• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2025-07-13 18:02:57
  • Sursa:
Un nou caz de violenta domestica, in Dolj. Mascatii au intrat in casa agresorului, dupa ce o femeie a fost amenintata cu un pistol Imagine

O femeie a fost agresată și amenințată cu un pistol de concubinul ei, în comuna Bistreț, din Dolj. A fost o intervenție a forțelor speciale contracronometru, în timpul nopții trecute, sub ochii altor persoane aflate în locuință.

În comuna Bistreț din județul Dolj, o femeie de 44 de ani, cetățean spaniol, a cerut polițiștilor prin numărul de urgențe 112. A spus că a fost lovită și amenințată cu un pistol de concubinul ei, un bărbat de 44 de ani din localitate. 

În locuință mai erau și alte persoane amenințate de bărbat. 

Polițiștii i-au salvat pe toți cei din locuință. Femeia a fost dusă la spitalul din Băilești, unde a fost internată. 

Agresorul a fost reținut pentru 24 de ore. Duminică urmează să fie prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă. 

Arma a fost reținută și urmează să fie efectuată expertiza acesteia.