• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-11-13 10:27:30
  • Sursa:
Un medic a iesit din sala de operatie, in timpul interventiei chirurgicale, suparat ca nu a primit o ceasca de ceai Imagine

Un medic din India ar fi ieșit din sala de operație, la jumătatea unei intervenții chirurgicale, după ce s-a enervat că personalul spitalului nu i-a adus o ceașcă de ceai, relatează Sky News. 

Doctorul avea opt paciente de operat la un spital din Nagpur, aflat în centrul Indiei. După ce a efectuat operația la patru dintre femei și a administrat anestezia celorlalte, el ar fi cerut personalului spitalului să-i facă o ceașcă de ceai.

Însă, pentru că nu a primit băutura caldă așa cum a cerut, a părăsit imediat sala de operație fără a efectua restul procedurilor, potrivit NDTV.

Șefa consiliului districtual din Nagpur, Soumya Sharma, a declarat pentru NDTV că doctorul „a părăsit operația din cauza faptului că nu a primit ceai” și a cerut ca acesta să fie acuzat penal.

„Acest incident este extrem de grav”,  subliniază ea.

„Dacă medicii sunt dispuși să renunțe la astfel de proceduri critice pentru o simplă ceașcă de ceai, ar trebui să fie trași la răspundere în temeiul secțiunii 304 din Codul Penal Indian”, adaugă Soumya Sharma.

Potrivit sursei citate, un alt medic a fost trimis să efectueze intervențiile chirurgicale asupra celorlalte femei anesteziate, după ce autoritățile au fost informate. O anchetă este în desfășurare.