• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-12-01 21:07:08
  • Sursa:
Un oras din Germania a decis sa inchida camera de supraveghere de la mormantul fostului cancelar Helmut Kohl. De ce fusese montata Imagine

O controversată cameră de supraveghere amplasată la mormântul fostului cancelar german Helmut Kohl a fost demontată de autorităţile oraşului Speyer din vestul ţării. Camera fusese pusă la insistențele văduvei oficialului.

După înmormântarea lui Kohl, în 2017, un gard şi o cameră de supraveghere au fost instalate la faţa locului, în încercarea de a preveni eventualele acte de vandalism, la dorinţa expresă a văduvei sale, Maike Kohl-Richter.

Oraşul şi dioceza au declarat că necesitatea acestor măsuri a fost de înţeles la momentul respectiv, dar nu mai sunt necesare.

„Diferitele eforturi pentru a găsi o soluţie amiabilă, precum şi cererea specifică adresată văduvei de a demonta ea însăşi camera au rămas, din păcate, fără răspuns în cele din urmă, astfel că oraşul a luat acum el însuşi măsuri”, a anunţat joi municipalitatea, potrivit dpa, preluată de Agerpres.

O evaluare a riscurilor de către Biroul Poliţiei Criminale de Stat (LKA), solicitată de oraş în vară, a ajuns la concluzia că nu există „constatări relevante pentru risc”. Prin urmare, camera nu mai era relevantă.

La momentul respectiv, Kohl-Richter a declarat că a îndeplinit ultima dorinţă a soţului ei.

Kohl, care s-a născut şi a murit în Ludwigshafen, în apropiere, a fost cancelar al Germaniei din 1982 până în 1998. El este considerat unul dintre arhitecţii Europei moderne.

Mai presus de toate, a promovat integrarea europeană şi a jucat un rol important în fondarea UE în 1993 şi în introducerea monedei europene comune, euro, la începutul mileniului.

Armata ucraineană nu exclude eventuale provocări la graniţa cu Republica Moldova, deși în acest moment nu există nicio ameninţare vizibilă în acest sector, forţele ruse din Transnistria ocupată temporar de ruşi nefiind suficiente pentru a deschide un al doilea front, transmite Interfax-Ukraina, citată de Agerpres.

Economie 2023-03-01 20:58:21

Noi detalii șocante ies la iveală în cazul bătrânilor torturați în „azilul groazei” din Mureș. Potrivit interceptărilor, suspecții încercau să scape înțelegându-se între ei cu privire la ce declarații să facă la Poliție, arată surse Digi24. Totodată, apar informații înfiorătoare și despre condițiile în care erau ținuți bătrânii. Aceștia erau legați de pat, iar angajați uitau să-i schimbe sau să-i hrănească. 

Economie 2023-08-09 13:19:15

Rusia îşi va proteja cetăţenii şi trupele de menţinere a păcii din regiunea Transnistria a Republicii Moldova, a afirmat miercuri purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe rus, Maria Zaharova, potrivit Reuters.„Rusia va reacţiona în mod corespunzător la orice provocări şi va asigura protecţia cetăţenilor săi, contingentului de menţinere a păcii, militarilor din grupul operativ al trupelor ruse şi depozitelor militare din localitatea Cobasna din Transnistria'', a spus reprezentanta diplomaţiei ruse.Ea a adăugat că orice acţiuni care i-ar pune în pericol pe cetăţenii ruşi din Transnistria ar fi considerate atacuri contra Rusiei.Rusia menţine în regiunea Transnistria un contingent de circa 1.500 de soldaţi într-o misiune declarată de menţinere a păcii, după războiul din anul 1992, şi controlează depozitul de muniţii de la Cobasna, unde sunt stocate circa 20.000 de tone de muniţii.Într-o rezoluţie adoptată cu largă majoritate în luna octombrie, Parlamentul Europeana a condamnat activităţile rău-voitoare, amestecul şi operaţiunile hibride ale Federaţiei Ruse, oligarhilor pro-ruşi şi actorilor locali sponsorizaţi de Rusia menite să submineze procesul electoral, securitatea, suveranitatea şi fundaţiile democratice ale Republicii Moldova.De asemenea, PE şi-a reluat apelul către autorităţile ruse de a respecta independenţa, suveranitatea şi integritatea teritorială a Republicii Moldova şi de a pune capăt provocărilor şi tentativelor de destabilizare a ţării şi de subminare a ordinii constituţionale şi a instituţiilor democratice.Parlamentul European i-a solicitat Rusiei să respecte independenţa Republicii Moldova, să înceteze destabilizările şi să retragă forţele militare de pe teritoriul ţării. În plus, acesta reiterează apelurile anterioare pentru distrugerea tuturor muniţiilor depozitate în comuna Cobasna.

Economie 2024-12-18 16:07:58

Rover-ul InSight al NASA, aflat pe planeta Marte, a transmis ceea ce ar putea fi ultimul mesaj de pe Planeta Roșie, acolo unde se află pentru a dezvălui secretele interioriului planetei, relatează The Guardian. Dispozitivul spațial va rămâne fără energie după ce praf marțian s-a adunat pe panourile sale solare.

Economie 2022-12-20 09:40:05

Secretarul de stat american Antony Blinken se află la Bucureşti, unde participă la Reuniunea miniştrilor Afacerilor Externe din statele membre NATO. Într-o declarație susținută la Ateneul Român, unde a fost prezent alături de Nicolae Ciucă și ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, Blinken a subliniat importanța parteneriatului strategic. "Avem o alianță de neclintit", a spus secretarul de stat american. Blinken a avut discuții marți la Cotroceni și cu președintele Klaus Iohannis.

Economie 2022-11-29 12:22:42

Camera inferioară a parlamentului german (Bundestag) organizează vineri o dezbatere privind posibilitatea de a trimite rachete cu rază lungă de acţiune Taurus în Ucraina, în ciuda opoziţiei din partea cancelarului Olaf Scholz, transmite DPA, preluată de Agerpres.

Economie 2024-12-06 12:01:01

Un avion al companiei aeriene Hong Kong Airlines cu destinaţia Hong Kong a fost nevoit să-şi devieze ruta, joi, după ce un incendiu a izbucnit în interiorul cabinei, lângă pasageri, relatează AFP.

Economie 2025-03-20 23:19:48

Statele Unite vor oferi un milion de doze anti-mpox ţărilor de pe continentul african unde a lovit această epidemie, a anunţat marţi preşedintele Joe Biden la tribuna ONU la New York, transmite Agerpres.

Economie 2024-09-24 21:05:28