Lucian Eva, managerul Spitalului de Urgenţă Prof.dr. N.Oblu Iaşi: ”Aparatul mai are capacitatea de a utiliza două substanţe. Una se numeşte fluoresceină şi permite vizualizarea vaselor cerebrale, iar a doua se numeşte acid 5 – aminolevulinic, care este o substanţă de contrast, care permite vizualizarea, în timp real, a tumorilor cerebrale şi, în mod particular, a glioblastoamelor.”
Numai că substanţa nu poate fi achiziţionată pentru că Ministerul Sănătăţii nu reuşeşte să stabilească un preţ de achiziție. ”Substanţa este acreditată în România de către Asociaţia Naţională a Medicamentului, este produsă de o firmă din Germania şi în momentul acesta există, din câte înţeleg, o negociere la nivelul Ministerului Sănătăţii pentru stabilirea preţului de referinţă în România.”
Pană atunci, microscopul nu îi poate ajuta pe pacienţii diagnosticaţi cu una dintre cele mai grave tumore. ”Glio blastoamele cerebrale sunt un grup de tumori cerebrale care se caracterizează prin faptul că se infiltrează în substanţa cerebrală, se dezvoltă în interiorul creierului, motiv pentru care delimitarea de ţesutul cerebral sănătos este extrem de dificilă”, a explicat neurochirurgul Dana Turliuc.
În urma intervenţiei chirurgicale cu acest aparat pacienţii ar putea, susţin medicii, să îşi reia imediat activitatea.
