Suntem în 2025, într-o lume a volatilității geopolitice și a schimbărilor tehnologice accelerate. Cu toate acestea, ecoul anului 1947 reverberează din nou în relația transatlantică. Atunci, secretarul de stat american George Marshall rostea la Harvard un discurs care avea să schimbe soarta Europei postbelice – Planul Marshall.

În anii ce au urmat, Statele Unite au injectat circa 13 miliarde de dolari (aprox. 5% din PIB-ul american de atunci) în reconstrucția Europei devastate de război. Acel moment Marshall a fost mai mult decât un program economic, a fost o declarație vizionară despre puterea cooperării în fața diviziunilor ideologice. Prin acel act de curaj strategic, SUA și Europa de Vest au demonstrat că, lucrând împreună, pot răsturna cursul istoriei și “îl pot construi împreună” – punând bazele unei ordini noi, libere și prospere. Lecția istoriei: cooperare în loc de rivalitate.

Astăzi, la peste șapte decenii distanță, ne aflăm într-un punct de cotitură comparabil. Europa și America se confruntă cu provocări uriașe – de la agresiunea militară rusă în Ucraina, care a readus războiul pe continentul european, la ascensiunea economică și tehnologică a altor puteri emergente, care contestă statu-quo-ul global. Lumea trece printr-o reconfigurare a puterii, iar democrațiile nu-și mai pot permite luxul disensiunilor mărunte. Dacă în 1947 pericolul era expansiunea comunismului sovietic, astăzi pericolul este fragmentarea Occidentului în fața unor rivali geopolitici tot mai coordonați. În ultimele luni, am simțit direct această volatilitate. Ca europarlamentar cu ani de experiență în afaceri externe și cooperare transatlantică, am participat la discuții tensionate privind fricțiunile comerciale dintre SUA și UE.

Legea americană Inflation Reduction Act (IRA) – un masiv program de subvenții eco-industriale – a stârnit inițial nemulțumiri profunde în Europa. Lideri europeni au acuzat Washingtonul de protecționism și chiar au cochetat cu ideea unei plângeri la OMC. Din fericire, spiritul de alianță a prevalat: în locul unui nou război comercial, s-a optat pentru dialog în cadrul Consiliului Trade and Technology. Totuși, episoade ca acesta ne reamintesc cât de ușor pot apărea fisuri în legătura transatlantică dacă nu avem un proiect comun care să ne unească strategic.

Provocările prezentului: tehnologie, competiție globală și decuplare

Un astfel de proiect comun este cu atât mai necesar într-o epocă în care tehnologia redefinește suveranitatea. Inovațiile digitale – de la inteligența artificială la rețelele de Metaverse – sfidează granițele tradiționale. Ca raportor european pe dosare precum AI și Metaverse, am văzut cum marile companii tech pot influența viețile cetățenilor mai mult decât o fac uneori guvernele lor. Statele trebuie să devină platforme, nu relicve. Cu alte cuvinte, guvernanța în secolul XXI cere statelor democratice să-și deschidă sistemele, să se conecteze și să inoveze împreună, asemenea unei platforme comune, în loc să se agațe de modele naționale depășite. Această nevoie devine evidentă când privim competiția globală în tehnologie. Actori majori din afara spațiului euro-atlantic investesc masiv în AI, 5G, semiconductori și chiar monede digitale, cu ambiția declarată de a stabili standardele tehnice și a-și proiecta influența. Washingtonul a răspuns prin politici de decuplare tehnologică – interdicții la exporturi sensibile, restricții la investiții și sancțiuni asupra companiilor tech provenite din aceste țări. La rândul său, Bruxelles-ul începe să vorbească tot mai mult despre „de-risking”, impunând tarife antidumping la vehicule electrice importate și examinând lanțurile de aprovizionare critice. Mesajul este clar: dependența în materie de tehnologii strategice dezvoltate în țări care nu sunt aliniate cu valorile noastre devine un risc de securitate.

În acest context, se afirmă tot mai puternic ideea că Occidentul poate câștiga cursa tehnologică nu neapărat “out-spending”, cheltuind mai mult decât rivalii, ci “out-cooperating” – cooperând mai bine decât ei. Statele Unite și Europa dispun de un avantaj uriaș dacă acționează împreună: cea mai integrată și bogată relație economică din lume. Astăzi, Uniunea Europeană este de departe cel mai mare partener comercial al Americii, cu schimburi de bunuri de peste 1,3 trilioane de dolari în 2023 – cu aproape 40% mai mult decât schimburile comerciale ale Americii cu oricare alt partener major. Împreună, UE și SUA reprezintă aproape jumătate din PIB-ul global, un colos economico-tehnologic pe care nicio altă alianță nu-l poate egala. Această economie transatlantică uriașă ne oferă un avantaj competitiv decisiv în fața oricărui competitor. Însă avantajul contează doar dacă îl valorificăm strategic, nu dacă acționăm separați.

Am simțit personal puterea cooperării occidentale în diverse roluri de-a lungul carierei mele politice. În calitate de membru al Parlamentului European, am prezidat delegații transatlantice unde eurodeputați și membri ai Congresului SUA stăteau la aceeași masă, încercând să alinieze poziții pe subiecte sensibile – de la reglementarea marilor platforme digitale până la tarife la oțel și aluminiu. Nu întotdeauna am fost de acord. Dar, de fiecare dată, am realizat că, la nivel de valori și interese strategice, ne unește mult mai mult decât ne desparte. În forurile internaționale, aceste realizări s-au adâncit. Ca reprezentant în Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, am văzut cum standardele democratice pe care le promovăm sunt posibile doar prin unitatea dintre Statele Unite și Europa. La reuniunile OCDE despre economia digitală, unde participau experți de pe ambele maluri ale Atlanticului, am constatat cu satisfacție că limbajul inovației este unul comun: cu toții ne doream creștere economică prin tehnologie, dar fără să ne vindem sufletul – adică fără să abandonăm drepturile cetățenilor și principiile statului de drept. Aceasta este forța cooperării transatlantice: niciun alt stat nu poate egala alianța dintre o Americă și o Europă unite în acțiune.

Moneda comună: un proiect transatlantic „imposibil” devenit viziune

Având în vedere toate acestea, cred cu tărie că UE și SUA au nevoie de un nou proiect comun ambițios – un „nou moment Marshall” adaptat vremurilor noastre. Iar direcția strategică pentru acest proiect ar trebui să fie una care, la prima vedere, pare aproape imposibilă, la fel cum părea și Planul Marshall în 1947 sau crearea euro în anii ’90. Propun crearea unei monede comune transatlantice – o monedă împărtășită de Uniunea Europeană și Statele Unite. Această idee poate suna utopic, însă are o istorie intelectuală serioasă. Renumitul economist american Richard Cooper sugera încă din 1984 crearea unei monede comune pentru toate democrațiile industrializate, începând cu SUA, Europa și Japonia. El vedea în asta o soluție pe termen lung – adică exact în secolul XXI în care trăim – pentru a elimina incertitudinile cursului valutar și a consolida cooperarea economică. La acea vreme, propunerea lui Cooper a fost privită drept prea radicală: apetitul politic pentru a renunța la suveranitatea monetară era inexistent. Ideea a rămas teoretizată pe hârtie, neatinsă de vreun curaj politic real – până acum. Ce s-a schimbat încât o asemenea viziune să merite adusă în discuție? În primul rând, precedentul Europei. Noi, europenii, am demonstrat că state cu istorii, economii și limbi diferite pot împărți o monedă unică. Euro a fost, la lansare, un pariu la fel de îndrăzneț ca și cel pe care îl sugerăm acum la scară transatlantică. Mulți erau sceptici că francezii, germanii, italienii etc. își vor ceda politicile monetare unei Bănci Centrale Europene comune – totuși au făcut-o, pentru că au înțeles beneficiile uriașe: stabilitate, piață unică mai integrată, putere financiară globală sporită. Desigur, euro nu e perfect și a necesitat ajustări (criza datoriilor suverane ne-a învățat lecții dure despre guvernanța zonei euro). Însă, per ansamblu, moneda unică europeană a întărit Uniunea, nu a slăbit-o.

Gândiți-vă acum la potențialul unei monede comune UE-SUA. Dincolo de simbolistica extraordinară – ar fi probabil cea mai tangibilă expresie a legăturii occidentale de la NATO încoace – beneficiile practice ar fi imense. Am elimina volatilitatea cursului de schimb euro-dolar, care astăzi creează costuri și riscuri pentru companiile și investitorii de pe ambele maluri ale Atlanticului. Am reduce posibilitatea viitoarelor crize valutare sau a războaielor monetare între noi; cu o singură politică monetară coordonată, am naviga mai coerent printre șocurile economice globale. Piața transatlantică – deja uriașă – ar deveni și mai coerentă, stimulând comerțul și investițiile bilaterale și mai mult. În plus, o monedă comună ar consolida dominanța financiară occidentală într-o lume în care se experimentează alternative – de la monede digitale suverane la criptomonede folosite ca refugiu. O monedă transatlantică ar fi etalonul suprem al încrederii reciproce și al interoperabilității economiilor noastre. Sigur, obstacolele sunt formidabile. Moneda este adesea numită “ultima redută a suveranității”. Ar însemna ca SUA și UE să creeze împreună instituții noi: probabil o Bancă Centrală Transatlantică și mecanisme de decizie în care și europenii, și americanii să aibă încredere. Implică armonizarea politicilor fiscale până la un punct și, inevitabil, un grad de compromis politic dificil de imaginat astăzi. Dar, la fel de dificil era de imaginat, în 1945, că americanii își vor trimite banii să reconstruiască foste adversare precum Germania; la fel de improbabil părea, în 1989, ca Europa de Est să adere în masă la UE și NATO, două decenii mai târziu. Istoria ne învață să nu subestimăm posibilul când există viziune și voință politică.

Viziune strategică: platforme democratice vs. rivali

O monedă comună transatlantică ar fi mai mult decât un instrument financiar; ar fi pilonul central al unei arhitecturi transatlantice upgradate pentru secolul tehnologic. În era digitală, puterea nu mai rezidă doar în tancuri și rachete, ci și în norme, standarde tehnologice și infrastructuri financiare. Cine stabilește standardele și controlează platformele digitale își extinde suveranitatea dincolo de granițe. Dacă UE și SUA – cele două mari bastioane ale democrației liberale – își sincronizează arhitectura economică și tehnologică, vom defini împreună regulile jocului global, în loc să fim nevoiți să reacționăm la regulile altora. În loc ca dolarul și euro să concureze ocazional sau să evolueze divergent, ele ar deveni un singur motor financiar al inovației occidentale. Imaginați-vă și impactul psihologic și politic: cetățeanul european și cel american folosind aceeași monedă – un simbol tangibil al destinului comun. Asta ar cimenta percepția populară că într-adevăr facem parte din aceeași comunitate de valori și interese. Ar atenua chiar și unele frustrări actuale; de pildă, disputele comerciale devin mai ușor de gestionat când eviți fluxurile valutare dezechilibrate. De asemenea, unificarea monetară ar forța o coordonare mai strânsă în politici economice, împiedicând apariția unor divergențe majore precum cele din trecut (amintim tensiunile anilor 1980, când politica Fed de dobânzi înalte lovea economiile europene – cu o monedă comună, astfel de nealinieri ar trebui rezolvate în interior, nu suportate unilateral). Scepticii vor spune, desigur, că este prea mult, prea devreme. Că nici măcar pe plan intern UE și SUA nu și-au rezolvat toate disensiunile, darămite să împartă o monedă. Însă tocmai de aceea este nevoie de o viziune îndrăzneață. Rivalilor noștri le convine un Occident timid și fărâmițat. Ei pariază că Europa și America vor ezita să se alinieze complet și astfel vor putea să ne divizeze și să ne slăbească. Răspunsul nostru la această strategie nu poate fi decât unul: și mai multă coeziune, și mai multă imaginație instituțională. O monedă transatlantică ar transmite lumii un mesaj fără echivoc – acela că legătura dintre cele două maluri ale Atlanticului este cu adevărat indestructibilă și adaptată pentru următorul secol. Desigur, drumul până acolo e lung. Poate dura un deceniu sau două până când politicile, economiile și societățile noastre ar fi pregătite pentru o asemenea schimbare seismică. Dar discuțiile trebuie începute acum. Poate într-un cadru informal de tip G7 extins sau un for transatlantic special care să studieze fezabilitatea. Trebuie analizate modele – de la fixarea cursului de schimb la 1:1, până la emiterea unei noi monede (să-i zicem provizoriu “Atlantic”) cu paritate fixă inițială la dolar și euro. Trebuie implicați atât Congresul SUA și Parlamentul European, cât și băncile centrale și, nu în ultimul rând, opinia publică. Știm din experiența europeană că o monedă unică are nevoie de suport popular; oamenii trebuie să-i înțeleagă beneficiile în viața de zi cu zi.

Concluzie: We can out-cooperate our rivals

În ultimele decenii, adversarii democrațiilor au tot insistat pe mantra “divide et impera” – să ne dividă pentru a ne domina. Răspunsul nostru trebuie să fie exact opusul: unește și conduce prin exemplu. Un nou moment Marshall între UE și SUA, având ca far îndrăzneț crearea unei monede comune, ar arăta că suntem gata să ne imaginăm imposibilul și să-l transformăm în realitate. Generația lui Marshall a reconstruit o lume liberă din ruine; generația noastră are datoria să o upgradeze și să o adapteze la provocările secolului XXI. Ca europarlamentar care a văzut atât fragilitatea, cât și forța alianței transatlantice, cred că viitorul nostru depinde de curajul de a coopera radical. Nu vom putea niciodată să ne depășim rivalii încercând fiecare să fie mai puternic singur. Însă împreună – punând la comun ce avem mai bun, fie resurse, fie idei – putem să ne depășim rivalii prin cooperare. We can out-cooperate our rivals – dacă avem înțelepciunea de a ne ține uniți și curajul de a ne imagina imposibilul, apoi de a-l construi împreună. În definitiv, acesta este cel mai puternic atu strategic al Occidentului: nu doar ceea ce avem, ci faptul că alegem să acționăm împreună. Oricât de greu ar părea drumul spre o monedă comună transatlantică sau spre alte proiecte vizionare, el merită parcurs. Viitorul libertății și prosperității de ambele maluri ale Atlanticului poate foarte bine depinde de un asemenea salt de imaginație strategică. Iar dacă reușim, vom fi demonstrat încă o dată lumii că imposibilul devine posibil atunci când cooperăm cu adevărat. We can out-cooperate our rivals. Aceasta să fie noua noastră mantră. Marshall și generația sa ne-ar îndemna, fără îndoială, să nu ne temem de măreția proiectelor ambițioase. Astăzi, la rândul nostru, să îndrăznim să scriem istorie – împreună.