Bărbatul „a fost depistat comercializând mai multe fulare cu mesaje obscene. În urma controlului corporal sumar efectuat de colegii mei, asupra sa au fost descoperite aproximativ două grame de substanţe halucinogene interzise”, a spus purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Bucureşti, Georgian Enache.
Suspectul a fost predat Brigăzii de Combatere a Crimei Organizate.
Pe durata meciului şi după final au avut loc de asemenea incidente, a mai spus purtătorul de cuvânt, 15 persoane fiind duse la audieri: „După terminarea partidei, o parte a galeriei steliste a forţat pătrunderea pe suprafaţa de joc. Jandarmii au intervenit pentru a-i bloca. Pe timpul partidei au fost aprinse şi folosite mai multe materiale pirotehnice. S-a reuşit identificarea a 15 persoane care au fost conduse la secţii pentru continuarea cercetărilor.”
Partida dintre Dinamo şi Steaua s-a terminat la egalitate, 1-1, iar formaţia Steaua s-a calificat în finala Cupei României.
