• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-11-04 11:59:58
  • Sursa:
Un „obiect luminos” in zona Sudanului a dus la suspendarea zbourilor Air France deasupra Marii Rosii Imagine

Compania Air France a anunţat că suspendă „până la noi ordine” zborurile deasupra Mării Roşii, o zonă care se întinde din Africa de Est până în Peninsula Arabică. Această decizie vine ca urmare a suspiciunilor apărute după ce „un echipaj a observat un obiect luminos la mare altitudine în zona Sudanului”, a explicat compania pe X, potrivit Le Figaro.

Potrivit site-ului de specialitate Air Plus News, două zboruri Air France, Paris-Madagascar şi Paris-Kenya, s-au întors spre Paris în cursul zilei. Zborul Paris CDG-La Réunion a fost amânat până a doua zi, în timp ce zborul Mauritius-Paris CDG şi-a schimbat itinerariul, relatează News.ro.

Ca măsură de precauţie, Air France a decis să suspende zborurile deasupra zonei Mării Roşii până la noi ordine. Ca urmare, itinerarul unora dintre zborurile sale a fost modificat. În funcţie de locaţia lor, unele aeronave au putut să facă cale întoarsă şi să se întoarcă la aeroportul de plecare, cum ar fi zborul AF934 de la Paris la Antananarivo. Această decizie a fost luată ca urmare a suspiciunii că un echipaj a observat un obiect luminos la mare altitudine în zona Sudan, a precizat Air France.

Ce ar putea fi acest „obiect luminos”? Un utilizator de internet susţine că „o rachetă a fost trasă din Sudan asupra unui avion Air France”. Air France a negat însă această afirmaţie: „Nu confirmăm informaţia despre o rachetă care a fost trasă spre un alt avion Air France şi am dori să clarificăm de ce zborul AF934 s-a întors”.

Air France a reiterat că siguranţa clienţilor şi a echipajelor sale este imperativul său absolut. „Compania urmăreşte în permanenţă evoluţia situaţiei geopolitice din teritoriile deservite şi survolate de aeronavele sale pentru a asigura cel mai înalt nivel de siguranţă a zborurilor”.

O familie din Râmnicu Vâlcea a sunat la 112, după ce a descoperit, în baia casei, un șarpe de 1,5 metri lungime. Jandarmii au fost cei care au capturat șarpele, un exemplar de apă, și l-au eliberat apoi în mediul său natural, scrie Agerpres.

Economie 2024-05-22 17:36:03

Vă prezentăm în exclusivitate, mesajul lui Nicușor Dan după scandalul primarilor de la Piața Unirii. Primarul General vede ca oportună desființarea Poliției locale, ale cărei atribuții, spune Nicușor Dan, pot fi preluate de Poliția Națională într-un mod, citez, „mai profesionist”.

Economie 2024-10-16 20:56:34

Poliția italiană a arestat joi în Pakistan un bărbat pakistanez care este judecat în Italia pentru uciderea propriei fiice, după ce aceasta a refuzat să se căsătorească cu un văr din țara natală.

Economie 2023-09-01 14:36:11

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, vineri, că deocamdată România nu îndeplineşte criteriile tehnice pentru intrarea în programul Visa Waiver şi a subliniat că trebuie să existe o campanie de conştientizare şi o informare mai bună a oamenilor care vor să aplice pentru vize pentru Statele Unite ale Americii.

Economie 2022-09-24 08:05:24

Consiliul Politic Naţional al PSD s-a întrunit, luni, într-o şedinţă online în care a validat noile propuneri pentru ministerele Muncii și Familiei, după ce săptămâna trecută Marius Budăi și Gabriela Firea au demisionat. Simona Bucura-Oprescu a fost propusă pentru ministerul Muncii, iar la ministerul Familiei, PSD a propus-o pe Natalia Intotero. De asemenea, conducerea PSD a luat act de suspendarea Gabrielei Firea din funcția de prim-vicepreședinte și de președinte al PSD București. Organizația București a fost preluată interimar până la alegeri de secretarul general al partidului, Paul Stănescu.

Economie 2023-07-17 11:14:48

Francisc Tobă a murit, marți, la vârsta de 70 de ani. Tobă a fost ales parlamentar pe lista AUR, fiind exclus din partid după ce a fost asociat cu reprimarea sângeroasă a Revoluției din '89, iar în ultima perioadă a făcut parte din „Alianța pentru Patrie”.

Economie 2023-08-15 21:18:54

Preşedintele Senatului italian, Ignazio La Russa, a afirmat că executarea salutului fascist nu reprezintă neapărat întotdeauna o crimă, pe fondul scandalului creat după ce duminică circa 1.000 de participanţi la o ceremonie comemorativă la Roma au făcut acest gest, relatează marţi ANSA. La Russa este membru fondator al partidului Fratelli d'Italia (Fraţii Italiei) al şefei guvernului, Giorgia Meloni, la originea căruia se află Mişcarea socială italiană neofascistă."Incertitudinea în ce priveşte (a considera ca având caracter penal) anumite gesturi în cazul unor comemorări nu contribuie la rezolvarea problemei", a declarat presei La Russa.Potrivit preşedintelui Senatului italian, în momentul de faţă există "decizii conflictuale" privind caracterul penal al acestor gesturi, dar în scurt timp Curtea Supremă este de aşteptat să se pronunţe la rândul ei cu privire la infracțiunea de apologie a fascismului.El a asigurat că FdI nu a avut nimic de-a face cu cele petrecute la ceremonia de duminică, la care a fost comemorat masacrul de la Acca Larentia din 1978, în care doi membri ai aripii de tineret a MSI, în vârstă de 13 şi respectiv 17 ani, au fost împuşcaţi mortal, se crede că de militanţi de extrema stângă, în faţa sediului din Roma al partidului, pe o stradă ce poartă numele unei zeităţi romane.Un al treilea membru al MSI, în vârstă de 19 ani, a fost rănit mortal de un glonte rătăcit în cursul ciocnirilor cu poliţia care au urmat decesului celor doi.Ministrul de Interne italian Matteo Piantedosi a afirmat în ce-l priveşte marţi, într-o audiere în comisia extraordinară a Senatului împotriva intoleranţei, rasismului, antisemitismului şi incitării la ură şi violenţă, că executarea salutului fascist de participanţi la comemorarea de duminică este "fără îndoială" un motiv de "indignare"."Este contrar culturii noastre", a spus ministrul, adăugând însă că "interzicerea demonstraţiilor este contraproductivă".Mai devreme marţi, Partidul Democrat (PD, opoziţia de centru-stânga) a anunţat că a depus un proiect legislativ vizând întărirea măsurilor de combatere a promovării şi glorificării ideologiei şi simbolurilor fasciste, ceea ce constituie deja o infracţiune în Italia.

Economie 2024-01-09 17:55:12

Premierul Marcel Ciolacu a declarat, vineri, că românii vor călători fără vize în Statele Unite ale Americii de la sfârşitul lunii martie, iar acesta este un moment istoric „pe care îl aşteptăm cu toţii de peste 16 ani”.

Economie 2025-01-10 16:47:53