ACTUALIZARE 19.45 Potrivit surselor judiciare, medicul, în vârstă de 58 de ani, ar fi încercat să se sinucidă. El a fost transportat la Spitalul Universitar din Bucureşti, fiind în stare gravă.
ȘTIREA INIȚIALĂ
”La data de 11 mai 2023, poliţiştii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Secţia 5 au fost sesizaţi privire la faptul că o persoană ar fi rănită, în urma folosirii unei arme neletale. La faţa locului s-au deplasat poliţiştii şi un echipaj medical care a preluat persoana şi a transportat-o la o unitate spitalicească în vederea acordării de îngrijiri medicale”, a transmis Poliţia Capitalei, potrivit News.ro.
Potrivit unor surse judiciare, este vorba despre un medic de la Polizu, care s-a rănit cu pistol cu bile de cauciuc. Incidentul ar fi avut loc la locuinţa acestuia, iar arma era deţinută legal. Medicul a fost transportat la Spitalul Elias.
Cercetările în acest caz sunt făcute de Serviciul Arme Explozivi şi Substanţe Periculoase, în vederea stabilirii cauzelor şi condiţiilor în care s-a produs evenimentul.
