• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2014-04-18 13:39:56
  • Sursa:
Un pasaj neterminat da batai de cap soferilor din Rm. Valcea Imagine

Potrivit contractului de execuţie, firma ar fi trebuit să finalizeze investiţia de pe bulevardul Tudor Vladimirescu în iunie 2013. În vara anului trecut, constructorul a cerut, însă, un nou termen de execuţie, invocând faptul că angajatii primăriei au omis să treacă în studiul de fezabilitate reţeaua de gaze. Aşa că al doilea termen a fost stabilit în decembrie 2013. Nici acesta nu a fost respectat, spre disperarea şoferilor.

În acest moment, pasajul este finalizat în proporţie de 85%. Următorul termen de finalizare a construcţiei se apropie, însă lucrările merg foarte greu, după ce firma care a câştigat licitaţia a intrat în insolvenţă.

Reprezentanţii primăriei spun că inclusiv proiectul pasajului a fost unul cu mari probleme. Lucrările au început foarte repede pentru că se apropia campania electorală.

O altă problemă a pasajului este lipsa bretelelor de circulaţie, mai ales că în zonă se află şi vama Râmnicu-Vâlcea. Acum, primăria aşteapta finalizarea pasajului pentru a face un nou proiect pentru bretele.