• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-07-25 08:28:07
  • Sursa:
Un petrolier cu 1,4 milioane de litri de petrol s-a rasturnat in largul coastelor din Filipine. Un marinar este dat disparut Imagine

Un petrolier sub pavilion filipinez care transporta 1,4 milioane de litri de petrol s-a răsturnat şi s-a scufundat joi în largul zonei de coastă a capitalei filipineze Manila. Autorităţile încearcă să intervină pentru a opri scurgerea încărcăturii.

„Am reuşit să salvăm 16 din cei 17 membri ai echipajului, unul dintre ei e dat dispărut”, a declarat ministrul Transporturilor, Jaime Bautista, într-o conferinţă de presă, potrivit AFP, preluată de Agerpres.

Vântul şi valurile puternice împiedică intervenţia salvatorilor, a spus el.

Incidentul a avut loc joi dimineaţa, la aproximativ şapte kilometri de municipalitatea Limay, situată la nivelul golfului Manila.

MT Terra Nova „s-a răsturnat şi în cele din urmă s-a scufundat”, a declarat Garda de Coastă din Filipine într-un comunicat, precizând că investighează dacă s-ar fi putut produce o perturbare meteorologică în apele din jur în cursul acestui incident maritim.

A fost detectată o pată de petrol, iar personalul de protecţie a mediului marin a fost mobilizat pentru a încerca să o ţină sub control, au indicat sursele citate.

Poliția din statul american Alabama a arestat o femeie de 82 de ani pentru că nu și-a plătit factura la colectarea gunoiului, în valoare de 77,8 dolari, relatează BBC.

Economie 2022-12-03 11:14:56

O instanță a obligat două femei să plătească daune de 8.000 de euro primei doamne a Franței, Brigitte Macron, după ce au afirmat în mod fals că aceasta era transsexuală, stârnind zvonuri online din partea teoreticienilor conspirației și a extremei drepte, scrie The Guardian.

Economie 2024-09-12 19:55:43

Seful Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), Rafael Grossi, a declarat că un turn de răcire de la centrala nucleară Zaporojie, din Ucraina, ocupată de foreţele ruse, a fost grav avariat în urma unui incendiu luna trecută şi probabil că va trebui demolat, informează Reuters, potrivit News.ro. 

Economie 2024-09-05 10:03:04

Cadavrele a cinci persoane au fost găsite în sistemul de canalizare din Moscova, în timp ce alte câteva persoane sunt încă date dispărute după ce au fost surprinse de o ploaie torenţială în timpul unui tur ghidat în subteran, a anunţat luni agenţia de presă TASS, citată de Reuters.

Economie 2023-08-21 22:40:03

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat vineri seara, la Slobozia, că îşi doreşte să fie făcută o majorare a pensiilor „cât mai mare” şi sustenabilă pentru perioada ce va urma.

Economie 2022-10-21 21:13:21

Cântăreața care a reprezentat Rusia la Eurovision în 2021 este vizată de o campanie de hărțuire online din cauza opoziției ei față de războiul din Ucraina, scrie BBC News.

Economie 2022-08-25 17:57:35

La Istanbul sunt programate vineri întâlniri trilaterale între turci, americani și ruși, pe de o parte, și turci, americani și ucraineni, pe de altă parte, au anunțat surse din cadrul Ministerului turc de Externe pentru AFP, informează Agerpres și news.ro. Niciuna dintre părți nu a putut confirma dacă discuțiile directe între ucraineni și ruși, pentru încetarea focului în Ucraina, vor avea loc vineri. 

Economie 2025-05-16 07:48:35

Naţionala de fotbal a României a smuls un egal incredibil în faţa echipa Elveţiei, scor 2-2 (0-2), luni seara, pe Swissporarena din Lucerna, în Grupa I a preliminariilor EURO 2024.

Economie 2023-06-20 00:16:42