 14:06:16

Scrisoare de garanție bancară, sinonime: garanție de bună execuție, garanție de participare la licitație, garanție pentru restituirea avansului, scrisoare de bonitate, garanție de bună plată.

Economie 2024-07-18 14:19:14

Un bărbat din județul Bistrița Năsăud s-a ales cu dosar penal după ce a mers cu mașina, și sub influența drogurilor, să se programeze pentru obținerea unui nou permis de conducere, după ce documentul îi fusese anulat, scrie presa locală.

Economie 2023-10-05 14:08:55

În plin sezon al infecțiilor respiratorii, copiii sunt printre cei mai afectați de boală. Când este cazul să mergem la medic cu cei mici, cum se tratează virozele și cum pot fi prevenite, discutăm cu dr. Corina Cîlcic, medic primar Pediatrie.

Economie 2023-12-04 11:06:14

Lituania își va deschide, în septembrie, propriu său birou comercial în Taiwan, a anunțat, miercuri, ministerul economiei din această țară. Anunțul vine în condițiile unei relații tot mai apropiate a Lituaniei de Taiwan, spre nemulțumirea deschisă a Chinei, care a pornit un adevărat război comercial împotriva țării baltice în ultimele luni.

Economie 2022-08-17 22:36:09

O fetiță de 4 ani din Botoșani a ajuns la spital, după ce a înghițit o monedă de 10 bani. Micuța se juca în cameră lângă tatăl ei când, într-o fracțiune de secundă, a înghițit bănuțul. Pentru că moneda i-a rămas blocată în gât, medicii de la Urgențe au luat decizia să o transfere pe copilă la Iași, scrie Monitorul de Botoșani.

Economie 2023-06-14 15:45:56

Kelemen Hunor a fost validat, sâmbătă, în funcţia de preşedinte al UDMR pentru cel de-al patrulea mandat, în cadrul celui de-al XVI-lea Congres al Uniunii, care a avut loc la Timişoara.

Economie 2023-04-29 17:02:33