Comunicatul procuraturii este însoţit de o fotografie pixelată în care poate fi totuşi distinsă fizionomia oligarhului Igor Kolomoiski, care a jucat un rol cheie în ascensiunea la putere a actualului preşedinte Volodimir Zelenski.
Kolomoiski se află arest preventiv din septembrie şi aşteaptă să fie judecat după ce a fost pus sub acuzare în două dosare penale pentru fraudă şi spălare de bani.
În noul dosar anunţat miercuri, el este acuzat că a plătit un grup de infractori pentru a-l ucide pe directorul unui cabinet de avocatură care nu a anulat o decizie a unei adunări generale a acţionarilor ce nu-i era favorabilă. Conform presei ucrainene, este vorba despre o companie siderurgică în care Kolomoiski era acţionar minoritar.
Potrivit publicaţiei Ukrainska Pravda, tentativa de asasinat a avut loc în anul 2003 în oraşul Feodosia din peninsula Crimeea, astăzi ocupată de Rusia. Asasinii au ţintit în organele vitale ale victimei, care totuşi a supravieţuit. Autorii atacului au fost condamnaţi la pedepse cuprinse între 6 şi 12 ani de închisoare, dar până în prezent Kolomoiski a scăpat de implicarea în acest caz.
Acest afacerist considerat până nu demult cel mai puternic oligarh al Ucrainei a mai fost implicat într-un dosar pentru asasinarea, tot la comandă, a unui avocat în anul 2005, dar cazul a fost clasat în acelaşi an, notează EFE, citată de Agerpres.
Kolomoiski şi-a construit imperiul economic în timpul procesului haotic de privatizare prin care a trecut Ucraina după dezintegrarea URSS şi este acuzat că a fraudat masiv statul ucrainean.
El are interese în mai multe sectoare, printre care cel bancar, al materiilor prime şi de asemenea în mass-media, poziţii din care l-a susţinut financiar şi mediatic pe Volodimir Zelenski în campania electorală pentru alegerile prezidenţiale în 2019. Igor Kolomoiski a folosit atunci puternicele sale posturi TV pentru a-l promova pe actorul de comedie devenit politician.
Căzut între timp în dizgraţie, Kolomoiski este acum văzut ca un simbol al încercărilor Ucrainei de a diminua corupţia şi puterea oligarhilor, în plin război cu Rusia.
