• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-02-18 19:03:12
  • Sursa:
Un nou antibiotic sintetic, dezvoltat de Harvard, ar putea salva milioane de oameni de la infectii mortale Imagine

Cresomicina, un compus inovator, a furnizat rezultate promiţătoare împotriva tulpinilor de bacterii care sunt rezistente la medicamentele existente prezent.

Rezistenţa antimicrobiană (RAM) apare atunci când bacteriile evoluează într-un mod care face ca antibioticele tradiţionale să fie ineficiente împotriva lor.

Acest fenomen a făcut ca multe dintre medicamentele existente să devină depăşite, ceea ce reprezintă o ameninţare semnificativă pentru sănătatea publică la nivel mondial.

Cercetătorii de la Universitatea Harvard au creat acum „o nouă armă” potenţială în lupta împotriva superbacteriilor.

Molecula sintetică a echipei s-a dovedit foarte eficientă împotriva bacteriilor rezistente la medicamente.

Compusul sintetic, cresomicină, s-a arătat capabil să ucidă, în studiile de laborator, numeroase tulpini de bacterii rezistente la medicamente, inclusiv agenţi patogeni notorii precum Staphylococcus aureus (stafilococul auriu – cel mai periculos dintre toate speciile de stafilococi şi care provoacă una dintre cele mai frecvente infecţii bacteriene la om, generând mai multe afecţiuni) şi Pseudomonas aeruginosa (bacilul piocianic), un alt patogen periculos şi greu de tratat, care reprezintă cea mai răspândită dintre bacteriile găsite în spitale, fiind frecvent implicat în aşa-numitele infecţii nosocomiale – infecţii asociate asistenţei medicale.

Studiul a fost publicat joi, în revista Science.

„Deşi nu ştim încă dacă cresomicina şi medicamentele ca aceasta sunt sigure şi eficiente la om, rezultatele noastre arată o activitate inhibitoare semnificativ îmbunătăţită împotriva unei liste lungi de tulpini bacteriene patogene, care ucid peste un milion de oameni în fiecare an, în comparaţie cu antibioticele aprobate clinic”, afirmă autorul studiului, Andrew Myers, profesor de chimie şi biologie chimică la Harvard, într-un comunicat al universităţii.

Cresomicina se remarcă prin capacitatea sa de a se lega mai eficient de ribozomii bacterieni – maşinării moleculare din interiorul celulelor care produc proteine.

Multe antibiotice ţintesc aceşti ribozomi, dar bacteriile au dezvoltat apărări care îşi protejează ribozomii de astfel de medicamente.

Concepţia cresomicinei depăşeşte aceste apărări, oferind o nouă abordare a terapiei cu antibiotice.

Acest antibiotic face parte dintr-un efort mai amplu al echipei de la Harvard de a crea compuşi care pot combate superbacteriile, care au dezvoltat rezistenţă la mai multe antibiotice.

Munca lor este susţinută de o subvenţie de 1,2 milioane de dolari din partea Acceleratorului bifoarmaceutic pentru combaterea bacteriilor rezistente la antibiotice/Combating Antibiotic-Resistant Bacteria Biopharmaceutical Accelerator (CARB-X), un parteneriat global non-profit cu sediul la Universitatea din Boston care finanţează cercetarea şi dezvoltarea în fază incipientă a produselor antibacteriene.

Potrivit Centrului american pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC), în fiecare an apar peste 2,8 milioane de infecţii rezistente la antimicrobiene.

Aceste infecţii au ucis cel puţin 1,27 milioane de persoane la nivel mondial şi au fost asociate cu aproape 5 milioane de decese suplimentare în 2019.

Inspirându-se de la lincosamide – o clasă de antibiotice care include medicamentul clindamicină, utilizat pe scară largă – cresomicina este complet sintetică şi prezintă modificări chimice care nu pot fi obţinute prin procesele tradiţionale de fabricare a medicamentelor.

Această abordare inovatoare permite crearea unor antibiotice care ar putea depăşi limitele tratamentelor actuale.

Dezvoltarea cresomicinei a implicat o tehnică numită sinteză bazată pe componente, o metodă care permite construirea de molecule complexe prin asamblarea unor componente mari, la fel de complexe, în etapele ulterioare ale sintezei.

Această strategie, comparată cu construirea cu secţiuni prefabricate dintr-un set lego, permite producerea şi testarea rapidă a sute de potenţiali candidaţi la medicamente, accelerând procesul de descoperire a medicamentelor.

„Antibioticele constituie fundaţia pe care este construită medicina modernă”, spune coautorul studiului, Kelvin Wu, un student absolvent al Harvard.

„Fără antibiotice, multe proceduri medicale de ultimă oră, cum ar fi intervenţiile chirurgicale, tratamentele împotriva cancerului şi transplanturile de organe, nu pot fi efectuate”, notează el, potrivit News.ro.

Cercetarea a primit sprijin din diverse surse, inclusiv de la Institutele naţionale americane de Sănătate (NIH), Fundaţia Naţională de Ştiinţă şi de la Acceleratorul Biomedical  Blavatnik de la Harvard.

După o anumită vârstă, multe femei suferă de osteoporoză. Afecţiunea este caracterizată printr-o fragilitate crescută a oaselor, care se pot fractura uşor. Vorbim astăzi despre investigaţia pentru diagnosticul osteoporozei cu dr. Claudia Haralambie, medic specialist Reumatologie.

Economie 2023-04-11 14:43:03

Dezastru în sudul litoralului după inundații. Ploile torențiale, cele mai puternice din ultimii 20 de ani, au măturat și inundat litoralul. Probleme au fost în tot județul Constanța, dar cele mai grave sunt în Amzacea, Vama Veche, Venus și Eforie Nord. Într-o intervenție la Digi24, șeful DSU Raed Arafat a explicat că până în prezent s-au desfășurat sute de intervenții. El a făcut și o recomandare către populație: să reactiveze Ro-Alert.

Economie 2024-09-01 11:13:29

Un bărbat a murit după ce s-a sufocat cu o bucată de caracatiță care era încă vie - ingredient dintr-o delicatesă în Coreea de Sud.

Economie 2023-10-26 18:00:03

Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse a anunțat că organizează un nou program de tabere studenţeşti. Programul, desfășurat de data aceasta iarna, va include tabere care vor fi în două serii a câte 5 nopţi, în perioada 10-23 februarie, transmite ministerul într-o postare pe o rețea socială.

Economie 2024-01-23 11:13:21

În jur de 400 de militari ruși au fost prinși în încercuire de trupele ucrainene în zona localității Vovceansk, regiunea Harkov, și sunt pe cale de a fi „anihilați”, anunță canale media pro-ucrainene. Zeci de militari ruși au început deja să se predea trupelor Kievului. Situația în această regiune a frontului e momentan confuză, iar informațiile despre încercuirea trupelor ruse nu au fost încă oficial confirmate de ministerul ucrainean al Apărării ori de partea rusă. Localitatea Vovceansk reprezintă un obiectiv principal al ofensivei ruse declanșate luna trecută în regiunea Harkov.

Economie 2024-06-16 20:23:10

Într-un sat din județul Mehedinți, alegerile prezidențiale nu au fost cel mai important eveniment al zilei de duminică. A fost și referendumul local, prin care numele localității a fost schimbat. Motivul: confuziile create, de-a lungul timpului, între așezarea lor și comuna de care aparțin, cu nume similar. 59% dintre locuitori au fost de acord ca, în loc de Bâlvăneștii de Jos, satul să revină la numele Băsești, cum se numea până în 1968.

Economie 2025-05-07 10:10:44

Un tânăr de 24 de ani din China trebuie să plătească cel puțin 150.000 de dolari reprezentând cheltuieli de reparații, după ce s-a îmbătat și a vandalizat patru vehicule de lux din parcarea unui hotel.

Economie 2022-06-01 13:55:18

Un bărbat a fost condamnat, zilele trecute, la 10 luni de închisoare cu amânarea aplicării pedepsei, după ce o petardă pe care o aruncase la întâmplare a orbit parțial o tânără. S-a întâmplat în noaptea de Revelion, pe o stradă din Satu Mare. În urma procesului care a urmat, instanța a decis și că individul trebuie să-i plătească victimei sale daune morale și materiale de peste 20.000 de euro, scrie PresaSM.

Economie 2023-11-01 11:19:52